14 feb. 2013
  |   Nu sunt Comentarii

Doua fete oarbe si mama lor la batranete

Aceasta este o poveste adevarata, cu personaje reale, care ne arata intunericul in care este invaluita uneori fiinta umana. Urmariti esenta acestei povesti de viata, nu conflictul rezultat, nu amarul sau durerea, nu judecati si nu puneti etichete.

Acum aproximativ 54 de ani o familie dintr-un oras de provincie dadea nastere unei fete oarbe. Toata lumea a fost socata. De ce, din ce cauza, nimeni nu a a fost orb in familie, ce a determinat asta? Intrebari la care nimeni nu a reusit sa gaseasca un raspuns multumitor pentru toata lumea.

Intr-un final lucrurile au fost acceptate ca atare. Oamenii sau obisnuit cu ideea si totul a redevenit la o normalitate aparenta. Inca un copil orb pe lumea asta, ce este de facut? Nimic altceva decat sa-l cresti si sa te ingrijesti de el pana la capat.

Vremea a trecut, dupa vreo patru ani parintii din povestea noastra dau nastere altui copil, tot fata, tot oarba. Va puteti imagina durerea? Eu nu. Stiu insa ca uneori realitatea doare atat de tare incat te poate nauci. Poti sa-ti pierzi respectul de sine, momentul poate fi atat de vesnic incat iti vine sa strigi la oameni, la cer sau iti vine sa spargi in milioane de bucati imaginea pe care o privesti in oglinda.

Zilele se scurgeau cand precipitat, cand anevoie in viata familiei cu pricina. Banii veneau din belsug, tatal colonel de armata, mama casnica dar chibzuita, fetele erau si ele aducatoare de ceva banuti din ajutorul social si chiar din prestat servicii de masaj pe la anumite institutii de profil.

Niciodata nu a existat vreo problema in familia respectiva pe motiv ca nu ar fi pulpa de curcan, creveti, icre negre sau paste fainoase scumpe. Mama s-a resemnat si a decis ca trebuie sa ofere fetelor fara vedere orice, chiar si sansa de a incepe o viata noua, in care sa poti privi rasaritul soarelui de pe malul marii sau stelele de pe cerul senin al noptilor albe.

Au urmat operatii medicale fara succes, lectii de citit si de cantat la chitara. Femeia cu doua fete oarbe a uitat de viata sa personala. Citea carti, subtitrarile de la filme, descria peisaje din natura, florile, animalele, toate acestea pentru a-si ajuta fiicele sa “vada” lumea cu ochii mintii. Femeia a devenit o eroina. Nimeni insa nu aprecia. Absolut toata lumea privea lucrurile ca fiind doar normale. Nimic exagerat. Nimic si nimeni nu era de compatimit, eforturile disperate si durerea din sufletul mamei eroine nu erau altceva decat sarcini zilnice care trebuiau duse la indeplinire cu orice pret.

Anii au trecut si batranetea a inceput sa se faca simtita tot mai mult in familia din povestea noastra. Colonelul a devenit o leguma si implicit o povara, fetele fara vedere s-au inrait, atunci cand mama eroina nu isi putea duce la indeplinire sarcinile furia celorlalti membri ai familiei se indrepta asupra ei. Cu toate acestea a rezistat, nu a cracnit, nu a plans, nu s-a vaitat.

Intr-o zi eroina noastra a clacat. Mintea ei a inceput sa-i joace feste, brusc cei din jur au observat ca femeia nu mai avea logica in gandire si in exprimare. Semnele duceau spre un singur diagnostic: schizofrenie. Pentru cine nu stie spun ca schizofrenia se manifesta prin gandire dezorganizata, aceasta aparand datorita tulburarii echilibrului emotiilor si gandirii. Nu este usor sa traiesti printre oameni cu o astfel de boala, iar tratamentul specific trebuie mentinut in mod obligatoriu si constant pe toata durata vietii.

Dezechilibrul emotional al mamei nu le-a impresionat pe fetele oarbe, dimpotriva, au chemat SMURD-ul sa le ia mama si sa o duca la nebuni, pe motiv ca nu mai este buna de nimic. Nu le-a iesit din prima, totusi nu au incetat sa caute solutii pentru a scapa de eroina care si-a riscat sanatatea pentru ele, care s-a dedicat trup si suflet pentru a-si duce crucea pana la capat. Sfarsit.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 55 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger