7 apr. 2016
  |   Nu sunt Comentarii

E ceva normal să am asfalt pe stradă!

Că tot vin niște alegeri locale vreau să spun că a avea asfalt pe stradă, nu căcat de câine amestecat cu moloz, e ceva normal. În acest aspect nu există nici o urmă de spectaculos, de superlativ. Asta în condițiile în care toți primarii înțeleg acest lucru la fel.

Să vii și să-mi spui că tu trebuie să fi ales pentru că tu torni asfalt în preajma alegerilor, că tu ești mai bun ca și primar pentru că tu amenajezi locuri de joacă pentru copii, parcuri de hărțuială pentru câini, parcări turnate din mistrie și cancioc, e o dovadă de puerilitate, iar cine te crede și te și votează e la fel ca tine, copilăros, aflat la faza de pubertate și de coșuri pe față.

Cineva mi-a vorbit de-o lege prin care ai putea să interzici tuturor primarilor în funcție să mai construiască ceva cu șase luni înainte de alegerile locale. Exact, asta ar fi o lege genială. Nu, tataie, gata, cu șase luni înainte de ziua alegerilor te oprești, continui proiecte aflate în curs de executare sau dacă nu ai așa ceva te ocupi strict de mizeria sau frumosul pe care le ai.

Ai văzut, se toarnă asfalt pe strada mea? Moamă ce grozăvie? Pe ăsta-l votăm. Bă, tu ori ești prost ori tocmai te-ai făcut idiot. Păi e normal să am asfalt pe stradă. E normal să aibă copiii mei un loc de joacă. E normal să am un loc unde să-mi duc patrupedul să se zbenguie. E normal să am locuri de muncă la mine în oraș. E normal să fie curat pe stradă.

Să nu confundăm normalul cu anormalul. E anormal să am străzi sparte, cu gropi și bălți demne de știrile ProTv. E anormal ca pensionarul să stea cu mâna întinsă. E anormal să am în oraș monumente istorice care stau să cadă peste turiști. E anormal să nu fiu normal. Ce naiba nu pricepem din asta?

Toți candidații la fotoliul de primar vin și-mi spun că dacă ajung unde vor ei vor asfalta, vor restaura, vor construi, vor face căcatul mai praf decât este el? Bă, voi sunteți chiar proști? Nu, nu la candidați mă refer, că ei nu sunt proști, ci la alegători. Voi chiar ați orbit de tot?

Ca primar nu te distingi prin făcutul lucrurilor normale, ci prin organizatul și realizatul proiectelor care ridică urbea pe care o conduci imediat după ce te-ai instalat în fotoliul ăla care pute de atâtea cururi leneșe.

Ca primar ai succes dacă nu dormi timp de 3 ani și patru luni ca boul în cucuruz după ce te-au pus proștii în funcțiune. Ca primar trebuie să dovedești că nu exagerezi când spui că tu ai asfaltat o stradă. O stradă trebuie asfaltată! Asta se numește progres și normalitate în același timp. Dacă îmi bagi în ochi sloganul că tu vei face lucrurile normale nu te aleg, pentru că tu nu încerci altceva decât să mă prostești.

Dragi candidați la primăriile acestei țări, mai terminați cu anormalizatul lucrurilor normale. Un oraș civilizat are străzi asfaltate, apă la robinet, transport local, cât mai puțini șomeri, școli cu cu căldură în clasele de studiu, locuințe pentru cetățeni, locuri de muncă, parcuri de distracție, cetățeni cât mai veseli și mai bucuroși că trăiesc în acel oraș. E simplu. Nu vorbim de merite deosebite când discutăm pe marginea acestor idei. Repet, asta în cazul în care toți primarii văd lucrurile la fel.

Dragi alegători, nu o sticlă de ulei ne va ajuta orașul să înflorească, că nici copacii care înfloresc primăvara nu ajută orașul să se dezvolte pe termen lung. Cu 50 de lei pe care-i primiți ca șpagă să votați un semn sau un anume candidat nu vă veți cumpăra viitorul glorios pe care vi-l doriți în orașul de domiciliu. E simplu. Sper că n-ați orbit de tot!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.