1 sept. 2015
  |   1 Comentariu

Contrastele Zilei – 1 septembrie 2015

Un poliţist din Bistriţa, Claudiu Pintea, diagnosticat în 2012 cu leucemie acută promielocitară, se zbate între viaţă şi moarte pentru că nu are cele câteva zeci de mii de euro să-şi procure 20 de fiole de Trisenox, un medicament care se pare că i-ar putea salva viaţa. Iată ce scrie pe Facebook Bianca Pintea, soţia poliţistului în cauză.

De parcă n-ar fi suficientă durerea, disperarea, neputința în fața bolii și spaima în fața morții trebuie să trecem și prin umilința de a cerși, de a fi judecați sau ignorați pur și simplu. Trăim într-un stat de drept, suntem cetățeni europeni, plătim asigurări de sănătate, suntem executați silit pentru neplată, dar, în momente de boală cumplită, trebuie să așteptăm milă și compasiune de la semeni pentru a ne cumpăra medicamentele. E nedrept! De ce viața unui om trebuie cuantificată în zeci de mii de euro? De ce sistemul sanitar românesc nu asigură bolnavilor medicamente? De unde să scoată un bolnav zeci de mii de euro pentru a avea șansa de a trăi? De ce dreptul la viaţă trebuie cumpărat pe bani grei? De ce orice asigurat din UE poate cumpăra Trisenox cu 4.70 Euro dacă are recomandare de la medic hematolog? Unde e egalitatea de șanse? De ce România a scos de pe listă acest medicament? De ce nu poate fi asigurat bolnavilor de leucemie acută promielicitara în spitale?

România a scos Trisenox-ul de pe lista medicamentelor compensate pentru că leucemia acută promielocitară este o boală rară şi mai marii acestei ţări s-au gândit că n-are rost să ne batem capul cu un medicament de care are nevoie doar câţiva români. Ideea loc sună cam aşa: dă-i în paştele mamii lor de muritori, şi-au trăit traiul, am primit voturile lor, mai departe Dumnezeu cu mila.

Medicii din România şi-au făcut un grup pe facebook şi le cer sprijinul românilor din ţară şi diaspora. Măi să fie, iarăşi vor bani? Iată ce spun ei.

Alianţa Medicilor este categoric împotriva legalizării spăgii, mitei, “plicului” sau “atenţiei” date de către pacient medicului. Practica aceasta neavenită nu are ce căuta într-un sistem medical modern, fiind degradantă atât pentru medic cât şi pentru pacient.

Ca medici dorim să ne petrecem timpul cu pacienţii vorbind despre ce soluţii şi tratamente există la problemele lor, nu să facem negocieri financiare.

Principala cauză a lipsei unui sistem medical modern în România este clientelismul politic, iar de acest lucru sunt vinovate toate partidele.

Bugetul sănătăţii este enorm, însă a fost constant administrat de oameni numiţi numai pe criterii politice care au adus întregul sistem de sănătate în pragul colapsului actual.

Conform datelor oferite de Ministerul Sănătăţii, în ultimii 4 ani au plecat din România peste 7.000 de medici, motivaţia principală fiind salarizarea foarte slabă şi condiţiile proaste din spitale. Salariul unui medic rezident, de exemplu, este de 1.600 lei, iar al unui medic primar, de deciziile căruia depind vieţile dintr-o întreagă secţie, este în jur de 2.200 lei.

Aş fi vrut să mai spun ceva, dar cred că mai bine mă abţin. Ba nu, două întrebări tot trebuie să le pun medicilor care s-au coalizat pe facebook.

  • De câte ori aţi luat şpagă de la pacienţi? Dacă doar o dată sau de două ori nu se pune.
  • Mai ştiţi ce scrie în jurământul lui Hipocrate?

Cred că am să mă alătur acelui grup de pe Facebook. Sunt tare curios să observ cam cum vor schimba medicii sistemul de sănătate din România.

Ultimul contrast, ultima poveste despre sora mea.

Unicul meu frate mi-a murit acum câteva luni. Mariana avea o boală la plămâni destul de gravă motiv pentru care şi-a petrecut mult timp într-un sanatoriu din Geoagiu Băi. Înainte să moară cu câteva zile, sora mea i-a adresat o rugăminte nevinovată unei asistente: “mă doare capul de nu mai pot, se poate să primesc şi eu un algocalmin?”… N-am, Mariana, te rog să mă crezi, a venit răspunsul asistentei. Pentru că durerea de cap devenise insuportabilă şi pentru că nimeni din familia mea nu putea ajunge la ea aşa de repede, soră-mea s-a căutat prin buzunare şi a găsit 20 de lei, bani pe care i-a băgat în buzunarul asistentei de care am vorbit. Rezultatul? În două minute Mariana a primit nu un agocalmin, ci două. Bagheta magică a acelei asistente a fost activată aproape instantaneu la vederea şpăgii.

Acesta a fost primul articol intitulat Contrastele zilei. Va urma un serial, iar contrastele vor fi din toate domeniile. Şi la final nu pot să mă abţin să nu spun şi asta. Dragi medici rămaşi în România, sunteţi români de-ai mei şi pentru asta o să vin şi eu în grupul vostru să dau o mână de ajutor la curăţarea sistemului medical. Dar de crezut că voi nu aţi vrut şi nici nu vreţi şpagă nu pot să cred. În România şpaga de la doctor este ca mersul pe bicicletă.

Un răspuns la Contrastele Zilei – 1 septembrie 2015

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.