2 nov. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Contrastele zilei – 02 noiembrie 2015

“Mi-ar fi plăcut să te dai dracului jos din Mercedesul cu scaune încălzite şi să mângâi pe creştet mamele care-şi caută copiii. Mi-ar fi plăcut să tragi clopotele bisericilor ca-n noaptea Învierii să ştie lumea că e prăpăd. Mi-ar fi plăcut sa-ţi trimiţi slugile în spitale, să le duci o sticlă cu ceai celor care au salvat necondiţionat vieţile oamenilor. Multe mi-ar fi plăcut.” – scria ieri pe bitpress.ro o româncă, Ana Jianu, despre apatia Bisericii Ortodoxe Române în gestionarea situaţiei de după tragedia de la Clubul Colectiv. Da, Ana, şi mie mi-ar fi plăcut multe când vine vorba de preafericiţii cu cearşafuri albe.

Nenea Goagăl de pe România s-a bâlbâit, dimineaţa-i vesel, la amiază afişează doliu. Ce să-i faci, chiar şi Google mai calcă în străchini. (sursa)

“Nu pot să tac… Am văzut dezorganizare cruntă! Structuri care ar fi trebuit să se coordoneze nu ştiau unii de alţii! Era panică mare şi elementul uman era copleşit de imaginea dezastrului!” – mărturia unui cameraman aflat la Clubul Colectiv imediat după tragedie. (sursa)

Se pare că Primarul Piedone este vinovat foarte tare de tragedia de la Clubul Colectiv. Citeşte aici o anchetă deşteaptă despre avize de funcţionare şi alte documente care atestă vinovăţia Primăriei sectorului 4. În altă ordine de idei, revin şi spun, anumite instituţii de presă fac, aşa cum spuneam în articolul ăsta, jurnalism în varianta copy – paste. Chiar şi nasul.tv se pricepe la asta. Priveşte aici momentul copy şi aici momentul paste. Măi să fie, ce naiba facem, unii scriu şi alţii păstuiesc la greu.

Opera Naţională Bucureşti îşi suspendă reprezentaţiile în semn de respect pentru victimele de la Clubul Colectiv. (sursa)

Regele Mihai a transmis un mesaj oficial pentru victimele de la “Clubul Morţii”. (sursa)

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.