29 Ian 2018
  |   Nu sunt Comentarii

A apărut un nou episod din serialul Vine Sfârșitul Lumii – 24 iunie 2018

N-ai știut? Sfârșitul lumii vine din nou. De data asta o să ne bată la poarta planetei în data de 24 iunie 2018. Cam fix când suntem plecați prin concedii. Culmea e că aceste episoade din seria fără sfârșit supranumită ironic și Sfârșitul Lumii Vine În Fiecare An apar foarte repede fix după sărbătorile de iarnă. Nici nu s-au digerat bine sarmalele și porcoasele halite la Crăciun, Revelion, sfânții Ion și Ștefan, că vin conspiraționiștii de serviciu și ne trântesc o nouă apocalipsă.

Și ați observat că vin de multe ori cu același scenariu? Și eu, cumva, chiar îi înțeleg. Păi de ce să te mai obosești să schimbi actorii, platourile de filmare, locațiile, regizorii, dacă prostimea oricum înghite același gogoloi ori de câte ori se servește unul?

Păi chiar așa. Ieși la rampă, spui că anii trecuți s-a greșit, că nu am făcut noi liniște, că le-a dat la băieții deștepți cu virgulă, dar că, de data asta treaba e sigură, sfârșitul lumii deja se îndreaptă vertiginos spre noi și că nu ar fi cazul să ne luăm bilete pentru vacanțe, că n-are rost.

Pe scurt, ca să vorbesc și de noul episod Sfârșitul Lumii vine în 24 iunie 2018, treaba stă fix așa. Specialiștii, nu se știe exact care sunt ăia, că nici unul dintre siteurile de știri senzaționale nu au descoperit încă numele tuturor specialiștilor experți în armaghedoane, decât așa, foarte vag, gen Manson, Rodrigue, David Meade, au descoperit că prin univers bântuie de ceva timp o planetă mult mai mare decât planetuța noastră. Așa, și aceeași specialiști, și-au dat ei seama că Nibiru, planeta aia bântuitoare, s-a decis să vină peste noi în 2017, dar pentru nu știu ce motive de neînțelegere cu cei de la NASA, a amânat pentru anul ăsta, și a decis ea, în nemernicia ei, să nu vină pe 4 iulie, de ziua Americii, ci pe 24 iunie, adică fix de Ziua Universală a Iei.

Buuun. Să mai spunem că hăbăuca aia de planetă, numită și Planeta X, și-a anunțat vizita pe Terra în septembrie 2015, dar s-a răzgândit și atunci și a zis că vine în decembrie, că are nu știu ce treburi importante de rezolvat, dar tot n-a venit. Și iată că ne-a păcălit și în 2017. Pe de altă parte, ce-i de la NASA, care eu cred că văd destul de multe chestii prin univers, ridică din umeri și spun că nu știu nimic despre asta și că ei nu confirmă așa ceva. De fapt, un mare mahăr de la NASA a declarat că este imposibil să existe o Nibiru, că dacă ar fi existat așa ceva, toate forțele gravitaționale ale planetuței noastre ar fi atras deja Luna. Despre ce vorbesc ăștia aici?

Pe de altă parte, desigur, nu se putea altfel, și religioșii vin și spun că și Biblia profețește un nou sfârșit de lume. Că o să fie întuneric, că eclipsă, că cea mai eclipsă, că bla, bla, bla. Popii vin și spun că o să coboare Mnezăul, că o să pună un tron mare în mijloc pe care se va așeza el și alte 12 tronuri mai mici pe care se vor așeza apostolii. Și că așa o să înceapă marea judecată.

Acuma, că unii spun că Nibiru lui Mnezău n-o să vină în iulie ci în august, că unii cred că e vorba de o apocalipsă produsă chiar de omenire, că unii cred că Nibiru nu o să vină în România pe motiv că clasa politică de la noi deja ne-a pregătit o apocalipsă pe cinste pentru anul 2018, asta e deja altceva.

În fine, acum hai să-ți spun și de ce nu cred eu în astfel de teorii.

În primul rând, eu nu cred în puterea pe care vor s-o dea bibliei slujbașii crescuți și educați la școlile de popi. Eu consider că biblia are o singură putere, mare, ce-i drept, aceea de a manipula masele. Eu nu cred într-un dumnezeu care vrea să taie și să spânzure, care mă tot amenință că o să-mi rupă capul dacă nu-mi tocesc coatele și genunchii pe la picioarele popilor, dar care, în același timp vrea să mă facă să cred că el e milostiv și că mă iartă și mă iubește necondiționat, eu nu cred în dumnezei poleiți cu aur, cu tronuri pe nori, cu tabletă la purtător și cu toiag din oțel de Damasc, cu chip de om dar invizibil, care permite războaie și atrocități între oameni tocmai pentru a avea el cândva ce să judece. Pe scurt, eu nu cred în acest gen de dumnezeu. Dumnezeul meu este Universul, planetele, natura, oamenii, eu, tu, mama, aerul, animalele, pădurea. Universul este Dumnezeul meu și Dumnezeul meu este Universul. Eu nu cred în Dumnezei care se află cumva în afara Universului.

Eu nu cred că dumnezeul celor mai mulți oameni se află la biserică, în temple, catedrale somptuoase, în altare poleite, sub poalele popilor sau în mănăstiri în care ai voie să intri doar dacă ai viză de creștin, în moaște sau în ape sfințite și aruncate pe pulime cu pompa de zugrăvit sau cu bidineaua. Nu cred în așa ceva. Repet, am mai spus asta, nu sunt ateu. Eu cred în dumnezeul meu, care e diferit de cel al mulțimii.

Prin urmare, eu nu cred că o să vină cândva un Mare și Impunător Dumnezeu, cu trăsură la purtător și cu ură pentru oameni, și-o să spună ”Am venit, unii dintre voi ați belit-o!” Așadar, apocalipsa lui Mnezău pică, cel puțin pentru mine.

În al doilea rând, nu cred în planete care bântuie prin spațiul interstelar fără ca omenirea să nu știe de ele și care ar putea apărea brusc și dintr-o dată la poarta pământului. Că nu suntem singura planetă din univers asta-i altă poveste, poveste care cumva contrazice teoriile religioase și care vor să mă facă să cred că noi suntem miezul Universului și că Mnezău e unul singur și că el păstorește doar pe pământ.

Din puținele mele cunoștințe despre alinierea planetelor, Univers, astrologie și constelații înțeleg că planetele nu o iau pe traiectorii care le pot face să se ciocnească între ele, ci, dimpotrivă, culoarele pe care intră le face să intre cumva în armonie. Dar dacă ne uităm la prea multe filme sefe cu siguranță vom ajunge să credem că în fiecare dimineață s-ar putea să ne lovească o stea căzătoare a unui amărât care a murit la câteva mii de kilometri de noi.

În fine, nu exclud în totalitate ideea apocalipsei. Numai că eu cred că apocalipsa, dacă o să vină, și cred că într-un final v-a veni, o să vină de la noi, proștii care trăim pe pământ și care nu înțelegem că trebuie să avem grijă de el și de noi.

Oamenii vor distruge planeta, nu dumnezeii. Oamenii vor face ca soarele să ne ardă și apele să ne inunde, oamenii vor face ca natura să dispară definitiv făcând loc în același timp la tonele de betoane care ard și nimicesc totul în calea lor.

Asta cred eu. Da, probabil că în fiecare an vom avea mai multe episoade din seria Vine Sfârșitul Lumii. Dar întreb și asta. Asta-i lume?! Și dacă ar veni un sfârșit de lume nu ar fi cumva mai bine? Repet, asta-i lume? N-ar fi mai bun un purgatoriu? Într-un fel sau altul mi-e îmi place ideea de apocalipsă la fiecare început de an, că poate așa se mai opresc unii din a făta progenituri inutile.

Las și filmulețul ăsta aici. Poate te ajută să înțelegi mai bine. Tu hotărăști dacă tipa vorbește prostii sau nu. Nu trebuie să crezi tot ce spun eu. Chiar vreau păreri.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 53 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger