8 oct. 2020
  |   Nu sunt Comentarii

Anormal de normali într-o lume, cică, normal de anormală, să moară mă-ta?

Chiar dacă doar nimicul mai contează, într-o lume care a devenit normal de anormală și copacii nu mai cresc nici măcar ca și copaci, mor clipe și silabe, năucite, răpuse și supuse, spuse pe diverse posturi virtuale, cu cucuți și bătute-n cap de zgârâiți, răzgândiți, cu șlapi albi sau mai vestiți. Iubita nu-ți mai este iubită, începe să fie prea bunică, prea mătușă, unchi, căpușă, enervantă, insistentă, apărată de copii cu colți, prea proastă să se cunoască dimineața, trează, sau prea orice, dar nu iubită.

Pianul și-o deschis bagheta, parcă a-nceput să  prindă corzi. Torni apă sfințită pe cocalari, cari muzică la fiecare, cu dedicație și ei îți vând fufi și fufe făcute sfinte la apelul bocancilor, le dai clanța potrivită și ei spun că mor și că vor să fie arși, nu potriviți.

Îți dorești să scri și constați că fredonezi, azi, în vremurile noastre? Pe stradă, descopăr că râmele sunt mai numeroase decât picăturile de ploaie și că oamenii sunt mai epuizați decât prevede guvernul, oricare ar fi el. Întind mâna și nu reușesc să ating vreo inimă care încă mai trăiește românește. Ce faci? Da, tu, cel care citești.?

Proaste, proști, încerc toți să treacă Oltul, tu te faci că dormitezi. Azi am găsit salcâmi penali și țoape rătăcite printre rânduri. Dorm ciufuți, se nasc ciumate, cresc căcații cât îi China, antică. Pungi, plase, șepci. Cresc vitamine pe pereți. Murim tot mai încet, tot mai cumva. Eu am fost, v-am tot așteptat.

Mă duc azi să-mi fac pașaport. Pentru anormalii prea normali. La urgență. Unde stai cam trei veșnicii? Că n-am chef să aștept o veșnicie. Apoi mă îmbarc spre nimicul ce-l tot cânt. Am vâsle, am barcă. Am amintiri. Am tot ce-mi trebuie. Și încă iubesc, asta-i de bine? Am și carte de identitate, deci exist. Stai, o cafea o să mai beau, oricum, chiar dacă-i apă ruginită. Mi-o asum.

O să mă duc la ei. De mult timp mă așteaptă. Dar, mai întâi, o să ascult ploaia și tunetul și fulgerul. Prea m-au supărat când eram prunc, copil. Artistul aproape că moare. Și pozele sunt aproape tot mai fără culoare. Orchestra a obosit. N-o să mai merg la biserică. A murit și Dumnezeu.

Citesc cărțile invers. E noapte. Și cumva. Mi-am regăsit un prieten. O să-mi regret cel puțin o iubire. Să fii veșnică, draga mea. În rest, nimic.

M-am rătăcit prin propria mea viață. Cu bune, cu rele, cu diverse. Mă tot caut. Mă tot adun. Mă regăsesc, mă tot aștern. Mă tot alung. Când sunt cu mine, mă trimiți, când mor și revin mă vrei și apoi mă nimicești, ca și cum scopul tău în viața asta ar fi să mă sfârteci și să mă împrăștii în toate direcțiile.

Plouă iar și iar cântă un pian, probabil un nebun. E noapte iar și iar sunt stele. Azi îmi fac și buletin. Pardon, carte de identitate, de cretin. Să fiu și io în rând cu lumea.

Azi îmi cer iertare de la toți. Mi-ați fost dragi. Vă iubesc pe toți. Chiar și pe păianjenul care coboară acum fix pe tastatura mea. M-am îmbătat cu voi, m-am îmbătat cu mine. N-o să vă mai deranjez. M-ai greșeam și eu, câteodată. Iertare! M-a ratat fulgerul! Am sperat că reușesc că-l nimeresc. Dar chiar și el a fost stângaci și fugitiv, nesimțit chiar. Am ridicat mâna. Și-a plecat. Nici măcar n-a fost.

Iubesc frumosul. Și urâtul. Sunt monstru uneori, alteori sunt chiar fain. Zic. Te-am făcut să râzi de o sută  și de o mie de ori. Ăsta sunt eu. Probabil că scriu un ultim articol. Cine mai știe ce face într-un noian de normal foarte anormal un om?

Și dacă ăsta o să fie ultimul, află că te iubesc. Cu bune și cu rele. Și pe tine, Bili, pește din acvariul plin de tine, te iubesc. Și pe voi care mi-ați fost. Și pe tine, Cezare. Mai ales pe toți cei care mi-ați fost. Mai ales pe tine, Cezare.

De fapt, proștilor, vă iubesc pe toți.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 68 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger