20 Feb 2017
  |   1 Comentariu

Atunci când nostalgia începe să doară

Nostalgia e prezentă mereu, nu doare, tocmai de aceea se vrea băgată mereu în seamă. M-ai ajutat cândva să pun lacăt de oțel la ușa sufletului meu. Mi-ai închis speranțele în inima ta și mi-ai spus că viața nu-mi mai aparține, că totul este în mâinile tale. Azi constat că trecutul este mai important decât prezentul și viitorul. Nu știu de ce simt asta, pentru că eu nu cred în trecut.

Mă dau bătut în fața nostalgiei și mă apuc de scormonit în trecut. Făcând din nou acest lucru dau de tine. Ești acolo, necontenit, omniprezentă. Parcă nu vrei nici în ruptul capului să-mi eliberezi viitorul. Mă atragi cu un mesaj pe care nicicum nu reușesc să-l descifrez, dar pe care îl tot caut, mereu și mereu. Simt o durere pasivă cu care parcă am început să mă obișnuiesc din ce în ce mai tare, când n-o simt parcă mă doare, parcă îmi lipsește inima din piept.

Poate că am rămas captiv în imaginația mea. Poate că, aprioric, mă văd din nou cu tine în viețile ce cred că vor urma. Simt uneori că mă chemi și, oricât m-aș strădui, nu pot să vin, deși sunt viu, poate mai viu decât oricare altă ființă. Simt că mă strigi și parcă aș vrea să-ți răspund, dar nu pot pentru că parcă tot tu îmi pui palma pe gură și-mi șoptești, zâmbind, să tac.

Am senzația că ne-am izgonit reciproc din propriile noastre vieți, că alergăm unul după altul dar în direcții total greșite. Nu stăm și nu ne căutăm în același loc niciodată, deși se pare că am murit amândoi exact atunci când ne iubeam mai mult.

Uneori ne răpim reciproc, cu ochii închiși, fără să ne dăm seama de ce, iar când ne trezim ne dăm seama că suntem foarte departe unul de celălalt. Ajungem să ne scriem trăirile pe colțuri de stânci diferite, din locuri ale lumii diferite. Ne visăm, ne dorim, îmbătrânim separat, creștem și descreștem crezând în idealuri diferite, învățăm frica sau bucuria alături de oameni pe care poate că nici măcar nu-i vrem în viața noastră, iar când vorbim despre toate astea, ne hulim, ne amenințăm, ne căutăm printre rânduri și simțiri străine.

Timpul mi te-a imortalizat în minte ca pe-o iubire interzisă, scrijelită pe pereții inimii mele rănite, imposibilă și fără sens. Am viori în minte care îmi amintesc de tine, dar am și contrabasul care strigă fără încetare să te uit. Dacă te regăsesc și încerc să întind mâna spre tine am impresia că te răpesc, că cineva te ține captivă în propria lui viață, deși constat că ești mai singură ca mine.

Știu, există singurătatea în doi, dar știu și că asta doare, mai tare decât oricare altă singurătate. Când ești singur de unul singur îți plângi de milă singur. Când ești singur în doi plângi, desigur, pentru doi. Pentru o vreme am insultat viața, ne-am simțit bine lăsând sufletele noastre să danseze în ploaie, să se caute reciproc, să-și mărturisească dimensiunile și trăirile. Le-am interzis, mai apoi, să-și spună chiar și noapte bună. Ne-am înstrăinat, deși ne-am căutat tot timpul, ca doi bezmetici rătăciți prin viața noastră sau a altora.

Incoerența ta m-a dezamăgit. Dragostea ta de maidan mi-a pus frână la niște simțuri pe care încă le mai aveam rătăcite pe undeva printr-un colț de suflet. Desigur, și prostia mea de a încerca să iubesc indiferența mă departajează clar de oamenii înțelepți, Dar cine-i, oare, perfect pe lumea asta?

Nu te speria, sunt doar nostalgic. Tu ești undeva prin lumea asta. Eu poate sunt la capătul opus. Nu murim oricum, murind sperând, dorind, mulțumiți sau poate dezamăgiți. Nostalgia nu doare, așa cum spuneam, dar se vrea la rang de cinste. Și eu o simt uneori, pentru că uneori și eu mă întorc în trecut, ca și tine, de altfel. Și atunci când ne întoarcem în trecut este foarte posibil să ne întoarcem înapoi în prezent cu sechele sau poate doar cu amintiri care ne fac să părem niște nebuni, care privesc în gol și care nu simt magia prezentului și dorința viitorului care strigă din răsputeri că merită să fie așteptat.

Desigur, nu o să știi dacă am vorbit cu tine sau cu altcineva. De fapt… Sunt doar nostalgic, nu mi-am propus să dezvălui cea mai importantă parte a trecutului meu. Că, da, în trecut mă aflam când am scris asta.

Foto: Johannes Twielemeier

Un răspuns la Atunci când nostalgia începe să doară

  • Am citit și am recitit textul ăsta de multe ori, de când l-ai publicat. Ieri ți-aș fi scris că este sublimă ființa care te-a inspirat să scrii atât de frumos, că doar un suflet extraordinar poate să nască în altcineva sentimente atât de profunde. Ți-aș fi scris că o invidiez pe femeia care îți ține inima captivă, și că mi-ar fi plăcut să îți fiu și eu muză.
    Azi însă am altă viziune asupra acestor rânduri. Sunt convinsă că și Ea, femeia-înger din inima ta, a citit ce ai scris, că doar pentru ea ți-ai așternut trăirile aici. Și ea, ca și tine, a străbătut neantul veacurilor ca să te găsească. Călătorind în timp, nu i-a fost ușor să trăiască atâtea vieți fără tine. La fel ca și un diamant neșlefuit, așteaptă să o ajuți să scape de învelișul pământiu care îi răpește strălucirea.
    Mi-ar plăcea să cred că va veni un ”mâine” în care vă veți regăsi și vă veți trăi iubirea. Trebuie doar să îți pese suficient de mult de chemările ei, de emoțiile spuse sau arătate, de faptul că v-ați întâlnit pentru un motiv anume. Să îți pese că sunteți doi.
    Iubirea voastră nu este o iubire interzisă, ci este iubirea care înalță. Este cântecul păsărilor, este vuietul apelor, este liniștea cerului.
    Acestea de fapt cred că sunt etapele iubirii: dulcea înrobire, zbuciumul neliniștilor, pacea lăuntrică.

    Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 52 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger