5 lucruri care mă scot din sărite la maxim

Ajung pe siteul x şi decid să-mi fac cont pentru a urmări activitatea de acolo. Adminul ce face? Îmi ia adresa de email, mă abonează la newsletter şi începe şi mă bombardeze cu emailuri chiar şi atunci când trage un vizitator o băşină, evident, fără voia mea. Ca şi cum s-ar subînţelege prin deschiderea contului meu că eu aş dori să fiu şi abonat la veştile şi anunţurile care sunt trimise de pe acel site. Stop. Treziţi-vă. Nu mai procedaţi aşa că vă pierdeţi şi ultima brumă de vizitatori.

Există oameni care se apropie de biroul tău (sau de tine) şi încep să-ţi scotocească prin agende, prin suporturile de pixuri, chiar şi prin rucsac, dacă cumva ai făcut greşeala şi l-ai lăsat deschis. Păi şi nu-ţi vine să-l baţi cu basca udă şi să-l întrebi pe impertinent ce dracu’ caută cu mâinile acolo unde nu-i fierbe oala? Să ne înţelegem, poate să fie blondă, brunetă, ruptă din soare, cu picioarele până în gât, dacă îşi bagă mâna în buzunarele mele fără să anunţe ce doreşte să facă mă deranjează şi am s-o apostrofez oricât ar fi ea de zână.

Mai merg la piaţa de vechituri şi belesc ochii pe-acolo. Dacă sunt interesat de ceva pun întrebarea cât costă, pentru că, în general, vânzătorii din astfel de locuri nu au preţuri puse la vedere. De ceva timp mă lovesc de următorul fenomen. Întreb: cât costă? Răspunsul acesta l-am primit cel mai des: „50 de lei, dar dacă vrei să cumperi las la 40”. Bă, eşti prost? Pune un preţ, rosteşte-l dacă eşti întrebat şi aşteaptă să vezi ce am de spus. Dacă vreau să negociez îţi voi spune eu, stai liniştit. “50 de lei, dar dacă vrei să cumperi las la 40…” Care-i preţul, totuşi? Dacă tu spui asta, cine dracu’ crezi că o să-ţi mai dea pe el 50 de lei?

Mă duc la terasă să beau o bere. Mă aşez la o masă şi aştept. … Şi-aştept până trece solstiţiul de vară, toamnă şi iarnă şi tot nu vine nimeni să mă întrebe ce fac eu acolo sau dacă vreau ceva. Asta nu înseamnă că puştoaicele alea prost plătite, angajate pe timp de vară pe la terasele la care garda se opreşte doar pentru “una mică”, nu duc consumaţie la alţi clienţi, culmea, veniţi după mine. Dacă nu-ţi place faţa mea este foarte simplu, îmi spui să plec şi s-ar putea chiar să plec. Acum câteva seri păţesc la fel. Vine fufa şi mă serveşte abia după ce am întrebat-o dacă la 1,84 sunt chiar mic şi invizibil. La plecare, stăteam şi aşteptam cu banii în mână în timp ce fufa mângâia un câine pe cap. Ştii ce-am făcut? M-am întors, mi-am băgat banii înapoi în buzunar şi-am plecat. N-a venit nimeni după mine, motiv pentru care am tras concluzia că în ziua aceea berea s-a servit la liber pe acea terasă.

Mă întâlnesc cu tine, tu, între timp, se pare că ai surzit de-o ureche. Sincer, chiar îmi pare rău pentru tine. Însă, dacă tot ai păţit treaba asta, nu crezi că ar fi mai bine să-ţi cumperi un aparat auditiv? Altfel, mă scoţi pe mine din sărite, poate şi pe alţii, din cauză că mă faci să zbier la tine sau să tot repet cuvintele şi frazele pe care poate cu trudă şi sudoare mă tot chinui să le adresez măriei tale. N-o spun cu răutate. Încerc doar să te ajut, să te fac să eviţi situaţiile penibile. În rest, chiar îmi pare rău că ai ajuns să fi doar într-o ureche.