8 Sep 2015
  |   Nu sunt Comentarii

DacFest, fain da’ scurt

Aşa cum am promis m-am dus la Festivalul DacFest 2015 organizat la Măgura Uroiului din Judeţul Hunedoara. Locaţia aleasă pentru a treia ediţie DacFest cred că a fost mai mult decât perfectă. Măgura Uroiului, un loc superb, o arie protejată de interes naţional, un tărâm aparţinând cândva dacilor, un mare deal de pe care sar unii cu parapanta.

Vineri şi sâmbătă n-am putut s-ajung datorită unor probleme de ordin administrativ. Duminică, pe la ora 11:30 mi-am luat echipamentul foto, am pus bocancii în picioare şi m-am înfăţişat pe Măgura Uroiului. Ajuns la poale simţeam cum bate un vânt puternic care parcă vroia să aducă deasupra noastră nişte nori de ploaie. Am fost inspirat când am plecat de acasă şi mi-am luat o vestă mai groasă cu mine.

Mi-am scos camera foto, am pus un filtru de polarizare circulară pe obiectivul NIKKOR 55-200mm şi m-am apucat de privit şi focalizat pe chipurile şi hainele dacilor. N-au scăpat nici romanii, gladiatorii sau vizitatorii prezenţi în număr destul de mare. Organizarea mi s-a părut ok. Pe drumul de la Simeria şi până la Măgură au fost puse nişte panouri cu săgeţi care indicau drumul spre DacFest. Deşteaptă şi normală treabă.

După circa o oră aveam deja pe card 300 de fotografii. Nu mi-am făcut probleme de spaţiu pentru că mi-am pus în aparat un card de 16 G şi mai aveam în rucsac încă vreo patru bucăţi. Mai nasol este cu acumulatorul, dacă nu ai cu tine unul de rezervă sau un grip la astfel de evenimente rişti să rămâi în pana prostului, adică fără curent. Nu a fost cazul la mine.

Pe la ora 13 am simţit un gol în stomac. N-am stat prea mult pe gânduri şi m-am îndreptat spre zona unde mirosea a mâncare. Văd pe unii cu 3 ceaunuri. Cer o porţie de mămăligă cu carne de vită. Tanti Leana îmi trânteşte două linguri de mălai fiert în apă şi vreo 5 sau 6 bucăţele de carne. Mă uit şi nu-mi vine să cred, tanti Leana scoate înapoi din farfurie o bucată de carne şi-o pune înapoi în ceaun, după care îmi întinde porţia porţionată, chipurile, perfect. Am avut tendinţa să i-o pun în cap. M-am abţinut. Cât costă, întreb eu? Zece lei, zice Leana. Bă, eşti prost? Plătesc şi mă aşez. Iau prima gură şi îmi dau seama că mi-am luat o mare ţeapă. Carnea era nefiartă, iar mămăliga nesărată. Foamea mi-a dispărut instantaneu. Ce simplu, arunci 10 lei şi foamea dispare ca prin farmec. Am aruncat tot şi m-am îndreptat din nou spre chipurile dacilor. La câte ţepe am luat în viaţa mea ce mai contează una în plus sau în minus.

Asta nu înseamnă că nu m-am simţit bine la DacFest. 17 Gb şi ceva de fotografie, adică peste 1500 de cadre în format RAW. L-am cunoscut şi pe unul dintre fotografii mei preferaţi, Mircea Bezergheanu, venit şi el special pentru DacFest. Puţini dintre fotografii prezenţi la eveniment îl cunoşteau pe acest artist. Îi urmăresc lucrările în mod constant şi sper să mă şi duc cândva la un workshop ţinut de el. El nu ştia cine sunt eu, dar eu ştiu cine este el.

L-am întâlnit pe Grigore Roibu, un prieten mai vechi, dar şi pe alţi pasionaţi de fotografie din ţară sau din judeţul meu. Pentru mine este o plăcere să-mi văd colegii de greaslă cum pun osul la treabă fie ploaie, fie vânt. N-a fost ploaie la Măgura Uroiului, în schimb vântul, soarele plăcut şi norii dramatici de pe cer au oferit sarea şi piperul pentru fotografiile în care apar dacii şi romanii la treaba de zi cu zi sau în bătăliile cele mai încrâncenate.

Un set de fotografii las şi eu la final. Însă, înainte de a încheia, mai vreau să spun doar atât. DacFest se desfăşoară din ce în ce mai bine. Locaţia este tot mai bine aleasă, dacii şi romanii vin cu noutăţi de fiecare dată. Totuşi, cred că organizatorii ar trebui să fie mai atenţi la ceea ce servesc ăia cu mâncarea ambulantă, unul la mână. Doi la mână, dacă femeile dace nu ar mai avea ruj, fard şi rimel pe gene, miile de fotografii de la DacFest ar fi mai aproape de adevăr. Femeile de daci purtau podoabe gen brăţări, cercei, talismane, eşarfe, dar nu mergeau la coafor, nu aveau ruj strident pe buze, nu se fardau şi nici nu-şi încărcau ochii cu rimel, dermatograf sau fard de pleoape, pentru că nu exista nimic din toate astea.

Fără supărare, spun aceste lucruri la modul constructiv, nu trebuie luate ca o critică. Cred şi eu că fetele care joacă rolul femeilor de romani sau de daci vor să arate cât mai bine, că deh, vine publicul şi le vede, dar cred că tot frumoase rămân şi fără machiaj. Aşa cum dacii îşi dau jos ceasurile Rolex de la mână, cred că şi femeile ar trebui să-şi lase pudoarea la intrarea în cort. Ştiu, orice eveniment se maturizează odată cu apariţia experienţei, dar experienţa trebuie studiată uneori cu ochi critici. Am spus. Ne revedem la anul.

Galerie foto. Mai multe imagini găseşti şi pe pagina de facebook, adică aici.

Femeile dacilor Legionar Roman Dacii Panică în rândul romanilor

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 51 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger