12 dec. 2013
  |   6 Comentarii

Chipul din strada si sarbatoarea din jurul sau

Statea pe-o banca, trista. Se uita la oamenii care treceau prin fata ei, grabiti sa ajunga la caldura caselor lor. Frigul facea sa-mi inghete mana pe aparat. Am incetat sa mai privesc la luminile colorate care prevestesc sarbatoarea Craciunului. M-am apropiat si am observat ca era imbracata nu de sarbatoare, nu avea nimic care sa straluceasca pe ea. Era pregatita de strada, de frigul din strada, pregatita sa intampine negura si singuratatea noptii, neasteptatul imprevizibilul si oboseala care urma sa vina din nou. Nu-i vedeam chipul si chiar mi-am dorit s-o privesc in ochi.

– Imi dai voie sa-ti fac o fotografie, am intrebat chipul ascuns intre multe fulare si caciuli?
– Da, am auzit din intuneric.

M-am aplecat si am apasat cu degetul inghetat pe butonul declansator al aparatului foto. Apoi am privit pe ecran. Ochii acelui chip erau calzi, in ciuda starii de fapt si mai ales a frigului care iti patrundea incet, incet in oase.

Oare cine o fi? Oare Sarbatoarea Craciunului mai inseamna ceva pentru ea? Am vrut sa o conduc la un adapost de saraci. Nu a vrut sa mearga, mi-a spus ca prefera sa ramana prin oras, sa se aciuiasca pe la o scara de bloc, pentru ca numai asa poate face si ea doi, trei lei. Mi-a marturisit ca seara trecuta a facut sapte lei… Sapte lei?

Am plecat. Celelalte poze pe care le-am facut prin oras nu au mai insemnat aproape nimic pentru mine. Gandul imi era la chipul murdar si trist de pe banca.

Personal raman la convingerea ca sarbatoare am putea avea in fiecare zi. Daca am permite ca sufletul nostru mai intai de toate sa fie plin de sarbatoare. Cu sapte lei nu vei face niciodata primavara in sufletul unui chip fara nume de pe strada, insa cu siguranta vei oferi un moment induiosator de sarbatoare.

Am sa merg si in seara asta sa vad ce face chipul pe care l-am luminat cu vorba mea scurta si cu blitul aparatului foto. Doar asa, sa vad daca a mai primit vreun mic motiv de sarbatoare. Uneori spectacolul strazii iti ofera momente memorabile, care se astern in mintea noastra pentru totdeauna. Numai ca nu toate momentele artistice din strada sunt si fericite. Din pacate.

Femeia_strazii

Chipul din strada

6 Răspunsuri la Chipul din strada si sarbatoarea din jurul sau

  • Pishky spune:

    Ce păcat că există astfel de oameni uitați.
    Și da.. sărbătoarea o putem avea, cred, în fiecare zi prin însăși faptele noastre și tot ceea ce ne înconjoară (ete ce filosoafă mică m-a făcut mama :D)

  • maya spune:

    … aș completa-o pe Pishki…ce păcat că există astfel de oameni uitați și-i vedem doar la cate-o sărbătoare, în rest ii tratăm cu indiferență, asta în caz că-i vedem…

  • Uries spune:

    Maya, ii observ si in alte zile, chiar ma opresc la unii sa le spun cate ceva…

  • maya spune:

    Nu am zis special de tine, ci in general.Îți cunosc generozitatea.

  • despa nicu spune:

    Trist….trist…
    eu unul le-as da si casa in care stau daca ar vrea sa locuiasca intr-un mediu cumva restrans.Stiu ce inseamna sa fii singur atunci cand iti este greu.Sa pierzi totul, sa renunti la tot…….dar nu la dorinta de a trai.
    Sunt de acord de a acorda o gazduire unui caine maidanez dar pe langa un…..caine sa sa ne oferim caldura sufletului si unui copil.
    Cred ca un copil al strazii nu consuma nici 50% din alimentatia unui maidanez din adaposturi.
    Sper sa nu imi urc lumea iubitoare de animale, nu ca eu nu as fi, in cap.
    Doar ca precum gasim fonduri pentru maidanezi , sa gasim si pentrru copii.Sau sa usuram modul de adoptie.Sa nu trebuiiasca sa astepti 3-4 ani pana a putea adopta un copil, desi traficantii de organe se descurca in cateva luni.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.