26 iul. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Blana second-hand la preţ de nouă

Îi ştii pe comercianţii aceia care merg prin toată ţara pe la bâlciuri, zilele oraşelor etc? Ce-i care îşi pun standul şi te-mbie cu tot felul de lucruri „ieftine” şi de calitate? Îi ştii, da? Bun. Hai să-ţi zic câteva chestii interesante despre cei care vând la tarabă haine de blană „noi nouţe”.

Nu mă pricep, nu am făcut niciodată o blană şi nici nu am purtat. Am însă nişte fini care cu aşa ceva se ocupă, mai precis cu confecţionarea şi comercializarea hainelor din piele şi blană. Într-o zi îi rog pe fini să-mi spună şi mie dacă ştiu ceva despre autenticitatea blănurilor vândute prin bâlciuri.

Cel care confecţionează haine de acest fel de-o viaţă zâmbeşte şi-mi spune: foarte puţine haine comercializate de acei indivizi sunt noi, poate 0,1%, însă nici măcar o bucată nu este făcută de ei. Păi cum aşa, zic?

De fapt lucrurile stau în felul următor. Acei oameni, care se dau croitori şi confecţioneri de haine din piele şi blană, nu sunt decât nişte bişniţari. Majoritatea hainelor vândute de ei provin de pe piaţa second-hand, marfă adusă la kilogram din Germania sau alte ţări.

Se face o selecţie, se alege haina de blană cu aspectul exterior cel mai puţin deteriorat şi se trece la etapa a doua, la cosmetizare. Căptuşeala este înlăturată şi înlocuită, iar blana propriu zisă este curăţată şi aerisită pentru a se scoate mirosul de stătut. La final, se obţine o haină de blană second-hand la preţ de nouă. Aşa că, atenţie la ce cumperi de prin bâlciuri.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.