De cine aș vrea să aud cât mai puțin în 2016

Am făcut o recapitulare a evenimentelor speciale din anul ce tocmai se pregătește să devină istorie. Mi-am făcut planuri pentru 2016, unele pe termen scurt, altele pe termen lung și, desigur, unele mai de vis, cum se spune. Și dacă tot am recapitulat, analizat și programat diverse activități, cred că trebuie neapărat să închei anul și cu o listă de evenimente, instituții, entități și persoane de care aș vrea să aud la anul cât mai puțin. Nu-i așa?

Pe primul loc, băncile din România!

Sincer, cu mâna pe inimă, o spun că de băncile din România aș vrea să nu mai aud niciodată, deși sunt convins că acest lucru îmi va fi imposibil de realizat. Pentru că de bănci, vrei nu vrei, la un moment dat tot te lovești. De Banca Transilvania, în mod special, o să mă feresc atât cât voi putea de mult. De ce? Pentru că acolo, la banca oamenilor întreprinzători, nu primești niciodată respect, ești privit doar ca donator, confidențialitatea nu-ți este niciodată recunoscută și, nu în ultimul rând, acolo, chiar dacă intri cu 1 milion de euro în mână, tot la coada la care așteaptă oamenii să plătească facturi vei fi pus. Nu mulțumesc.

Nu mai vreau să aud de bănci pentru că băncile din România preferă să facă afaceri cu statul, nu cu mine, pentru că orice bancă are clauze abuzive, pentru că indiferent de cât de bun platnic voi fi tot un nenorocit de client de căcat voi părea în ochii bancherilor. Nu mai zic că atunci când o bancă începe să te amenințe o face cu surle și tobe, cu pumnul, cu pușca și cu tancul dacă ar putea.

ANAF, desigur!

De ANAF cred că nu ar vrea să mai audă nimeni, niciodată, never, ever. Sunt convins de asta. Nici chiar conștiincioșii pensionari care se lasă fără mâncare în casă tocmai pentru a fi la zi cu plățile și cu dările către ANAF, către stat. Fiecare comerciant din România când aude de ANAF își ia repede tensiunea ca să fie sigur că nu o să moară atunci când va primi amenda. Pentru că ANAF nu știe altceva decât să ucidă. În urma unei experiențe cu ANAF cu siguranță medicul de familie îți va recomanda un set complet de analize.

Așa că, la fel ca și voi, nici eu nu vreau să mai aud de ANAF. Atunci când am avut probleme financiare (din cauza crizei mondiale) la o firmă la care am fost administrator, ANAF nu a venit să stea la masa cu mine și să încerce să mă ajute să ies din rahat, dimpotrivă, a venit, a pus piciorul în prag și-a spus că într-un fel sau altul trebuie să plătesc. Și mi-a luat două mașini defecte pe care le-a evaluat și super evaluat și mai apoi mi-a închis firma. Normal, de ce să încercăm să salvăm o firmă care până la criza asta de căcat aducea câteva sute de milioane la buget? Mai bine o închidem, dă-l dracului pe patron, nu ne mai batem capul cu ea dacă nu mai poate să producă bani pentru buget.

Chiar dacă ești muritor de foame, ANAF îți trimite sute și mii de scrisori, pe cheltuiala statului, adică a celorlalți cetățeni, prin care te amenință că dacă nu te duci să-ți plătești datoria de doi lei la finanțe vei fi executat silit. Așadar, pe scurt, de ANAF să avem auzire deloc dacă se poate.

Nici de ăștia să nu mai aud, în mod special…

Și nu în ultimul rând, nu mai vreau să aud de Țiriac, bogatul care să dă mare în fața animalelor când are o pușcă de vânătoare în mână, de Iohannis care plânge la comandă în timp ce niște neica nimeni îi pregătesc undițele pentru pescuit fitofagi în curtea Palatului de la Cotroceni, de Cristina Guseth, o tâmpită care vroia să conducă Ministerul Justiției cu bâlbe și cu poticneli crase în exprimare și-n gândire, de Ponta care, probabil, încă mai crede că a fost cel mai cinstit prim ministru, de Mihai Răzvan Ungureanu, căcatul parfumat pe care îl consider cel mai tupeist politician român al tuturor timpurilor, de toți parlamentarii care au fost sau sunt încă în funcții.

De dușmani, desigur, vreau să mai aud, pentru că, vorba aia, numai așa mă voi putea apăra de mojiciile și acțiunile lor răutăcioase. În rest să auzim numai de bine. Îți voi spune La mulți ani, cititorule, doar mâine. Dacă-ți voi spune.