28 oct. 2013
  |   4 Comentarii

Cand incetam joaca viata devine aritmetica abstracta

De cand ne nastem si pana murim ar trebui ca totul sa fie facut mai mult sau mai putin in joaca. Cand facem ochi ne jucam cu nervii asistentelor sau cu ai mamei, careia ii cerem drepturile fara sa lasam loc de intors. Cand ne dorim ceva ne jucam de-a tipatul pana obtinem ceea ce vrem, desi peste foarte putin timp aruncam ceea ce am obtinut printr-o joaca aparte de copil manipulator.

Cand devenim adolescenti jucam diverse roluri in fata parintilor sau al profesorilor care incearca uneori sa fie prea seriosi si nu vor sa ne faca jocul. Cand devenim varstnici le spunem copiilor ca suntem prea batrani sa ne mai jucam sau ca nu avem timp pentru joaca, desi stim in mintea noastra ca nu facem decat sa gasim scuze.

Joaca din copilarie

Nu am fost un copil rasfatat. Chiar as putea spune ca am avut o copilarie grea. Tata s-a dus la ceruri pe cand aveam 5 ani, iar mama muncea din greu sa imi ofere ceva mai mult decat strictul necesar. Cu toate astea eram aproape mereu multumit. Copii din ziua de azi exclama tot mai des ca se plictisesc, ca nu stiu ce sa mai faca sa treaca timpul mai repede. Eu aveam alta senzatie: timpul trecea prea repede si nu apucam sa fac tot ce gaseam interesant de facut.

Cand nu ma jucam de-a copii, am ales sa fac sporturi, adica sa ma joc fotbal, sa patinez, sa inot. Cand nu ma jucam nimic, trebaluiam la diverse chestii prin casa. Eram curios mai ceva ca Edison. Vroiam sa stiu ce se ascunde in fiecare cutiuta sau obiect care ascundea in maruntaiele sale un mecanism.

Mergeam si la arte plastice si chiar imi amintesc ca si aceasta activitate era o joaca faina pentru mine. Profesorul imi zicea sa desenez o ora intreaga numai case… Mda, eu desenam o ora intreaga diverse, nu case. Intr-o dimineata de iarna, mergand la arte, imi amintesc ca un coleg a scos vioara din cutie si s-a dat pe gheata cu ea pana a facut-o zob… Bataia care a luat-o de la ai lui n-a mai contat, momentele de joaca au fost memorabile. Iata, chiar si eu imi amintesc.

O zi din viata mea de copil era foarte incarcata. Dimineata scoala, la amiaza antrenament, apoi urma invatatul, apoi jucatul in parcare, continuam cu pasiunea mea inotul, ma bagam in pat cu o carte de aritmetica si adormeam cu o carte din seria biblioteca pentru toti. Dimineata urlam la pereti ca nu vreau sa ma trezesc. Cred ca nici nu stiam ce inseamna sentimentul de plictiseala.

Jocurile de-a copii le inventam sau le invatam de la cei mai experimentati. Aveam echipe gata facute pentru bambilici, sotron si de-a v-ati ascunselea. Cand stateam pe margine si priveam la cei ce se jucau deja aveam un sentiment de ciuda. Ne jucam si altfel de jocuri, unele chiar periculoase: ne urcam pe stalpi, pe blocuri, treceam peste conducte construite perpendicular peste un rau, trageam cu prastia sau prindeam carabusi pe care mai apoi ii legam cu o sfoara de un picior. Unii aveau o placere deosebita sa umfle cu aer o broasca si s-o puna pe apa, sa pluteasca. Eram copii, eram nebunii fericiti si fara frica.

Joaca si lectiile de viata

jocurile-foameiToate jocurile copilariei te marcheaza, te inalta, te educa si iti lasa amintiri mai mult sau mai putin placute. Vad azi numerosi copii care nu stiu sa se joace si nici nu sunt lasati sa o faca. Nu-i dam de ales copilului si chiar incercam sa ne jucam cu el jocuri periculoase. Vad adulti care isi duc copilul in parc si stau cu gura pe el tot timpul in incercarea de a-l opri fie si sa alerge, pe considerentul ca transpira si raceste. Uitam parca prea repede ca inca ar trebui sa fim copii. Copil sunt pana la moarte, dar cand incetez sa ma mai joc devin batran, poate mai batran decat bunicul sau bunica.

Eu am ales sa ma joc mereu, pana voi parasi aceasta lume. Pentru ca veselia, zambetul si jocul nu pot elimina seriozitatea. Chiar si cand te joci trebuie sa fii serios, adica sa respecti reguli, altfel te elimini singur din competie. Dupa parere mea fotbalul este jocul cel mai spectaculos si cel mai complet din toate timpurile. Niste oameni alearga de nebuni pe teren dupa o minge s-o prinda si sa o bage in plasa. Fac asta dupa niste reguli pe care le repeta cat mai mult posibil. Pe margine mii de oameni stau si se joaca si ei de-a spectatorii. Unii tin cu o echipa, altii tin cu cealalta. Ca acest joc sa se desfasoare in mod corect, dupa reguli bine stabilite, alti omuleti vegheaza permanent.

Ce as mai introduce eu in toata aceasta ecuatie a vietii? O Scoala de lupta care sa-i ajute pe copii tristi sa inteleaga ca nimic din viata noastra nu se indeparteaza de sentimentul copilariei. Sa te dai cu bicicleta este o joaca pentru un copil. Dar cu bicicleta se dau si adultii, nu-i asa? Jocurile pe calculator sunt o activitate care un copil o face in joaca. Dar astfel de jocuri se joaca si adultii, nu-i asa? Ba mai mult, acestea sunt create de oameni maturi. Nu exista nici o diferenta intre joaca de copil si cea de adult. Constructivitatea este prezenta in ambele cazuri. De-a v-ati ascunselea ne-a construit sentimentul ca uneori trebuie sa te ascunzi in fata pericolului, un lunetist isi face treaba respectand exact aceiasi regula.

Hai sa ne jucam de-a joaca

Sa nu ne punem singuri frane. Sa incepem chiar de-acum sa ne jucam cu copii nostrii, cu animalele noastre de companie, cu persoana iubita, cu colegul de servici. Joaca nu ar trebui sa fie rusinoasa, desi stiu oameni (Victor Piturca) care atunci cand zambesc lumea intreaga se intreaba daca nu cumva va veni un nou sfarsit de lume. Lasati copii sa se joace, in functie de cat de mult vor fi antrenati pentru asta, viata va fi mai trista sau mai vesela. Nostalgia pe mine ma prinde foarte tare. Ma duc pe dealuri uneori, cu aparatul foto si cu ciobanescul dupa mine. Pasesc pe propriile-mi urme si imi amintesc ca pe vremuri nu stiam ce este frica, ca totul era doar joaca si vesnicie. Era frumos. Este si azi, doar ca-i alta frumusete, un peisaj vazut cu ochi de adult, care se simte liber si inca copil al parintilor sai.

Cugetare

Jocul are reguli clare si precise. Jocul tau face parte din ansamblul jocului universului. Respecta regulile, altfel o sa dai lumea peste cap. Autor: eu.

Articol scris in joaca pentru amintirea jocurilor copilariei mele si pentru SuperBlog 2013.

4 Răspunsuri la Cand incetam joaca viata devine aritmetica abstracta

  • maya spune:

    „Un joc de şah e viaţa. Destinul singur joacă…
    Iar noi suntem pionii. Vrând de urât să-i treacă,
    Ne mută, ne opreşte, un timp ne mută încă
    Şi-apoi în cutia neantului ne-aruncă…”
    Omar Khayyam-Planeta Sah

    Eu mă cred regină.Încă pot să visez, încă pot să mă joc, încă port în mine un strop din inocența copilăriei.
    Participăm la un joc, deja uităm să fim copii dacă ținem minte orice înfrângere.Succes, Traian!

  • MARIANA SELIUC spune:

    Ai dreptate ,cand uitam sa ne mai jucam luam viata prea in serios si uitam si sa mai zambim sau sa radem ,ceea ce ne face prea rigizi .

    • Uries spune:

      Putem lua viata in serios si copilarindu-ne. Este permis sa fim maturi-copii, nu este permis sa fim copii-maturi…. 🙂

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.