29 Aug 2017
  |   1 Comentariu

Contorsionat în ireal

Piciorul drept parcă nu era la locul lui. Auzitul parcă era în altă parte. Și pe el îl vroiam, parcă, cel mai tare. Vorbeam cu mine. Ce-o fi atâta învălmășeală în jurul meu?… Am vrut să mișc o mână. Păianjen. Blocată sub mine. O chitară îmi toca creierii. Buze amorțite.

Un Cezar cerea drepturi. O bucată de creier treaz. Restul dormita și striga ”silence”. Iubita îmi cânta ceva la chitară! Vedeam, cumva, și-o mare. Timpul de pe ceas parcă mergea invers. Sau nu, parcă mergea cu spatele. Futu-ți timpul…

M-am șters la nas și parcă am simțit sânge. Nu, nu era sângele fecioarei din tinerețea mea, era un sânge solid, încăpățânat, care nu se dădea dus. Am auzit cum tremurau clanțele la uși. Parcă visam…. Apa îmi tremura alunecând ca nebuna pe gâtul uscat….

Iele îmi șopteau ceva. Lumini și umbre… Am întins mâna și-am dat de neant…

Dintr-un geam imaginar îmi zâmbește iubita. O s-o reimaginez, cumva, cândva. Nu cad scândurile prea bine pe ea. Și marea trebuie să fie la iarnă. Și chiloții ei parcă nu-s prea alb-negru. Și nu se văd tatuaje…  Și prea puține valuri… Și buze… Și atingeri… Și prea repede se mișcă mâinile pe forme. Și dormitez…

Un val s-a năpustit spre mine. Ce prost! În nebunia lui m-a lovit fix în corzile iubitei. Păi acolo dai, tu, mă! Ea n-a zis nimic. Doar s-a scălămbăit la mine. Mai apoi a tăcut. Cu toții. Și restul lumii tăcea. Nu știu de ce. Era o mare liniște. Și pământul parcă începuse să tacă tot mai tare. Parcă nu-l mai durea. Rănile se cicatrizau. Mormântal. Totul.

Și bucata aia de creier iar a început să strige ”silence”. Proasta dracului. Doar ea se auzea. O nebună. Bucata nebună de creier. De plictiseală am început să număr instantaneele vieții mele… O prostie. Am dat numai peste corzi prea întinse de chitară. Am descoperit, la un moment dat, și-o muzicuță. Copilăria asta…

Și parcă nici tunetele nu se mai auzeau. E seară iar sau s-a făcut din nou ziuă? Ești prost, mi-a zis un zân, e zâuă iar, scoală-ți curul în sus și fă-te iarăși treaz, că ne apucă moartea iar.

Și parcă nu vroiam să mă trezesc. Îmi plăceau prea mult corzile alea. Și insula pe care eram. Și fluturica muzei mele. Și pălăria mea cea nouă. De ce atâta grabă?

Mi-am mușcat o buză. Mi-era poftă de sânge. Dar al meu era prea cald. Perna parcă avea colțuri. Curgea sânge peste tot. Și-atunci am chemat iar corzile. Mă dureau visele și eu dormeam ca un dus. Ceasul tremura secunde în creierul meu. Bucata aia de creier care încă mai aude!

Și mi-am simțit, într-un târziu, și mâna. Nu era la locul ei. Dar era acolo. Fix acolo unde o lăsasem. Singură, fără un reazem. Încă amorțită. Și piciorul stâng. Da, era încovoiat. Mă implora să mă ridic de pe el.

Ce dracu, azi, parcă, toate au altă formă, alt miros, altă culoare! Mi-am ridicat cearcănele de la ochi și-am privit. Era mare. Era chitară. Iar? Futu-ți chitara care îmi cânți într-una… Acum ce să mai? Cum să mai? Că ce, că cine? Că cum?

Un răspuns la Contorsionat în ireal

  • Coșmaruri care trăiesc intrând pe sub piele, realitate lovind în timpan cu șuierat de celule topite. Delicios și apetisant, un creier scurgându-se printre gene de Meduză crepusculară. Și cuburi de sânge înșirate pe fibre de mușchi și de artere zvâcnind ca nebunele, în noaptea din tine. Auzi cum te strigă a treia coardă a chitarei zălude? Te strânge între ziduri de sunet inert, îți spune că marea s-a scurs înspre timpul iubitei jertfite în cochilii de vise ciobite. Tresari și vrei să te ridici din gânduri lichefiate, care se scurg prin inima zdrențuită de atâta mers înapoi printre rădăcinile timpului. O șoaptă ca un fulger tăios pe retină te aruncă pe marginea irisului cioplit într-un val care spumegă pe trupul însângerat. Este chitara cu trup de iubită ce-ți cântă alene cu degetele pe buzele care ard legate într-un geamăt ancestral.

    Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 49 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger