Cum e când îți dai seama că te-ai născut în România?

Uneori te uiți la filme românești și uiți cum te cheamă. Sau tocmai îți aduci aminte cum te cheamă. Alteori, îți aduci aminte că te-ai născut în România și îți amintești de mama și de tata. Să trăiești în România cu gândul că te-ai născut român nu-i un lucru ușor. Când vrei să mai uiți de tine tocmai te întâlnești cu alți români din blocul sau din cartierul tău. Totdeauna aceștia vor avea grijă să-ți amintească că te-ai născut în România.

Am vorbit ieri cu un român. Din Italia. Plecat în Italia cam pe la momentul în care românii începeau să conștientizeze că sunt români. Că s-au născut români în România. Și-mi spunea acest român că la el în Italia lucrurile nu sunt chiar ca în România. Că în Italia lui el nu-i chiar român. Că el e mai fain decât noi. Mai fain decât înainte să plece acolo.

Aseară îl auzeam pe unul spunând în gura mare, România rămâne fără români. Așa, și, am întrebat? Păi ce facem cu țara asta, mi-a zis românul? Nimic. E simplu. Nu mai facem nimic. Că nu mai putem să facem nimic. O vindem, apoi otrăvim fântânile, le dăm foc la femeile șchioape, chioare dar fertile, și apoi ne facem romgleji, romnemți sau romitalieni. Simplu. Futem englezoaice, italience sau nemțoaice și dăm naștere fix la niște romglezoaice, romitalience sau romnețoaice.

Când îți dai seama că te-ai născut într-o Românie care nu-i a ta lucrurile devin cât se poate de simple. Încerci să uiți că ești român. Dar ce te faci atunci când nu poți? Că nu poți să uiți de tine, de nația ta, pentru că tocmai nația ta, adică românii, nu te lasă?

Mălăiele spunea prin 2014 că dacă muncești ca un cal, dacă ai o sănătate de bivol și vii acasă obosit ca un câine, trebuie neapărat să consulți un veterinar, pentru că s-ar putea să ai toate șansele să fii un bou. Și asta, desigur, completez eu, dacă ești român și te-ai născut în România.

Când vezi români pe stradă, când întâlnești români la piață, la lucru sau la slujba de duminică, îți aduci aminte că te-ai născut în România și parcă începe să-ți pară rău că maică-ta l-o cunoscut pe taică-tu. Îți aduci aminte că și progenitura ta s-o născut în România.

Eu nu spun că românii sunt ultima spiță de la bicicletă. Eu nu spun că românii, pentru faptul că sunt români, sunt un mare zero barat. Nu, spun că românii au fost cineva, dar și-au pierdut identitatea. Românilor a început să le fie rușine că sunt români. Românii vor să uite că s-au născut în România. România a început să facă în sfârșit concurență mare unei țări străine, desigur, e vorba de Siria. Să nu disperăm. Pentru început, e bine. Avem tot timpul din lume să concurăm și cu beduinii, inuții, ienișii.

Dacă lumea-ntreagă nu știa unde-i România nu mai este o problemă. S-a rezolvat. Acum știu toți că aici e raiul de pe pământ. Aici, în România, nu mori de foame, dar nici nu te saturi, în România nu ești bolnav, dar nici farmaciile nu dau faliment. În România este interzisă bigamia, dar nu și adulterul, pentru bigamie faci pușcărie, pentru adulter dai socoteală doar lui Mnezăul de pe nori.

Dacă ești mai vechi pe pământ, cum îți dai seama că te-ai născut în România? Simplu. Te pui pe brânci și te gândești la cele învățate de la mama, tata și învățători. Ce te-au învățat ei? Numai de bine. Zic eu. Dacă ești la începuturi de drum, cum îți dai seama că te-ai născut în România? La fel de simplu. Te pui în cur pe o bordură și îți aduci aminte de cele spuse de ”înțelepții” tăi părinți și învățători, adică la a nu alerga, nu pune mâna, n-ai voie, nu te uita așa, nu cârcoti, nu-i bine așa, nu respira prea tare că faci clăbuci la gură și o dai în icter negru.

Asta-i România. Aici riști să faci pușcărie și pentru că ți-ai futut nevasta. Că dacă nevasta merge și te reclamă că n-ai pus gipiesul pentru sosire la punctul G, vine poliția și te saltă pentru tulburarea ordinii publice și mai ales pentru nerespectarea regulilor de circulație în zonele rezidențiale.

Faza aia cu ”m-am născut în România și asta îmi ocupă tot timpul” îmi pare o expresie de căcat. Nu timpul îți este ocupat pentru faptul că trăiești în România, ci viața. Dar oare cum ar fi viața fără România? Bună întrebare. Eu cred că vom găsi un răspuns la întrebarea asta cât de curând. Că România nu mai e România. Privește în jur, dacă nu mă crezi.

Ah, și să nu uit. Să nu las loc de interpretări. M-am născut în România și am dreptul să spun și să cred ce vreau. Nu mă fute la cap cu prelegeri gen ”bă, da’ tu nu ești român?”. Ba da, coane, ai auzit bine, m-am născut în România și trăiesc în România. Deci ai grijă cum înțelegi.