31 oct. 2017
  |   Nu sunt Comentarii

Ai 1000 de prieteni și totuși ești atât de singur?

La acest moment, numărul prietenilor mei de pe facebook se ridică la impresionanta cifră de 1258 de prieteni. Dar nu, ce spun eu aici, eu nu reprezint nimic, unii dintre prietenii prietenilor mei au în listă peste 4000 de prieteni și sunt urmăriți de 43.000 de persoane.

Cu unii dintre prietenii mei de pe facebook vorbesc zilnic. Și, totuși, am constatat că sunt singur. Aproape singur. 99% dintre prietenii mei de pe facebook, cu care mai vorbesc uneori, nu m-au văzut niciodată, nu ne-am întâlnit niciodată, nu știu nici măcar ce înălțime am sau ce culoare au ochii mei. Cu alte cuvinte, aproape toți prietenii mei din mediul virtual nu mă cunosc cu adevărat, de fapt, nu sunt reali, ei există doar în mintea mea.

Am închis ochii și mi-am pus diverse întrebări. Ce văd? Nimic. Ce simt? Nimic. Îmi vorbește cineva? Nimeni. Unde sunt cei 1258 de prieteni? De ce nu-mi vorbesc? Unde au plecat? N-au plecat. Ei nu tac, ei nu vorbesc, de fapt, niciodată. Sunt doar acolo, undeva în imaginația mea. În lumea reală aceștia nu există. Păi și atunci câți prieteni am de fapt?

Ne trezim dimineața și ne așezăm cuminți la masa din bucătărie. Ne aprindem țigările și ne sorbim cafeaua în timp ce butonăm pe facebook. Adică, zice-se că socializăm, că vorbim cu prietenii. De fapt, dacă ne uităm în jur constatăm că suntem singuri, în cel mai fericit caz, alături de partenerul de viață sau de copii.

Un prieten, virtual desigur, scria cândva, pe facebook desigur, că atunci când ne deschidem computerele ne închidem singuri ușile percepției. Exact. Cu laptopurile în față, stând în vârful patului sau la masa unei cafenele cu wi-fi gratuit, uităm de noi, uităm de natură, uităm de frigul de afară, de soarele călduț, de mare, de munte, de frunzele toamnei, de plăcerea de a simți, de a percepe realitatea, fie ea rea sau bună. Uităm că existăm în realitate. Devenim o iluzie, o virtualitate care, în fapt, nu socializează, ci ucide încetul cu încetul, care ne aruncă pe veci într-o singurătate pe care tot noi o considerăm specială și normală.

Construim o generație de computeriști, de oameni cu mulți prieteni dar totuși atât de singuri. Devenim tot mai singuri în doi. O să uităm să vorbim, o să uităm să mai privim oameni în ochi, ni se vor anchiloza mințile, pentru că vom ajunge să ne mișcăm mecanic, vom ajunge să nu mai știm să facem nici sex, pentru că totul va fi doar virtual, adică doar în mintea noastră. Copiii îi vom face pe net, ne vom crește copiii după net. Nu vom mai merge la școală pentru că vom ajunge să credem că totul e în zadar atâta timp cât avem totul pe net. Vom adormi pe net și ne vom trezi la picioarele netului. Vom ajunge să credem că realitatea e o iluzie și că netul e adevărata realitate.

Socializăm pe facebook și pe net crezând că astfel aparținem cuiva. Adăugăm la listele noastre tot mai mulți prieteni, cerem prietenii și acceptăm prietenii cât mai multe, dar noi, tu, eu, fiecare în parte, rămânem tot mai singuri. Pentru că uităm să privim oameni în ochi, să cucerim inimile prietenilor din realitatea pe care n-o mai vedem. Ne facem grupuri, comunități virtuale, crezând că astfel putem să stăpânim lumea, să controlăm situații. Însă, în REALITATE, suntem tot mai singuri. Murim tot mai singuri. Tehnologia nu ne mai aparține, noi aparținem tehnologiei. Perfecționăm tehnologia pentru a ne asigura că vom rămâne pentru totdeauna singuri în doi, alături de milioane de prieteni care, de fapt, sunt inexistenți. Ne dorim tehnologie crezând că aceasta ne ajută să socializăm, să avem cât mai mulți prieteni, când, de fapt, aceasta doar ne înstrăinează tot mai mult de adevărații prieteni.

Internetul a devenit o iluzie care ucide lumea. Rețelele de socializare au devenit o lume în capcana căreia a început să cadă generații după generații. Nu ai cont de facebook? Nu exiști, prietene! Cum, nu faci parte din grupul meu? Să-ți fie rușine. Nu mi-ai dat nici un like, tu chiar nu ești atent la mine? Nu ai distribuit postarea mea? Hai, mă, ce dracu?!

Atunci când situația ne obligă, când adevărata realitate ne impune să ne lipsim de net și de rețelele de socializare, devenim ursuzi, confuzi, iraționali, ireali, parcă fără vlagă. Suntem iritați, nervoși și nerăbdători să revenim în mediul virtual. Parcă nu mai suntem noi. Noi, brusc, nu mai știm ce să facem cu noi, atunci când noi nu mai existăm pe net. Ne simțim parcă trădători, neputincioși și fără personalitate. Devenim niște nimeni, ne considerăm inexistenți. Când reușim într-un târziu să revenim pe net, simțim că am reînviat, că am revenit în sfârșit la viață, simțim că nodul din gât a dispărut ca prin minune, reîncepem să respirăm ușurați. De fapt, redevenim singuri alături de o mare de oameni, de prieteni imaginari, singuri și ei la rândul lor.

Ce am devenit, de fapt? Sclavii internetului, sclavii unei iluzii care ne domină și ne controlează percepția, deciziile, mintea și viața în totalitate. Avem nevoie de roboți? Nu, suntem noi, deja, niște roboți autentici. Devenim derutați, nesiguri pe noi, atunci când vrem să adunăm doi plus doi și constatăm că nu avem un calculator la îndemână. Dacă intrăm într-o zonă fără semnal ne vine să dăm cu telefonul de pământ, înjurăm providerul de internet și furnizorul de telefonie mobilă. Dormim cu telefoanele sub cap, facem sex derulând noutățile pe facebook, ne spălăm pe ochi și pe picioare vorbind la smartfon cu căștile adânc înfipte în urechi.

Emoția primei întâlniri cu un prieten nou a dispărut. În realitate suntem slabi, reținuți, timizi, pe facebook suntem zei, dumnezei, entități cu mari personalități, euri care au o stăpânire de sine supraomenească, ID-uri care sunt capabile să cucerească tot facebookul. În realitate, ne simțim mici, singuri și neimportanți. Ne dorim să fim asaltați cu adulații pe net, dar în realitate vrem să fim cât mai anonimi, devenim chiar stânjeniți când vecinul se bagă în seamă cu noi fix atunci când tastăm de zor pe facebook.

Ne admirăm unii pe alții pe rețelele de socializare, mai ales din ”prietenie”, în realitate, însă, fugim unii de alții, ne ascundem fețele, ne luptăm inconștient cu propriile realități. Pe net suntem în stare să înșirăm kilometri întregi de fraze și de gânduri, în realitate ne bâlbâim și nu reușim să legăm două fraze cu sens. În realitate nu mai știm să spunem te iubesc, pe net suntem în stare să spunem te iubesc în aproape orice limbă din lumea asta, poate chiar și în sanscrită. Nu mai avem curajul să-i spunem partenerului de viață că îl dorim, că ne face plăcere să fim alături de el, pentru că nu avem deschisă mesageria de pe facebook. Viața nu mai are aproape nici un sens fără internet. Când suntem triști nu mai fugim în natură, ci ne refugiem pe internet. Când ne dorim liniște, navigăm pe facebook. Când vrem să citim ceva căutăm diverse chestii pe google, în loc să răsfoim sau că citim o carte cu coperți și file îngălbenite de vreme.

Dacă totuși scriem la o carte, pictăm la un tablou, facem o fotografie în natură, mai mergem la un pescuit, la un film sau o piesă de teatru, nu vom fi compleți și satisfăcuți până nu vom posta ceva și pe facebook, adică până nu vom arăta și la alții minunea pe care am îndrăznit să o facem în viața reală.

În timp ce o mână de oameni deștepți ne jefuiesc buzunarele, ne ucid planeta și fac averi uriașe, inimaginabile, noi ne facem că nu vedem și stăm cu privirea ațintită la ecranele tehnologiei, ne înverșunăm să rămânem în lumea virtuală și refuzăm să vedem răul sau urâtul acestei lumi, crezând că doar visând și navigând pe internet reușim să ne păstrăm zenul fals, iluzia cu care ne hrănim  în disperare.

