25 aug. 2019
  |   2 Comentarii

Cu nesaț, cu porumb, cu parcă-mi vine să plâng, mai ales cu mult zaț

Mă tot salutam. Începusem deja să mă plictisesc. Uitam uneori că ar fi bine să mai și respir. După 300 de ani, îmi spune că există, apoi pleacă. Nu mi-a spus bună seara, mi-a spus bună dimineața. E o diferență, nu-i așa? Și filmul parcă începuse să se schimbe după trăirile noastre. Ce fain, nu-i așa?

Apoi, iar seară, iar dimineață, iar zaț, iar un nou ceva, prins, cumva, în același trup. Mă simțeam jenat, derutat. M-am simțit chiar și timid. Prea timid pentru mine. N-am înțeles, dar m-am acceptat. Vinul parcă era alt vin.

Lasă, nu mă fute nimeni! Nici nu voiam să spun asta. Pentru că nu mă consider chiar nimeni. În fine. Era seară. Era prea cald. Orașul era prea încins de trăirile celor doi nebuni care ignorau oricare lege a fizicii. Planurile mele cu viața… Am prieteni pe care-i iubesc în secret. Sunt, probabil, iubit în secret.

Și a apărut, cumva, la un moment, dat, și porumbul. Și, parcă, acel porumb, nu era chiar porumb. Și ce spuneai de porumb? Păi a fiert Adriana porumb. Și, ce, nu mai avem hârtie igienică?

Spune stop! Stop. Voi înțelegeți ceva? S… Scuze, uneori vorbesc porcos. Noi da. Voi ce? Am să-l beau și pe acest răsărit și apoi poate o să fie chiar și zi.

Mi-a fost chiar și dor. De fapt, ne-a fost dor. De noi, de trup, de odrasle, de morți și de vii. Nu, nu ne-am dus la biserică să punem lumânări… Eu, lumânările aprinse, nu le pun la biserică. Prefer să le ascult. Pe întuneric. Pe întuneric, că doar așa reușesc să înțeleg o lumânare aprinsă.

Și acum două zile îți plângea pizda aia de gură că și-o bătut ăla joc de tine! Chiar așa. Și eu curgeam spre mine. Nu înțelegi? Păi nu prea ai cum. Tu… înțelegi. Tu, da. Te știi. Și râdeam.

Și am făcut de servici. Pe rând. Atâta poți? Asta înainte de răsărit? Zic și io. Chiar și pantofii mei preferați parcă erau cu alți amanți. Am fumat tot balconul. Și poeții parcă erau prea poeți. Apoi ne-am haide să haidem. Și apoi parcă fugeam. De ce nu putem să stăm?

Să nu mai pleci! Nu mai vreau să înghețe iar ușa în loc. Nu mai vreau să folosesc nesațul în timp ce eu plec.

Hai, avem porumb, hârtia igienică e suficientă. Pentru moment, îmi iau sufletul și mă retrag. Sper să-ți fie dor de mine, cu frumos și cu urât. Acesta nu este un articol care necesită avertizări speciale. Dar, cred, totuși, că ar fii bine să-i acorzi o atenție specială. Mai ales că este mult zaț, porumb și nesaț. La ora 3. Noaptea. Cu suflarea din trup. Departe de puhoiul de oameni. Am un tavan care se laudă că o să cadă pe mine. Luna e tot acolo. Pe bordura aia nu mai stă nimeni. Și răsăritul ăla de care-ți vorbeam încă ne așteaptă. De fapt, răsăritul ăla nu dispare, momentul în care ne conectăm cu el e diferit. Atât.

2 Răspunsuri la Cu nesaț, cu porumb, cu parcă-mi vine să plâng, mai ales cu mult zaț

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 63 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger