27 Iun 2013
  |   5 Comentarii

4 povesti cu si despre posete

Poseta, geanta, borseta sau geamantanul din mana unui om are o mica sau mare istorioara, nu-i asa? Iar ca sa ajunga un accesoriu util sau inutil in viata cuiva poseta parcurge uneori un drum lung. Un exemplu ar fi al celei care a fost confectionata manual, care si-a inceput viata in gandul si mai apoi pe masa de tipare a celui care ia semnat certificatul de nastere. Piele sau material sintetic? Cate buzunare sa aiba? Pentru ce ocazie sa fie potrivita? Ce culoare ar fi de ales pentru designul stabilit si ce accesorii ar fi potrivite, ce atitudine trebuie sa aiba femeia care va purta poseta? Pret mare sau accesibil? Oare cei care creeaza posete sau genti pentru barbati isi pun aceste intrebari sau totul nu este decat un hazard mai mult sau mai putin controlat?

Posetele mamei

Imi amintesc ca mama, in tineretile ei, avea o poseta visinie, din musama, cu un singur compartiment si doua buzunare in fata prevazute cu catarame. Nu avea manere, o curea reglabila de pus pe umar era singurul element care o ajuta s-o poarte dupa ea. Mama tinea la acea poseta, nu stiu de ce, era dintr-un material destul de gros, parea trainica si buna de forjat, motiv pentru care am vazut-o in cotidianul ei vreo cativa ani buni.

Intr-o zi, mi-am cumparat vopsea pe baza de diluant, neagra, DUCO se numea, produsa si astazi de Policolor. Vroiam sa-mi vopsesc ghetele de la patine, era la moda sa para mai noi. Mama m-a vazut si instantaneu a venit cu o idée.

– Nu-mi vopsesti si mie geanta, ca sigur iti ramane vopsea, sa fie neagra, parca m-am saturat de visiniul ala?
– De ce nu?

Eram mirat, insa mama avea o dorinta si eu puteam sa o duc la indeplinire. Am vopsit patinele, am vopsit si poseta. Dezamagirea a venit odata cu stricatul, caci geanta mamei devenise urata, parea scorojita si murdara, iar sa sterg tot ce am pensulat eu pe ea devenise imposibil fara sa o zgarii cu ceva ascutit.

Acum doi ani, de ziua mamei, am decis sa-i cumpar o geanta de piele, una mai deosebita si potrivita pentru varsta ei, tocmai pentru a-mi rascumpara stricaciunea de acum aproape 30 de ani. Am cautat prin magazine, am gasit ori preturi exagerate, ori bucati urate de musamale cusute in graba si scoase la vanzare pe post de posete. As fi vrut sa caut pe net, dar era deja prea tarziu. O colega mi-a dat o idée. Am intrat intr-un magazin second-hand. Intrat acolo am inceput sa rascolesc prin cutiile cu genti si curele. Evrika, am gasit ceea ce cautam! Eram multumit si nerabdator sa ma laud ca stiu sa aleg poseta potrivita pentru personalitatea oricarei femei. Oare? Am primit feedback pozitiv, de la cunoscatoare, asa ca am prins incredere si m-am dus sa inmanez darul, care era ferches si aproape nou nout.

– Poftim mama, acesta este cadoul meu de ziua ta, in amintirea posetei care a stat multa vreme prin debara, uitata de toata familia. Iti mai amintesti?
– Multumesc mult, dragul meu, mi-ai facut o mare bucurie!

A mai spus ca ii place, ca este foarte frumoasa si apoi a plans. Probabil din cauza ca vremurile de alta data nu se vor mai reintoarce niciodata.

Poseta de la ora 2 noaptea

Poseta de la ora doua noapteaEra ziua unei prietene, colegele ei, doua la numar, s-au hotarat sa-i cumpere o poseta noua. Era seara, una dintre ele m-a rugat s-o insotesc in cautarea cadoului potrivit. Am plecat la un magazin care avea un perete imens doar cu genti. Am gasit ceea ce cautam, am facut o poza si am trimis-o prin MMS la cealalta colega, sa-si dea cu parerea. Era ora 9 seara. Am asteptat noi cateva minute bune insa nu am primit nici un raspuns. Am plecat, am inteles ca era timp de cumparaturi si a doua zi. M-am despartit de cunostinta mea si am plecat acasa.

Stateam in fotoliu si ma uitam la un film. Primesc un sms. Ma uit la ceas: 2 noaptea. Ma minunez. Ma uit si la sms. Stupoare, a sosit raspunsul de la colega care trebuia sa-si dea cu parerea despre poseta aleasa si fotografiata la ora 9. Iata raspunsul, ad literam: “Sigur la ora asta dormi, dar eu acum am vazut mesajul. Cea albastru regal, culoare uni, dar vorbim dimineata.”

