Am scris istorie in satul Ursici – Episodul 2

Am tot urlat pe feisbuc in ideea ca poate se mai misca vreunul de langa calculator si indrazneste sa urce la ursiceni, sa dea o surubelnita la mana, o saiba sau macar sa se uite la mine cum trag de cheia aia franceza care nu era dom’le franceza, pana la urma, era mops. Bun, nu-i bai, zic. Las’ ca ma duc eu, iar cand ma voi intalni cu domnu’ Molot de la Judetean ii voi spune asa: ai vazut, dom’le, am pus niste becuri la taranii de la Ursici, care or zis ca te stiu?

Deci, incep. Prima zi. Plecarea. Alertez prietenii.

–        Ba, zic la unul, tu ai auzit de proiectul ala in care Unicredit o zis ca da ea bani numa sa mergem noi sa punem panouri solare pe case la rasfiratii aia de tarani care cica se trag din Zamolxe, ursiceni isi spun? Ba, zice tampitul. No bine, zic.

–        Da’ o pelerina de ploaie, dinaia cu care te duci tu la pescuit, iti da mana sa-mi imprumuti?

–        Nu ma, ca ma duc la pescuit, zice acelasi prieten, mai zgarcit din fire. No bine, raspund, las-o asa.

Ba, ia mai da-o-n pana mea mare de pelerina de ploaie, ca am fasuri (haina impermeabila de ploaie, a nu se intelege altceva) si eu. Si-atunci mi-am pus in rucsac de toate. Pe langa rucsac, constat ca nu mai am cort, ala vechiu fiind sfartecat tot. Stai asa, zic. Si sun iar un prieten. Bla, bla, bla si gata. Vine cortul, pardon, apartamentul. O sa-l zaresti prin poze. E un monstru, are antreu si doua camere.

Da’ stai sa-ti mai zic ceva. Sambata dimineata, chiar in ziua plecarii, sa vezi ce ghiseft fac. Ma duc la vechituri, in piata. Ma invart doua ore pe acolo, cu ciobanescul care-si cara botnita nestingherit printre oameni, si nu vad altceva interesant decat o brisca, rosie, cu buton si cu cuter inclus. Negociez, dau zece lei si plec. In mintea mea, iesind din piata, spun: ce buna o fi brisca asta la slana (slanina, sunca sau cum i-o mai fi spunand). Ca nu poti domnule sa mergi printre ciobani fara brisca, ca slana fara unealta potrivita inseamna foamete garantata, vorba lui Gheorghe din banc.

Fac lista, verific, adun lucruri, iau in calcul conserve, boabe (biscuiti am auzit ca le mai spune) pentru ciobanesc, alimentez lanterne, pun aparat foto, pregatesc inca o baterie de masina, alimentez la pompa, nu uit nimic, am zis io, si la 16:30, dupa ce am urcat tot arsenalul in masina, ma sui si dau sa plec.

Bai, cand tre’ sa se intample se intampla. Dau de doua ori la cheie, nimic, alternatorul patineaza, o ia razna, la a treia cheie imi zice hai pa, face poc si isi da demisia. Adica cum, zic, eu nu mai pot porni masina, dupa ce am alimentat, incarcat si pregatit tot sa plec tre’ sa stau in drum? Cam asa ceva.

Unde-i telefonul? Telefonul, unde-i telefonul! Aha, acolo, pe bancheta. Cezar in porbagaj facea treispe, paispe, adica numa nu zicea sa plec in pana lui odata. Eu nimic, tot pe loc, pe loc, pe loc. Sun din nou un prieten.

–        Nicule, ba, sti, uite asa si asa, trebuie sa ma duc undeva unde nu prea sti tu unde, si masina o patit diverse, nu ma duci si pe mine, cu patru ori patru al tau sigur ajung unde trebuie, eu o sa fiu un fel de GPS, nu-ti fa griji, la ora 18:00 am promis cuiva ca voi fi in Bosorod.

–        Traian, sunt in Craiova, vin de la Bucuresti cu marfa, cade ca un traznet si raspunsul.

