13 nov. 2020
  |   2 Comentarii

Am în oraș o sală de fitness

Sunt mai multe săli de fitness la mine în oraș, dar una e cu de toate. Are craci, draci, fiare, lei, leoaice, împingători și trăgătoare, spume la duș, genți cu pume și nikeuri, adidași chinezești. Dar cel mai mult, găsești, acolo, zmei și crăcănate, cu care, alături, nu poți să tragi de fiare. Că fiarele de acolo sunt fiare reci, fără suflet.

Măh, e bine, recunosc, sunt sute de fiare acolo și toate se înțeleg între ele. Asta e chiar bine. Dar de ce când iese fiecare exersează mersul de gazelă. Deci, fiarele rămân acolo. Toți leii paraleii și toate fiarele, după ce ies de acolo parcă-s pe altă planetă, dau cu mucii de trotuar, cu bucile de pulă, mușchii leilor devin fibre ca la antilope. Ciobănescul meu, are mers de lup de când s-o născut. O escaladat munți, dealuri și râpe, la fel o mers mereu. Are mersul specific unui lup, așa o mers mereu, cu mușchi sau fără.

M-am gândit să merg și eu (la sală, nu ca un lup), poate pot să trag niște fiare după mine și să devin, grusc, leopard. Eu nu-s ciudos. Să nu fiu înțeles greșit. Doar că am văzut că și de Crăciun, tigrii din sală, intră, mai apoi, iar la sală, la sala de mese și la fumăreala teraselor cu fițe, ca să-ți etaleze steroizii și asteroizii de care, oricum, nu au habar.

Sunt curios dacă fiarele astea te lasă să faci abdomene atârnat de-o bârnă sau să te cațeri ca o capră într-un copac. Nu mi-o luați în nume de rău. Fiți blânzi. Și eu sunt. Eu am făcut astsa. Dar hai să nu nu ne mai lăudăm.

În fine, dacă ați înțeles ce-am vrut să spun, bine, dacă nu, tot bine e. Bine nu e în lume. Ideea e că de azi voi scrie și articole axate pe un titlu anume, AM ÎN ORAȘ. Am început cu ăsta. Spor la fiare, spor la citit, spor la sala de mese. Și, ca finalizare, vreau să mai spun și asta, când îi vezi la aia pizda toată lăbărțată, tu, ca bărbat, sunt convins că îți scapi fiarele toate în cap, că nu te cred că te uiți la hienă și zici, bă, ce bine că ați venit toate în haită să mă hăcuiți. Că, altfel, nu ești chiar leu, ești, mai mult impala, cu mușchi de catifea pizdificată.

Mi-or murit prieteni alpiniști. Nu aveau mușchi, aveau forță și gândire, cu toate astea au murit, răpuși de natură. Mușchii doar impresionează pe moment, ei nu gândesc, nu cuceresc definitiv, nu au cucerit sau schimbat lumea, nu știu să spună te iubesc. Mușchii doar stau pe corp și te fac să mergi mai neaoș, mai pizdificat sau mai mândră că te privesc unii. Asta cred, asta am spus. Spor la sala. Ne citim la AM ÎN ORAȘ.

2 Răspunsuri la Am în oraș o sală de fitness

  • Ionut Popa spune:

    Mie imi e cam jena sa merg in perioada asta la sala, desi am una foarte misto aproape. Si mai e si destul de aerisita, adica poti sa misti fiarele fara sa il lovesti pe cel de langa tine, cum se intampla in multe alte locuri.

  • Este interesant cât de multe se pot spune despre asta. Am crezut că nu voi ajunge până la capăt, dar argumentul este bine condus și este plăcut și rapid de citit. Aștept mai multe intrări care au o valoare similară 🙂

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.