29 iun. 2020
  |   Nu sunt Comentarii

16 ani, îngenunchez și-ți mulțumesc

Azi am încheiat un capitol foarte important din viața mea. L-am scris timp de 16 ani. Un capitol cât o adolescență sau, poate, cât o viață sau chiar cât o căsătorie înscrisă la casa de căsătorii de pe cea mai apropiată arteră a vieții noastre într-o ultimă noiembrie crezută prima. Nu o regret, o păstrez la loc de cinste și-o voi pune într-o ramă unde apar genunchi tremurând, într-o cămară specială aflată în sufletul meu, mereu de alții contestată. Mulțumesc, draga mea. Îți iubesc sufletul, bunătatea pe care nu o dăruiești chiar oricărui nebun, dăruirea și hotărârea de fier.

Mi-ai fost mamă și tată, copilă nătângă, iubită, dorită, alzheimer și demență mi-ai fost, uneori, `mnezău în care nu credeam, mi-ai trebuit. Ți-am plâns, în unele nopți, pași și lacrimi. Mi-am dorit și-am suferit cu tine, pentru asta îngenunchez și mă aplec, mulțumesc pentru ce-ai fost tu, pentru ce-am fost eu.

Ți-am visat nervi și șoapte, atingeri cu conflict sau fără interes, dragostea, vorbe ți-am visat. Ți-am citit scrieri, m-ai citit cultivând nimic. Oricum, suntem aici, cu tot cu bagajul imens adunat în 16 ani la spitalul nostru de consolați.

Ne vom duce cândva. Deci, trebuie să-ți scriu. Cumva. Am râs și-am trăit câte ceva. Cum am crezut noi că-i mai bine. Am fost doi norocoși. Nenorocoși eram că ne-am întâlnit când `mnezău era în pauza de masă.

Nu de sfârșitul lumii azi mă tem. Ci de eterna pace coborâtă-n grabă pe pământ, după măcel. Iar milă mi-este nu de mine sau de tine, poleiți cum suntem noi, cu fire aprigă amândoi, mi-e milă de lumina păcii care vine, deșartă, nefolositoare, la ceva sau cuiva pe lumea asta deja moartă.

Mi-e rușine de ziua care vine, singură, neagră, fără noi, fără ei, fără toți, care se așterne, încet, peste mine, peste tine. Știu că nu o să murim cândva și nici cu astăzi, poate mâine. O să murim când terminăm de terminat trecutul. Fără trecut nu murim.

Să ai ochii deschiși, albaștrii, așa cum tot am vrut să-i visez. Te iubesc, femeie, lasă vreascuri să cadă peste noi. Am fost pe aici. Am fost amândoi, ne-am ținut de-o mână, ne-am iubit și ne-am hulit, dar cumva am învins aproape orice. Mulțumesc. Iartă-mă pentru adevărul meu declarat uneori strâmb.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.