20 sept. 2017
  |   1 Comentariu

alchimiile unui naufragiat

…sunt ca o barcă uitată pe malul unui râu secat… îmi este dor de șoaptele care curgeau doar pentru mine, îmi este dor să pot iarăși naviga prin cele mai ascunse unghere din inima ta… stau pe malul care a devenit foarte abrupt și tânjesc după picăturile căzute din ochii tăi plânși de fericire

…m-aș ridica… spre o cale aș vrea să pornesc… dar mâna ta, care-mi arăta, cândva, în ce direcție să merg, a dispărut odată cu ultimul ceas al unei nopți nenorocite, negre, pe care am ajuns s-o urăsc

…plouă cu furie și eu privesc în golul imaginar din casa noastră, în care te-am visat, te-am vrut și în care am crezut, în nemernicia mea, că voi ajunge vreodată cu tine, înainte să se dărâme și ultima bucată din streașina putredă

…mă văd stând jos, pe pământul mucegăit… te apropii și încep să-ți simt tot mai tare mirosul… vreau să pătrunzi și mai tare în simțurile mele dar tu te oprești

…se aude un tunet și ruina se luminează de la fulgerele furioase pe noi… știi că îmi place când natura se dezlănțuie… dar tu te întorci, nu te mai uiți  în urmă și dispari dincolo de gardul căzut

…un zid se prăbușește… un altul scârțâie și își dorește să moară, la fel ca ceilalți… ploaia îmi cade în suflet și eu mă simt ud până la sânge, deși stau pe malul apei care nu mai e

…se apropie un cal… mă miroase, se învârte în jurul meu… parcă ar vrea să-mi spună că el e calul meu și că ar vrea să mă ducă pe un mal unde mă așteaptă cineva… ridic capul și privesc ochii nevinovați înfipți cu putere în ochii mei… îmi aduc aminte de mine, de tine, de apă și de visurile mele

…o să rămân, totuși, aici… să te aștept în casa noastră… am s-o păzesc de buruienile nemiloase, de uitare, de un altceva ce năvălește peste mine… nu te grăbi… poate o să vină și iarna… am să fac foc, pentru amândoi, am să rămân… am tot timpul din lume… cumva, am devenit nemuritor

…aș vrea să știu, totuși, că-mi ești prin preajmă, că te apropii tot mai tare, că deja mă vezi, rătăcită în a ta zare… aș vrea să te zăresc, să te cuprind și să fac să dispară orice cuvânt… iar vântul să nu poată să ne stingă focul… aș vrea să mă încălzesc la lumina din privirea ta, aș vrea să caut ungherul potrivit, să pătrund într-o altă noapte, în casa noastră, aș vrea să rămân încremenit în amintirea noastră

…aș vrea să uităm de noi, dar nu oricum, ci cu brațele strânse pe trupurile noastre… când voi deveni romantic te voi anunța, promit… acum sunt doar eu și te aștept înfipt în visul casei noastre

Un răspuns la alchimiile unui naufragiat

  • Roxana spune:

    Cea mai frumoasă și înălțătoare declarație de dragoste pe care am citit-o vreodată! Fericită trebuie să fie cea căreia îi este dedicată!
    Tu, omule, așa să fii mereu, căci iubirea poate să facă minuni. Ți-am zis cândva să ai grijă de minunile din viața ta.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.