27 oct. 2017
  |   Nu sunt Comentarii

Am aflat un mare secret predat doar la medicină, pacientul are obligația să se îmbolnăvească

Un prieten sună la serviciul programări din Policlinica Deva. Să-și programeze soția pentru controlul periodic. Femeia are diabet. Adică nu vorbim aici de o simplă durere de cap, deși când o ai și pe aia mare chiar că-ți vine să iei de cap pă tâți care se dau cadre medicale impertinente.

Dar să revin. Cum spuneam, telefon la programări. Amicul vine cu niște sugestii. Puteți atunci sau chiar și atunci, nu-i problem. La care tanti oamăna cretină și impertinentă care e ea sare de cur în sus și dă replica anului, secolului, dracu mai știe: ‘omnule, pacientul are obligația să se îmbolnăvească, nu și să se intereseze.

WTFuck?! Ce spui tu acolo femeie? Pacientul are obligația să se îmbolnăvească? Serios? Ca să ce? Ca să ai tu de lucru și să-ți exersezi impertinența aia crasă cu care te-ai prezentat la examenele de la sanitară?

Îmi spun unii că să fiu mai molcom la gură și la scris atunci când dau de imbecilități din sistemul românesc. Nu, eu chiar nu pot să fiu molcom la gură. Că nu pot. Că nu suport să-și bată pula niște proaste de gura și de demnitatea mea.

Păi vacă care stai în sistemul sanitar și te dai buna samariteancă, hai să-ți spun eu ce pățeai dacă vorbeai cu mine așa. Veneam la spital, mă interesam de tine. Apoi te asaltam cu cadouri, că știu că-ți plac, mă sacrificam, ce să mai. Apoi nu mă lăsam până nu te aduceam în patul meu. Nu contează dacă ești grasă, slabă, urâtă cu spume sau dacă îți pute pizda a conservă de pește îmbuteliată în al doilea război mondial. Repet, mă sacrificam. Și, odată ajunsă în pat la mine, te futeam în cur până îți săreau figurile din cap.

Sunt rău, da știu. Dar, nu pot să tac atunci când români imbecili își bat joc de alți români imbecili care au decis să rămână în țara asta ca să mai spere că poate totuși românii vor ajunge cândva să se respecte măcar între ei. Nu pot.

Și măcar dacă erai angajată la un spital privat, dar ești angajată pe banii mei, cretină care ești. Pe care îi fac greu, în comparație cu tine, spăgară nenorocită. Așa că nu tac. Că nu pot. Că mi-ai adus aminte de altă cretină, doctoriță, care acum vreo mulți ani, după ce a căutat disperată fișa mea medicală mi-a dat o replică, la modul serios, adică fără glume, că voi nu glumiți, de m-a dat pe spate: ”nu-ți găsesc fișa, tu n-ai fost copil”.

În fine. Știți de ce nu avem un sistem sanitar sănătos, care să ne ofere sănătate nu boală, nervi, stres și cretini veniți pe bandă rulantă? Dar avem popi care se roagă pentru tine la ceruri ca ție să-ți dispară cancerul ca prin minunea pulii lui mnezău de pe nori?

Părerea mea

  1. Majoritatea cadrelor medicale s-au făcut ce s-au făcut pentru că așa a vrut mama, tata, bunica sau bunicul.
  2. SMURD-ul e cel mai activ atunci când vine vorba de respect pentru viață, rapiditate, implicare. Și asta în condițiile în care aproape toate cadrele medicale din afara acestei instituții îl hulesc la maxim pe Raed Arafat, un străin devenit român care a făcut mai mult pentru România decât politrucii de servici, specimenele care își uită sculele medicale în burta femeii care tocmai a născut, scârboșii din casele de asigurări de sănătate.
  3. Ca să fii cadru medical trebuie să fi născut pentru asta.

Repet, părerea mea. Ai și tu una? Da, știu, dar ți-e teamă s-o scuipi.

Și încă o chestie. Eu personal mai cred că doctorul nazist Josef Mengele, considerat simbolul malefic al nazismului, prin ciudatele lui experiențe, a făcut mai mult decât au făcut toți cercetătorii de până la el și de după el. Nu sunt de acord cu metodele lui. Dar măcar ăla era dedicat unei cauze. Înțelegi ce zic?

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.