14 ian. 2018
  |   1 Comentariu

Am ajuns să nu vă mai suport, spurcați totul în urma voastră, oameni nenorociți!

Animalele trăiesc într-o armonie totală. Chiar dacă se vânează între ele. Faptul că un leu își obține hrana ucigând o antilopă asta nu înseamnă că vor dispărea antilopele. Că jaguarul ucide pentru a mânca asta nu înseamnă că face genocid. Faptul că unele animale ucid și altele ajung să fie ucise pentru a deveni hrană asta nu înseamnă că apare un dezechilibru printre necuvântătoare.

Noi suntem ucigașii supremi ai aceste planete. Noi am inventat armele care ucid în masă. Nu necuvântătoarele. Ele încă se luptă cu noi. Pătrundem până în inima pământului și tăiem aorte. Nu ne pasă ce rămâne în urma noastră. Ne tăiem pădurile cu drujbele care pur și simplu seceră tot în cale, uitând că pădurea reprezintă plămânul și viața tuturor celorlalte vietăți pe care, le băgăm în grădini zoologice. Ca să fim noi tari și să mai facem niște mărunțiș. Adică ținem un tigru 20 de ani într-o cușcă și ne lăudăm, chiar, pentru asta.

Ne sufocăm copiii cu tehnologie care ajută doar la capitolul îndobitocire. Ne căcăm în drum. Ne futem copiii. Radem totul în calea noastră doar de dragul supremației. Uităm că suntem unica specie care ucide totul doar de dragul de a ucide, dar avem grijă să afirmăm pe toate gardurile că am evoluat, că suntem mai deștepți decât toate generațiile de dinaintea noastră. Nu, dobitocilor, nu suntem mai deștepți. Suntem mai barbari decât toți barbarii care au existat vreodată pe planeta asta.

Și pe drept cuvânt spune Oana Pelea când spune că ”suntem rebutul evoluției”. Da, asta suntem. Chiar mai mult. Suntem dejecțiile obținute prin combinațiile de căcat dintre noi. Suntem căcatul care pute cel mai tare pe această planetă. Suntem noi, oamenii, ucigașii neobosiți care caută neîncetat victime nevinovate.

Ucidem aproape orice doar pentru a ne hrăni poftele inutile și fără logică. Doar pentru a simți că papilele noastre gustative sunt satisfăcute cu sânge cald.  Nu ne pasă că murim încet, încet. Ne doare fix în fundul curții atunci când vedem că vietățile de pe planeta asta, care nu e a noastră, mor privindu-ne în ochi și parcă spunând ”de ce faci asta?!”.

Ne jupuim câinii de vii pentru a-i mânca mai fragezi. Bați cămila pe motiv că doar așa carnea ei devine mai fragedă atunci când o băgăm în gura noastră mai spurcată decât a oricărei vietăți de pe pământ. Privim la taurii care mor omorâți de cretini care se autointitulează eroi. Bătând din palme ca niște schizofrenici teleghidați.

Și când îți arăt mizeria din jurul tău spui că nu vrei s-o vezi. Că tu doar căcatul frumos vrei să-l vezi. Și chiar te înverșunezi în a naște copii. Copii ratați, copii fără viitor. Copii care vor deveni robotizați. Copii care vor uita definitiv de existența ta penibilă. Copii care vor da naștere, cu puțin noroc, la o generație cu un sentiment de și mai mare slugărnicie. Vezi carțile O mie nouă sute optzeci și patru – George Orwell sau Un Pământ Nou – Eckhart Tolle.

Ne dorim ierni ca-n povești. Dar uităm că nici iernile nu mai vin la comandă. Ucidem miliarde de copaci în fiecare an doar ca să putem să mai credem că există un moș crăciun. Robotim în fiecare zi doar cu un singur scop: UCIDE! Și ucidem tot.

Privim spre viitor. Dar nu spre viitor ne îndreptăm, ci spre o moarte de care tot universul o să pomenească. Noi nu construim viitor, ci sădim peste tot doar moarte. Suntem dornici de moarte, pentru că moarte ne dorim la tot pasul.

Ne văităm că vedem moarte. Dar moarte vrem și ne bucurăm că o vedem. Dumnezeu și universul nostru se rezumă doar la locuința de căcat în care trăim. Considerăm că acolo s-au terminat toate răutățile din lumea asta. Intrăm în casă și ne sărutăm cu gurile spurcate și ne spunem, bun venit în casa mea dulce.

Omule. Ucigașule. Criminalule de planete. Oprește-te!

Sunt fotograf și nu puține au fost momentele în care am văzut animale care agonizau. Nu știam ce să fac. Să fiu rece? Să fotografiez? Să privesc? Sau să mă bag să ajut, chiar cu riscul că se uită ceilalți ucigași la mine și mă vor considera un neadaptat al sistemului de ucidere în masă?

Spurcaților, vă rog să nu mă iertați că vă spun așa! Sunt și eu specie umană, ca și voi. Deci, vă rog să nu mă iertați. Dar dacă nu mă iertați și nu mă ucideți din prima, mai bine să fugiți. Că nu mă voi opri în a vă divulga, gunoaie bipede, ce sunteți voi.

Și încă ceva. Nu mai căcați copii. Sunt inutili. De fapt sunt chiar toxici. Că ies chiar din gunoaiele de voi. Și dacă mai există o speranță pentru planeta asta și nevinovatele viețuitoare care încă își mai doresc să trăiască, ca și voi, dobitoacelor care sunteți, asta stă în voința voastră de a vă opri din a gusta mereu și mereu sânge cald.

(Aceasta e partea suplimentară a acestui articol manifest. Să nu uiți, gunoiule, scuze, omule, să-ți faci mormânt din beton armat sau chiar criptă din beton scump sau chiar buncăr, că ce pula sau pizda voastră, doar sunteți bogați, săracilor/bogați ucigași ce sunteți!).

Unii spun că sunt un insensibil. Că scriu cu sânge rece. Da, cu sânge rece scriu. Și mă doare fix la 100 de kilometri de cur că ție îți convine sau nu că te înjur, ca specie. Așa o să fac mereu. Citești sau nu. Sper doar să te trezești. Că urât vorbești și tu în mizerabila ta casă. De asta sunt sigur. Că tot o mizerie de om ești și tu. Și n-o lua chiar personal. Dar gândește-te dracului la ceea ce am scris eu aici. Atât. Și acum privește, dracului, la imaginile de mai jos. Și oprește-te. Sau revoltă-te. Nu mai dormi!

Un răspuns la Am ajuns să nu vă mai suport, spurcați totul în urma voastră, oameni nenorociți!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.