7 feb. 2016
  |   2 Comentarii

A murit încă un Rex

De câte ori aud că moare un Rex mă întristez, devin vulcanic, îmi iese temperamentul la iveală, uneori chiar vărs o lacrimă, că na, și băieții mai plâng uneori, dar mai mult pe ascuns. Și asta nu pentru că Rex nu ar trebui să moară, ci pentru că uneori Rex moare bolnav, flămând, uitat pe străzi, neiubit, alungat, trist și fără nici un ajutor. Atunci mă întristez cel mai tare. Pe toți cei cu numele de Rex nu-i putem salva, dar măcar îi putem iubi, îi putem mângâia și le putem oferi o coajă de pâine pe care oricum o aruncăm, dacă tot am ales să-i părăsim pe străzi și să-i lăsăm la voia întâmplării.

Acum vorbesc de un Rex care nu mai e, care a ales să nu lase în groapa rece o pisică de una singură. Vorbesc de o persoană care a ales să protejeze câinii, să-i iubească, să le ofere o coajă de pâine, să-și neglijeze problemele personale, să arate că putem să oferim unui animal șansa să trăiască fericit, o femeie care se hrănește cu mângâierile unor patrupezi care știu să aprecieze dragostea și iubirea, prietenia, dăruirea, lucruri care, de fapt, nu costă cât un iaht sau cât o mașină construită de Ferrari.

Ea se numește Elena Daniela Iftode și singurul lucru care cred că trebuie spus despre ea este că iubește animalele, câinii în general. Câți are în custodie în acest moment? Mulți, nu le mai știu numărul, dar știu că sunt mulți. I-am văzut și despre asta o să mai scriu. Și nici unul nu-i de rasă, nici unul nu este pregătit pentru vreun concurs. Toți sunt din categoria părăsiți ai străzii. Dar ea îi iubește pe toți. Pe unul l-a iubit în mod special. Era un Rex. Era alb și a murit în timp ce ea era plecată de la locul unde trăia, unde își ducea fericirea sau nefericirea pe patru labe.

Elena a scris o poveste. Am citit-o și m-am cutremurat știind că și eu am un Cezar acasă, care și el o să moară cândva. Am întrebat-o dacă pot să-i public povestea pe blogul meu. Mi-a dat voie. Așa că iată povestea. Am vrut să corectez, dar m-am gândit că aș umbla astfel la sentimentele Elenei, le-aș cenzura. Așa a gândit, simțit, așa a scris pe facebook, așa am lăsat și eu (sunt convins că textul a fost presărat cu foarte multe lacrimi, care nu se văd).

Urmeaza o prima noapte fara Rex…fara sufletul meu Colorici….e atata gol in suflet….si atatea amintiri in ochii mintii….Colorici…o sa doarma pe bratele lui Rex….asa cum Negruta si a gasit odihna pe Flora…Rex…dupa 18 ani…timp in care si a pastrat fata de copil…si si a impus cu demnitate varsta…un invingator…in fata hingherilor…in fata celor 2 accidente vasculare….Rex…a ales sa moara scurt…fara dureri…fara suferinta…a ales sa moara pt ca ingerul animalelor i a soptit ca Dumnezeu a auzit ruga mea…Colorici…cu doar 13 ani de viata..a fost mezina care nu stia sa doarma singura…de o viata adormea cu capul in palma sau pe bratul meu…Colorici….a avut frumusetea unei printese…ne a legat o iubire ce nu poate fi descrisa in cuvinte….dar pretul vietii ei a fost un cancer mamar cu metastaze osoase…totul a durat doar 6 luni….si…in ultimele 6 saptamani.
..am derulat amandoua privindu ne in ochii toata viata noastra…Colorici a fost constienta pana in ultima secunda…se hranea cu iubirea noastra…avea nevoie de protectia pe care o simtea tinandu si capul in palma mea…ma rugam de 6 luni sa traiasca…de atunci cand destinul era scris doar pe o hartie…am fost acuzata ca nu i curm suferinta…dar ochii ei imi cereau sa n o parasesc…ultimele 24 de ore…m am rugat sa mi o ia Dumnezeu…era sfarsita.. dar ma cauta disperata cu privirea gasindu si linistea in palma mea…Gasindu l pe Rex…care ieri latra vesel in fata Coditelor Fericite…azi…fara suflare…am inteles ca trebuie..m am indreptat cu Colorici spre cel care avea sa i curme suferinta…am ajuns prima la cabinet…si….in bratele mele..la usa inchisa a cabinetului
..Dumnezeu mi a auzit ruga…ochii in ochii….si a ridicat labutele deasupra capului…si a adormit….pt…totdeauna…mi a murit in brate….fara sa.mi lase trauma unei decizii pe care sufletul meu nu ar fi acceptat o niciodata….si dupa moarte….Colorici va ramane cea mai frumoasa pisica…o pisica care isi doarme somnul de veci in bratele lui Rex…catelul care a ales sa moara pt a nu o lasa pe Colorici singura in groapa….copiii mei dragi….mi ati rupt sufletul….dar va multumesc pt anii in care mi ati adus atata fericire….am scris pt prietenii animalelor povestea voastra….pt ca voi nu ati fost un catel si o pisica….voi…ati fost copiii mei…si o lectie de iubire….

Aici găsești pagina Elenei și mesajul emoționant de mai sus. Asta înseamnă iubire. Asta înseamnă să-ți pese.

Ultima fotografie a lui Rex și Colorici

rex-colorici

2 Răspunsuri la A murit încă un Rex

  • Miri spune:

    O cunosc pe Pusa asa- i spunem Elenei Iftode…..o admir și o respect pentru tot ceea ce face…..iar azi am plâns citindu- i rândurile. Și – mi pare rău tare ca nu i- am cunoscut pe Rex și pe Colorici decât din poze, din postările și prin ochii ei ….

  • Raluca spune:

    Odihnească-se- n pace!!!!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.