Cum și de ce au devenit unii proști

Unii nu s-au născut proști, au ajuns la faza asta treptat, pe parcursul vieții, încet, încet, arareori dintr-odată. Dar cum s-a întâmplat asta, ce a declanșat acest declin, că asta este prostia, un declin? Drumul spre înțelepciune înseamnă evoluție, drumul spre prostie înseamnă involuție. Și-o spun doar așa, nu că m-aș crede eu mai deștept decât voi, cititorii mei.

Dar să rămânem la proștii care nu s-au născut proști dar au devenit pe parcurs. Păi explicația vine din faptul că dacă vorbești anapoda, fără sens, fără logică, poticnindu-te printre verbe, silabe, propoziții și fraze, vei deveni la un moment dat un prost/o proastă. Dacă faci gesturi inutile, violente, dacă faci semne obscene, dacă te comporți, de fapt, ca un prost, evident că nu poți să te faci decât prost.

Dacă mergi la cinema și vorbești la telefon sau vociferezi cu vecinul în gura mare fix în timpul derulării filmului, evident că nu poți să devii decât un mare prost. Dacă în autobuz boscorodești în gura mare cu colegul, prietenul, iubitul într-o limbă doar de voi cunoscută, evident că te vei transforma încet, încet într-un prost.

Dacă îți arunci gunoaiele pe stradă sau, și mai rău, le lași la colțul blocului să ți le ducă vecinii, nu poți deveni decât un prost. Încet, încet, după cum am mai spus. Dacă din cinci cuvinte, 4 sunt plm, wtf, scula mea, bascula ta, garajul tău de oameni, evident că ori te-ai născut prost, ori ai devenit pe parcurs, ori tocmai exersezi starea absolută de prostie.

Dacă dai cu mucii de asfalt, la propriu,  în fața tuturor, ziua, noaptea și mai ales atunci când mucul spurcat din nasul tău nu vrea să iasă la scobit cu degetul arătător, desigur, după cum bine ai înțeles, vei deveni un mare prost. Dacă te piși în gardul viu de pe marginea trotuarului, pe unde trec mai ales niște femei, sigur, ești sau te transformi deja într-un mare prost.

Dacă trăiești alături de proști și te lași inspirat, influențat și condus de ei, desigur, ai devenit și tu un mare prost.

Mai zic? Eu cred că prostia se cultivă, se împrumută, se oferă gratis, nu doare, nu pute, nu țipă după ajutor. Și e și mai grav când treci de la prostie la idioțenie. Că să fii prost nu-i greu și pe de altă parte observ că prostia oferă un teribil confort mental. Pentru unii a deveni prost e lucru mare, e o realizare, unica din viața lor. Pentru alții prostia înseamnă nemurirea unicului neuron, protejarea lui, adulare maximă pentru el.

În sfârșit, rog toți proștii să nu mă înjure prea tare. Nu am scris articolul ăsta pentru ei, nu i-am atacat direct, am scris pentru cei care vor să candideze la statul de proști sau de idioți. E păcat, da, pe bune, e păcat să te faci prost mai ales dacă nu te-ai născut prost. Sper că nu am fost înțeles greșit. Sper că nu te simți prost mai ales acum când am vorbit aici despre prostie. Baftă și miracole în drumul spre înțelepciune.