20 aug. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

De ce nu mai am atâtea comentarii pe blog?

Ieri a apărut a treia persoană care m-a întrebat: de ce nu mai ai atâtea comentarii pe blog? Deja mă enervează chestia asta şi simt nevoia să mă explic, ca să fie clar. Nu mai am atâţia comentatori pentru că pe cei care spuneau chestii de genul „ce fain”, „mişto”, „adevărat”, „aşa este” cu părere de rău pentru iei i-am interzis. M-am săturat de prostioare postate pe post de comentariu doar pentru a mai fura din când în când câte un link.

Comentariile sunt nişte păreri, dacă ai, nişte opinii legate de un subiect sau altul, nişte informaţii adiţionale aduse la părerea sau informaţia adusă de autorul care a postat un articol. Cei care nu au aşa ceva consider că doar se bagă în seamă în încercarea de a se face vizibili şi ei în online. Nu, mulţumesc. Nu vreau laude dar nici subtilităţi gen „las şi eu prostia asta aici pe blog că poate google îmi dă şi mie ceva trafic”. Repet, nu, mulţumesc.

Cine doreşte să-şi parcheze wow-urile şi emoticoanele preferate îi rog să meargă pe bloguri şi siteuri gen click, wowbiz, femeimişto, miresici, perfectiuni etc. Eu aştept comentarii care chiar spun ceva. Dacă mai apare câte un comentariu al unui vizitator mai vechi înseamnă că aşa vreau eu, pentru că persoana aia chiar interacţionează cu mine. Dacă nu-ţi place ce şi cum scriu eşti liber să mergi pe tărâmul altui blogger. Ai ceva de spus? Ţi-am pus la dispoziţie un formular creat special pentru asta, dacă vrei doar să exersezi cuvintele „frumos”, „drăguţ” etc., mai bine citeşte şi taci. E mai sănătos.

Traficul pe uriesblog.ro este în creştere chiar dacă nu sunt comentarii cu lopata. Părerile vizitatorilor sunt binevenite, numai să fie păreri, nu semne de exclamaţie, onomatopee sau hilizeli sugerate prin emoticoanele alea stupide.

Nu mai sunt atâtea comentarii pe uriesblog.ro pentru că nu vreau eu. Este clar? Îi aştept pe cei care chiar au ceva de spus, care îşi asumă păreri pro şi contra, care pot dezvolta subiectele pe care le abordez. Adică vreau ceva în genul acesta. Aşa că, vă rog eu, nu-mi mai puneţi întrebări legate de acest subiect. Gata, tocmai am răspuns. Uite aici şi o altă părere legată de această întrebare enervantă, de ce nu ai atâtea comentarii pe blog? Dar câte ar trebui să am? Tu poţi răspunde la întrebarea asta?

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.