21 iul. 2015
  |   1 Comentariu

Cum să pui capăt unei vizite

Sunt unii oameni care nu reuşesc să pună capăt unei vizite nici dacă sunt picaţi cu ceară. Adică pur şi simplu nu se pot descotorosi de cei la care se duc în vizită. Ei sunt prea cinstiţi pentru a minţi şi prea binecrescuţi pentru a-şi îngădui să pară grosolani.

Un exemplu este cazul unui prieten pe care îl voi numi fictiv Georgică. Acesta vine în în ţară pentru a-şi petrece vacanţa de vară în oraşul natal. Are la dispoziţie 4 săptămâni de care putea dispune cum dorea. În cea de-a doua seară de la sosire Georgică este invitat de nişte prieteni la o poveste în familie. Georgică a conversat o vreme, a băut două pahare de vin, a mâncat şi făcându-şi curaj spune:

  • Cred că trebuie să plec….

Prietenul său îl întrerupe:

  • Hai mă, chiar nu poţi să mai stai puţin, ce mama supărării?

Georgică, băiatul civilizat care nu minte niciodată, spune cu nevinovăţie în voce:

  • Ba da, pot să mai stau… De ce nu?
  • Atunci mai stai.

Georgică rămâne şi mai bău 12 pahare cu vin. Afară deja se înserase. Se ridică din nou şi…

  • Trebuie să pleci, Georgică? Îl întreabă gazda politicoasă. Ne gândeam că poate vrei să rămâi la cină.
  • Aş vrea, într-adevăr, zice Georgică, dacă …
  • Atunci stai şi mănâncă cu noi, ne bucurăm să te avem printre noi.
  • Bine, încuvinţează Georgică cu o voce stinsă, am să rămân.

Georgică s-a prăbuşit nefericit pe un scaun, simţind că plesneşte de atâta vin. Mâncarea este adusă şi toată lumea se aşează la masă. În timpul cinei Georgică nu se gândea decât cum să facă să dispară la ora nouă. Nedumerită, gazda se întreba dacă vizitatorul lor este prost şi morocănos sau numai prost.

După terminarea mesei, nevasta prietenului lui Georgică încearcă să-l scoată din amorţeală, arătându-i albumul de fotografii al familiei. Îi prezintă tot muzeul familiei, câteva duzini de fotografii – ale unchiului soţului şi soţiei acestuia, ale fratelui amfitrioanei şi băiatului acestuia, o fotografie extrem de interesantă a prietenului unchiului soţului în uniformă bengaleză, una nemaipomenit de reuşită a câinelui partenerului de afaceri al bunicului soţului şi una teribil de răutăcioasă a soţului în costum de diavol la un bal mascat.

Până la ora nouă Georgică al nostru a privit optzeci şi una de fotografii şi mai avea vreo şaptezeci şi şapte, dar îşi adună din nou tot curajul şi se ridică:

  • Trebuie să vă spun noapte bună şi să plec neapărat, zise pe un ton implorător.
  • Noapte bună, exclamară aproape toţi odată. Dar nu e decât ora nouă. Ai ceva urgent de făcut?
  • Nu, mai nimic, recunoscu Georgică cu un zâmbet tâmp şi forţat şi mormăi ceva nedesluşit despre timp liber, 4 săptămâni, nimic de făcut.

Acestea fiind spuse, prietenul lui Georgică propune un pahar de coniac şi-o ţigară pe terasă afară. Acolo este fumat un pachet de ţigări şi se dă gata o sticlă întreagă de coniac. Toate subiectele au fost epuizate. Georgică tot nu pleca.

Gazdele încep să se plictisească. Femeia se tot plimba dintr-o cameră în alta, bărbatul se foieşte şi bate cu degetele în masă. În cele din urmă, gazda remarcă în glumă că Georgică ar putea rămâne toată noaptea. I-ar găsi ei un loc de dormit. Georgică nu înţelege ironia şi se apucă de mulţumiri cu lacrimi în ochi. Este culcat într-o cameră liberă în timp ce amfitrionul îl blestema pe Georgică din toată inima.

A doua zi, după micul dejun, prietenul lui Georgică pleacă la slujbă, în oraş, şi-l lăsă pe acesta jucându-se dezolat cu copilul cel mai mic. Acestuia îi pierise tot curajul… Toată ziua se strădui să plece, dar ideea îl obseda atât de tare încât îl inhibă complet.

Seara gazda avu surpriza neplăcută să-l regăsească pe Georgică tot acolo. Se gândi să-l alunge cu o glumă mai dură şi-i spuse că intenţiona să-i ceară bani de chirie. Tâmpitul de Georgică se holbă o clipă ca prostul, apoi bagă mâna în buzunar şi-i întinse banii în avans pe o lună de zile.

În zilele următoare, Georgică deveni inabordabil. Stătea toată ziua pe terasă cuprins de un fel de toropeală. Şi-a petrecut tot timpul bând apă plată şi uitându-se la fotografii. Contempla ore întregi fotografia prietenului unchiului gazdei în uniformă bengaleză vorbindu-i şi uneori înjurând ca descreieratul. Judecata i se întuneca treptat şi-n cele din urmă îl părăsi cu totul. Îl duseră într-un dormitor de la etaj, pradă unui acces delirant de febră. Nu mai recunoştea pe nimeni, nici măcar pe prietenul unchiului gazdei în uniformă bengaleză.

Din când în când, Georgică sărea din pat strigând: „Ei bine, cred că…” sau „încă un pahar de vin, încă o fotografie, încă una, ha, ha!” Se prăbuşea apoi la loc, cu un hohot sinistru. După o lună de agonie, îşi dădu sfârşitul. Cei din jur l-au văzut ridicându-se în capul oaselor şi spunând: Ei bine, îngerii mă cheamă. De data asta chiar trebuie să plec. Bună ziua!

Un răspuns la Cum să pui capăt unei vizite

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.