Baga-mi-as picioarele in apa rece! Mno, ce sa-i spun la om, ca de ce l-o mancat sa plece dupa marfa in timp ce masina mea se pregatea sa ma lase cu o buza lipsa si cu una la pamant? I-am zis un bine lalait, drum bun si basta. Fii sanatos prietene si mersi, stiu ca tot timpul ai sarit, acum nu poti si de asta am fost sigur.

Pun Samsung-ul la treaba si alertez alt prieten cu patru ori patru.

–        Salut Nelu, sti… bla, bla, bla… si uite asa.

–        Eu as veni, da hibridu’ nu-i la mine, am MCV-ul… numai ca baui ceva.

–        Adu’ tu numa MCV-ul ca mai departe ma descurc.

–        Bine, viu acu’.

Uff, rasuflu usurat. Iute sun pe altcineva sa nu mai vina, cineva cu care m-am inteles sa-mi dea un turism (asa-i zice mai nou la un autoturism de talie mai mica) in cazul in care nu gasesc ceva mai incapator si cu garda la sol mai serioasa.

Vine MCV-ul, descarc si reincarc, il scobor si il resui din nou pe ciobanesc, si cand toate au fost din nou gata, plec spre Bosorod. Acolo ma astepta un diriginte de posta, ala din comuna. Preten de-al meu. Pe langa el si Mazare de Hunedoara, secretar de primarie, cu care m-am cunoscut odata – zicea ca ma asteapta. Faina treaba, zic.

Pe drum schimb cartele, telefoane, semnale, sun pe diriginte, pe Iulian, pe toata lumea care avea semnal si bunavointa. Ajung acasuca la Ovidiu si ma astern pe asteptare. Beau o gura de vorba cu Ovidiu, pun o sticla de apa imbunatatita in rucsac (zama de cloambe), vine pe la 21 si Iulian cu toata gasca si plecam spre Ursici. Iesim din Bosorod si la o anume statie de apa ne oprim. Acolo ne asteptau niste ursiceni cu masinile in drum, oameni de bine pentru care nu poti decat sa ai stima, veniti direct de pe coclauri.

Mai oameni buni, zic ei, cu masinile astea nu puteti urca, Iulian cu Gheul poate, voi cu MCV si cu scodite de asfalt nu. Pai cum nu, zic eu? In sfarsit, am zis ca ii mai bine sa-i ascult, ca stiu ei mai bine pe ce taramuri haladuiesc toata ziulica.

Si ce fac? Pai descarc din nou tot, inclusiv ciobanescul, si reincarc intr-o Toyota cu de toate, ajutatoare numa bune pentru un teren unde nici primarul nu are curaj sa urce, decat in preajma alegerilor.

Si plecam frate. Hurrrrrrrrr facea masina lui Ieronim cand dadea de cate o panta. Iulian, cu remorca de la ISU dupa el, mergea mai catinel, sa nu distruga continutul. Mergem, mergem, habar n-aveam pe unde mergem, ca noapte era peste tot. Intr-un tarziu motoarele se opresc, rotile fasaie putin pe iarba uda si aud voci chicotind. Ala o fost semnul ca am ajuns.

Sarim repede din masini. Io descarc prima data apartamentul. Deschid geanta si scot tot. Intind o folie, bat niste cuie si constat ca imi da cu virgula. Stai asa ca nu-i asa. Un inginer sau cineva priceput in corturi dinastea uriase este pe aici, ma aud eu strigand in noapte? Da, zice Iulian, vin eu si cu Guv (Costin – inginer de meserie) si te ajutam.

Patru oameni am lucrat la cort, iar intr-o ora si jumatate toate bagajele erau inauntru, salteaua umflata, ciobanescul cu patul facut, masa si scaunul intinse iar eu eram pregatit de nani. Am mai socializat putin cu lumea dupa care am plecat la somn. O zi de duminica tocmai ne astepta, in care ne-am propus sa ne acomodam, cu munca in primul rand. O zi si cu sarbatoare in calendar. Dar detalii despre asta iti mai dau in Episodul 3. Daca esti curios, evident. Daca nu ai citit Episodul 1 clicaieste aici.