8 aug. 2019
  |   1 Comentariu

Anormal de normali într-o lume normal de anormală

Chiar că nimic nu mai contează într-o lume care a devenit normal de anormală. Copacii nu mai cresc copaci. Iubita nu-ți mai e iubită. Și pianul are corzi. Îți dorești să scrii și constați că fredonezi. Pe stradă descopăr că râmele sunt mai numeroase, oamenii s-au epuizat. Întind mâna și nu reușesc să ating un ceva.

Pungi, plase, șepci, țiuit acut în ureche. E ora 3 și 33. Noaptea. Oare chiar scriu ceva? E deja și 34. Îmi amintesc despre stări. Vanilie și vin. Am devenit anormal într-o lume normală? Cresc vitamine pe pereți anormali? Serios?

Mă duc azi să-mi fac pașaport pentru anormali. La urgență. Că n-am chef să aștept o veșnicie. Apoi mă îmbarc spre nimicul ce-l tot cânt. Am vâsle, am barcă, am amintiri, am tot ce-mi trebuie. Și încă iubesc, asta-i de bine.

O să mă duc la ei. De mult timp mă așteaptă. Dar mai întâi o să ascult ploaia și tunetul și fulgerul. Prea m-au supărat când eram prunc, copil. Artistul aproape că moare. Și pozele sunt aproape tot mai fără culoare. Orchestra a obosit. N-o să mai merg la biserică. A murit și Dumnezeu.

Citesc cărțile invers. E noapte. Și cumva. Mi-am regăsit un prieten. O să-mi regret o iubire. Să fii veșnică, draga mea, dragul meu. O să plec la daci, o să-i chem și-o să le spun că-s eu.

M-am rătăcit. În propria mea viață. Cu bune, cu rele, cu diverse. Mă tot caut și mă tot adun. Mă regăsesc, mă tot aștern și mă tot alung. Când sunt cu mine, mă trimiți, când mor și revin mă vrei și apoi mă nimicești, ca și cum nimic nu mai contează după mine.

Plouă iar și iar cântă cineva la pian. E noapte iar și iar sunt stele. Azi îmi fac și buletin. Pardon, carte de identitate, de cretin. Să fiu și io în rând cu lumea.

Azi îmi cer iertare de la toți. Mi-ați fost dragi, vă iubesc pe toți. Chiar și pe păianjenul care coboară acum fix pe tastatura mea. M-am îmbătat cu voi, m-am îmbătat cu mine. N-o să vă mai deranjez. M-ai greșesc și eu, câteodată. Iertare. Sper să-l fotografiez pe fulger.

Iubesc frumosul. Și urâtul. Sunt monstru uneori, alteori sunt chiar fain. Ăsta sunt eu. Probabil că scriu un ultim articol. Cine mai știe ce fac într-un noian de normal foarte anormal.

Și dacă ăsta o să fie ultimul, află că te iubesc. Cu bune și cu rele. Și pe tine, Bili, pește din acvariu, te iubesc, și pe tine femeie care mi-ai fost, și pe tine, Cezare. De fapt, proștilor, vă iubesc pe toți.

Un răspuns la Anormal de normali într-o lume normal de anormală

  • Emilia spune:

    Ești un privilegiat al acestei vieți…Știi de ce? Pentru că n-o să te întrebi, în ultimile tale clipe Aici, dacă ai bifat tot ce au vrut ceilalți de la tine, dacă ai facut tot ce s-au așteptat să faci…nici n-o să-ți pese macar…O să-ți spui în schimb, ,,Am fost asa cum am simțit „, posibil și un ,, Dacă aș da timpul inapoi, aș vrea să trăiesc fix la fel”…ar fi minunat ca noi, ăștialalți, să ne dăm seama că timpul nu are cheiță ca să-l dai inapoi ca pe o cutie muzicală, dar de noi depinde ce coloană sonoră alegem pentru viața noastră…

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.