Ne trec orele, zilele, viața. Dar nu observăm acest lucru, devenim bătrâni instantaneu și ne întrebăm dacă nu cumva viața noastră a fost nemiloasă și prea scurtă și dăm vina pe timpul care a trecut prea repede și nu ne-a permis să vedem lumea și să facem ceea ce ne-am fi dorit, de fapt, un ceva ce a rămas doar în imaginația noastră. Viața fără net nu mai există. Frumosul s-a mutat pe net, urâtul e doar în realitate și nu vrem să-l vedem.

Ne este teamă să mai adresăm cuiva de pe stradă complimente sau un nevinovat bună ziua, dintr-o teamă ciudată că vom fi considerați nebuni. Nu ne mai cucerim prin scrisori, prin cuvinte adresate pe o bancă la ceas de seară, ne băgăm în seamă doar pe net și asta pentru că doar acolo mai suntem în stare să relaționăm, să conviețuim.

Le arătăm copiilor noștri, încă din primi ani de viață, o realitate anormală pe care și ei, mai târziu, o vor considera normală și vor proceda ca atare, adică la fel ca noi. Vor deveni și ei la rândul lor sclavii tehnologiei și internetului. Le cumpărăm copiilor telefoane de sute euro din rațiuni de fală și mândrie, crezând că doar așa e normal, crezând că doar așa îi putem controla, când de fapt, în realitate, și ei sunt deja controlați de tehnologie. Copiii nu mai știu să se joace fără tehnologie. Adolescenții devin prea repede maturi datorită tehnologiei.

În ziua de azi copiii fără un ipad, telefon sau computer, se plictisesc de moarte. În ziua de azi copiii nu mai vor afară pentru că vor să stea pe net sau pe jocuri online. În ziua de azi copiii nu mai transpiră alergând pe dealuri sau prin parcuri pentru că părinții sunt prea atenți ca aceștia să nu obosească. În ziua de azi nu mai avem copii cu genunchi juliși și cu adidași roși în talpă, dar avem adolescenți fără imunitate, mereu bolnavi, obezi și fără idealuri de viitor.

Așa că poate a venit timpul să-ți vinzi o parte din tehnologie sau măcar să n-o mai lași să-ți controleze viața. E mult mai bine să trăiești în prezent, să fii prezent alături de cei care există în realitate. Nu mai încerca să te conectezi cu sute de oameni, rămâi prezent în prezentul celor care sunt prezenți. Începe să privești din nou în ochi cât mai mulți oameni. Natura te așteaptă să te conectezi cu ea. Frunzele de toamnă se cer privite, cărțile se vor citite. Prietenii adevărați te vor la o bere, la un film, la o șuetă, la o drumeție la munte.

Du-te și joacă un fotbal, mergi cu fetele la o poveste ca între fete, dar fără net. Discută cu partenerul de viață și întreabă-l dacă ar putea trăi fără tine dar cu net sau fără net dar cu tine. Sunt atâtea lucruri și locuri în adevărata realitate care se vor descoperite. Odihnește-te mai mult. Dimineața savurează cafeaua făcând planuri pentru o nouă zi, uită de net. Tehnologia are dreptul să te slujească, să-ți facă viața mai ușoară, nu dreptul să te sclăvească. Astfel o să reușești să-ți redescoperi partenerul, copiii, propria viață și adevăratele lucruri frumoase din jurul tău. Ieși afară pentru a privi cerul, nu mai face asta căutând pe facebook poze cu ceruri spectaculoase. Ai să observi că viața ta devine mai lungă, că timpul nu mai trece chiar atât de repede, că liniștea e mai plăcută în doi, că cina va deveni mai memorabilă privindu-ți partenerul în ochi.

Învață să percepi din nou. Întinde mâna și atinge tot ce vrei să atingi. Ridică ochii de pe tehnologie, mergi pe stradă fiind atent la viață și la oameni, nu la noutățile de pe facebook. Recheamă-ți simțurile, revino la cel ce trebuie să fie omul normal. Altfel vei muri repede și neîmplinit. Fă-ți prieteni în viața reală și rămâi cu ei, râzi cu ei, povestește cu ei și învață-i și pe ei să rămână cu tine, ancorați în realitate, nu în lumea virtuală, în iluzia care ucide încet și sigur. Așa că nu uita, șansele trec pe lângă tine și tu nu le vezi pentru că ai privirea ațintită mereu pe ecranul tehnologiei. Ești singur? Dar ai 4000 de prieteni? Serios? Mai gândește-te puțin?

Iată iluzia și în imagini

 

 

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.