A doua zi s-a lasat cu rasete, cumparaturi, chef. Darul a fost pe masura, dar si intamplarea mi-a ramas inca in minte.

Poseta de dama pentru scule

Poseta cu sculeAcum ceva timp devenisem disperat ca geanta in care imi tineam sculele pentru depanarea unui calculator s-a rupt si ca din ea curgeau ba surubelnite, ba suruburi, ba te miri ce mufe sau piese inutile. Hotarat sa fac schimbari in acest sens ii spun nevestei: printre multele tale posete de piele, nu ai una pe care n-o mai porti, sa am si eu scule care nu curg prin masina cand ma duc la clienti? Raspunsul a venit rapid si sec: NU! Stiam ca nu-i adevarat, dar ce puteam sa fac?

M-am dus iar la second-hand. Acolo am descoperit in gramada organizata o poseta de dama, din piele, plina de buzunare, fermoare si compartimente. Am insfacat-o si am zis: tu vii cu mine. 10 lei am dat pe ea. Am sters-o cu buretele si i-am facut poza. Spuneti voi daca nu e chiar draguta?

Colectionarul de posete din padure

Avea 37 de ani si ocupa functia de director general la o companie producatoare de genti de dama. Toate modelele de posete produse la firma pe care o conducea erau confectionate manual si in serie foarte limitata. Ii placea foarte tare ceea ce facea, mai mult chiar si-a cumparat sute de posete pentru propria colectie, de care era foarte mandru. In casa mare in care locuia isi amenajase pe un perete o vitrina in care era expusa valoroasa colectie. Nu existau acolo doar exemplare noi, a calatorit mult si a reusit sa adauge chiar si piese vechi ale unor femei celebre. Periodic, deschidea vitrina si lustruia corpul unei genti, inlatura cu grija orice urma de praf, apoi aplica o crema speciala si se gandea la persoana care a purtat-o. Uneori visa sa adune toate acele femei la un loc, pentru a le arata ca el pretuieste fostul lor accesoriu si ca le este recunoscator pentru faptul ca au purtat candva acele obiecte.

Cand avea deja 58 de ani, patronii firmei l-au anuntat ca trebuie sa-l concedieze. Acest fapt a determinat cel mai mare dezastru din viata lui. Nu a mai fost angajat nimeni din cauza varstei, iar bancile l-au aruncat afara din casa pe motiv ca nu si-a mai platit ratele de foarte mult timp. Sotia il parasise si ea, copii erau plecati prin strainatate si nu le pasa de nimeni. A plecat din casa luand doar cateva haine si pretioasa colectie de posete.

La un moment dat se saturase sa tot care dupa el sacii cu posete, pe strazi neprietenoase cu oameni respingatori, motiv pentru care a decis sa-si reconstruiasca un bordei chiar in padurea din apropierea orasului. Hotarat fiind din fire s-a dus si a ridicat o mica coliba din lemne, paie, crengi de copac, pamant si alte elemente puse la dispozitie de natura. Asternut ii erau posetele. Mintea inca ii functiona normal, insa aproape ca ajunsese la capatul puterilor. Intr-o zi, printr-un concurs de imprejurari, a dat peste el un vanator, o personalitate renumita la acea vreme. Strainul a intrat in vorba cu colectionarul de posete si a vazut mormanul pretios pe care dormea acesta.

Happy-End

Fara sa stea pe ganduri vanatorul ia propus colectionarului sa-i cedeze toate acele genti pentru suma de 10.000 de euro. Reeija – asa il chema pe iubitorul de posete, a spus ca-i va da tot doar daca afla si ce se va intampla cu munca lui de-o viata. Omul celebru i-a spus ca este designer vestimentar si ca doreste sa croiasca din toate acele genti niste haine ciudate pentru femei cu bani multi. Tranzactia s-a incheiat, Reeija si-a luat casa noua, posetele au inceput sa devina straie cumparate doar de celebritati, iar in serile linistite de toamna colectionarul se gandea la visul sau din copilarie, acela de a aduna toate femeile care i-au purtat candva piesele de colectie. Putea sa astepte sfarsitul vietii linistit, visul i se implinise.

Acest articol contine intamplari reale, ornate doar cu putina fictiune, dezvaluite si scurtate pentru concursul organizat de magazinul online Reeija.ro, acolo vei gasi geanta potrivita pentru orice moment al vietii, dar si pentru scule nebune care curg aiurea pe jos.

5 Răspunsuri la 4 povesti cu si despre posete

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 51 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger