24 sept. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Analiza unui turist rătăcit

Municipiul Hunedoara este vizitat lunar de mii de turişti datorită unui obiectiv turistic pe care Germanii ne-ar da bani grei dacă am fi dispuşi să-l vindem, este vorba de Castelul Corvinilor. Dar nu despre ce face municipalitatea cu milioanele încasate de pe urma acestor vizite vreau să vorbesc, ci despre ce vede un turist rătăcit prin urbea Hunedoara. Te duci la castel, poate faci o vizită şi la mormântul lui Arsenie Boca, dar dacă vrei să vezi şi oraşul care găzduieşte Castelul unde a petrecut Matei Corvin ce vezi?

Şi în funcţie de ceea ce vezi o să-ţi faci o idee cu privire la oamenii care trăiesc în acel oraş. Nu-i aşa? Plecând de la această idee mi-am luat camera foto şi am plecat de nebun prin Hunedoara, să radiografiez oraşul ca un turist rătăcit.

Magazine de haine second-hand

În orice direcţie te vei întoarce vei avea ocazia să vezi cel puţin o firmă pe care scrie Second Hand. Unele lângă altele. Magazine cu haine noi de vânzare mai sunt vreo 5 şi falimentul bate cu putere la poarta lor. Oamenii nu mai vor chinezisme, prin urmare se duc la second-hand şi îşi cumpără haine de firmă, chiar dacă le-a mai purtat cineva.

Farmacii

Farmaciile fac o concurenţă acerbă magazinelor de haine… second-hand! Şi sunt multe, foarte multe, peste tot vezi numai „Farmacie”. Ce înţelegem din asta? Oamenii nu prea mai merg la doctor, se duc direct la farmacie şi îşi cumpără medicamente pe care le-a recomandat vecinul, mama, colegul sau prietenii care au aflat de „reţetele miraculoase” de pe net, că netu-i la putere, se ştie!

Baruri şi terase

Nu există străduţă să nu vezi terase, baruri şi bombe în care românul îşi îneacă amarul cu o vodcă de 1 leu suta de grame. Las Vegas e căcat pe lângă Hunedoara… Sau Parisul.

Hamburgheriile fac legea poftei

Există câteva locuri unde vei avea ocazia să vezi zi şi noapte cozi de oameni care aşteaptă să mănânce hamburgher. Non-stop, nu contează că e prima zi de Paşte sau prima zi de Crăciun, hamburgheriştii sunt mereu prezenţi în grupuri mari şi compacte.

În rest…

Ce mai poate vedea turistul rătăcit prin Hunedoara? Un spital mare care pare să fie închis tot timpul, nişte blocuri neterminate care se vor împrăştia spectaculos în toate direcţiile la primul cutremur mai sănătos, supermarketuri, abc-uri, clădiri începute şi abandonate la începutul erei glaciare, oameni care merg cocoşaţi de probleme, spaţii, multe spaţii goale care au afişată pe geam o bucată de hârtie pe care scrie „de închiriat sau de vânzare”, o gară de tren prin care nu mai şuieră nici un tren, pizzerii, câteva birouri de asigurări, un parc în care un ceva aruncă apa în sus şi lumea crede că acolo-i o fântână arteziană, două chioşcuri de pantofari, shopuri unde poţi să-ţi repari telefonul mobil, o clădire de fost cinematograf care arată de parcă în acel loc a căzut o bombă, mulţi câini pitici care trag după iei nişte oameni care par a fi stăpânii lor.

Iată ce poate vedea un turist în Hunedoara. A, să nu uit, mai este de admirat un hotel, câteva pensiuni, nişte şcoli care au faţadele extrem de sinistre. Iar dacă cumva îl prinde pe turistul nostru ploaia în timp ce vizitează minunatele obiective turistice menţionate mai sus, e bai mare cu B mare. De ce? Pentru că apa de ploaie va forma nişte râuri urbane unicat în Europa, adică va trebui să scoţi barca din poşetă, dacă ai, dacă nu eşti nevoit să te apuci de înotat.

Deci, să recapitulăm, ce poţi să faci în Hunedoara, în afară de a vizita Castelul Corvinilor? Să îţi cumperi haine de la second-hand, să mănânci un hamburgher, o pizza sau o portocală cumpărată de la supermarket, să-ţi cumperi un distonocalm de la una din multele farmacii, să-ţi repari telefonul mobil, să bei cafea sau vodcă cu un leu până pici în cap, să vorbeşti singur pe străzile pline de apă în caz că plouă, să te cazezi la o pensiune în cazul în care ai fugit de-acasă, să te uiţi la un ceva ce seamănă izbitor de tare cu o fântână arteziană.

Asta-i tot. De data asta n-am folosit fotografii, dar tura viitoare promit că îţi arăt oraşul Hunedoara în imagini, fără prea multe cuvinte.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 68 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger