Corespunzător, brand şi nevoia de a fi la modă (p)

Dacă nu te-a învăţat nimeni cum să te îmbraci, dacă nu ai depus eforturi şi timp să te cunoşti, indiferent ce vei pune pe tine vei arăta ca un om prost îmbrăcat. Şi prost îmbrăcat nu înseamnă neapărat sărăcăcios. Şi asta pentru că moda, brandurile sau banii tăi trebuie să vină ca o urmare firească a personalităţii tale, a constituţiei corporale, a vârstei şi mai ales a bunului gust şi simţ. Nu sunt expert în materie de fashion, dar sunt un fotograf îndrăgostit de fotografia de modă. Am simţ estetic şi observ imediat dacă cineva şi-a pus o haină pe trup făcând rabat la calitate, urmând un buget foarte sărăcăcios şi oscilant, sau din dorinţa de a fi la modă, indiferent de imaginea care rezultă.

Văd oameni simpli, în vârstă, care sunt îmbrăcaţi după nişte reguli care sunt dictate în primul rând de vârstă, adică simplu dar potrivit. Văd tineri care pun haine pe ei doar pentru a fi la modă, necontând de fapt formele, fizionomia sau personalitatea lor. O fată grasă, de un metru şi jumătate, cu o greutate de 88 de kilograme, îmbrăcată cu nişte colanţi roz, cu cardigan de damă mulată pe corp, de culoare tot roz, încălţată cu ghete tip platformă de culoare verde, după părerea mea, nu poate să arate decât ca o fetişcană care nu se cunoaşte pe sine, care nu-i atentă la cum arată. Şi sunt sigur că atrage atenţia doar datorită prostiei, nimeni nu va observa că toate hainele de pe ea provin de la cea mai tare casă de modă din lume.

Dacă ai bani poţi să te îmbraci cu orice, dar nu oricum. Banul te va ajuta să pătrunzi în sfera preţurilor care dau pe spate orice om de rând, dar asta nu înseamnă că poţi pune chiar orice haină pe tine. O ţoală scumpă, croită de un designer renumit, poate să devină o piesă spectaculoasă dacă este îmbrăcată de persoana potrivită sau poate să devină o cârpă ordinară dacă este purtată de cineva nepotrivit.

Haina îl face pe om, dar şi omul o face pe haină. O haină scumpă nu trebuie neapărat să arate bine pe oricine. Lucru valabil şi în cazul hainelor simple, ieftine.

Am purtat ani de zile doar costume, cămăşi şi cravate. Rareori puneam un trening pe mine. Jobul îmi impunea asta. Nu ieşeam din casă decât după ce eram sigur că totul se asortează, că pantalonii nu au căzut din cer pe mine, că haina nu pare a fi scoasă dintr-un geamantan uitat ani de zile în podul casei. Mă uit în oglindă nu pentru că sunt un narcisist, ci pentru că aşa este bine. Vreau să fiu sigur că ceea ce am pus pe mine îmi oferă şi confort dar şi imaginea potrivită personalităţii şi constituţiei mele.

Nu voi purta niciodată o haină neţinând cont de felul cum stă pe mine doar pentru că este scumpă, în pas cu moda sau croită de nu ştiu ce designer renumit. Nu, pentru mine este mai important cuvântul „potrivit” decât „asta se poartă”.

Moda de a fi la modă pentru mine nu reprezintă nimic. Dacă o haină stă bine pe mine şi mă simt şi bine pe deasupra atunci sunt dispus să plătesc preţul, în caz contrar preţul poate să fie zero că nu mă impresionează. Tu după ce criterii te îmbraci?