3 dec. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Bomba de la Hunedoara avea iz de teză

La Hunedoara, telefonul unui ”bărbat care nu avea nume românesc” a alertat toată poliția, pirotehniștii, SRI și restul organelor din aparatul reproductiv al Hunedoarei pe motiv că la Liceul Traian Lalescu a fost amplasată o bombă într-o sală de clasă.

Au venit toți, cu scule, cu măști, cu păreri și mai ales cu tot felul de mașinării precise menite să depisteze și să dezamorseze bombe plasate de teroriști. Panică mare. Părinții alergau în stânga și-n dreapta, mașinile goneau pe străzi încălcând toate regulile de circulație.

Profesorii au adunat copii grămăjoară și le-au spus să nu mai plângă. Fata unor prieteni, după ce ajunge acasă toată plânsă și buimăcită, exclamă cu nevinovăție: ”Mama, mi-am uitat ghiozdanul și pachetul la școală!” Ca să vezi ce probleme avea acea elevă. Dar oare de unde vine grija asta exagerată a copiilor pentru obiectele personale? De la educația primită acasă sau de la cea furată de la grădiniță, școală, stradă? Mă rog.

Trece valul, se liniștesc apele. Pleacă toate organele de la fața locului. Bun, dar cine-i cel care a dat alarma falsă? Telefonul de pe care s-a sunat mut. Cred că nici cartela nu mai există.

Până la urmă se află cine-i cel cu nume străin, pornit pe alarme false… Un copil, elev la Liceul Traian Lalescu, care, săracul copil, nu învățase și nici nu avea chef de teza pe care urma s-o dea în această zi.

Acuma, una peste alta, stau așezat comod în scaunul meu directorial și mă gândesc. Copilul îi copil, el este predispus spre experimente, spre orice este nou și mai ales interzis. E normal să fie așa, o spun chiar psihologii.

Dar oare nu noi l-am adus pe acel copil în faza în care să se joace cu focul și cu nervii unui oraș întreg? Oare nu noi, prin ceea ce servim zilnic la tv, la radio, acasă, pe stradă sau la școală, îi determinăm pe copii la tot ce înseamnă rău, interzis, nebunesc?

Și-acum ce-o să facem, îi dăm în cap copilului? Ne luăm de părinți, îi certăm pe profesori, ne scărpinăm în cur și spunem cu ușurare ce bine că a fost doar o alarmă falsă?

Copiii fac ceea ce văd, ce sunt învățați, din cauze pe care le ignorăm cu desăvârșire. Știu, o să mi-o spui din nou pe asta: la noi trebuie să se întâmple ceva rău pentru ca să ne trezim, să vedem realitatea de lângă noi. Dar de câte ori o să mi-o tot spui pe asta? Că deja m-am săturat!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.