30 Ian 2018
  |   Nu sunt Comentarii

Cum e faza cu farmaciile din România?

Farmaciile din România au declanșat un mare război împotriva medicilor de familie și mai ales împotriva spitalelor. Păi unde merge românul prima dată când îl mănâncă în cur sau când își închipuie că-i bolnav? Desigur, ești deștept, la farmacie! Produsul intern brut pe cap de locuitor a devenit mai mic decât produsul intern brut vândut de industria farmaceutică. Glumesc, deși… Mai vezi tu farmacie cu un singur angajat? Mai vezi tu orășel sau sătuc fără minim două farmacii? Nooo. Românu-i bolnav și trebuie tratat. Așa-i. Românu-i bolnav. Mai ales la cap. Și de sărăcie și de prostie.

Mă duc ieri la farmacie, după suta de ani trăită fără pastile. Glumesc. Mi-am mai cumpărat și eu de la farmacie câte-o seringă, câte-o treabă. Nu mă droghez. Că seringile nu-s doar pentru drogați. În fine, mă prezint la una din zecile de farmacii de la mine din oraș. Cu nevasta, că și ea vroia ceva de supt, că o doare în gât. Eu răcit cobză, cu rețeta plină dată de la doctorița de familie. Intrăm. Lume câtă vrei. De toate categoriile. Și mai tânără și mai veche. Ne preia una bucată farmacistă, plină de bube pe la gură și nas, care, stupoare, spune, cu o stânjeneală de începător: ”îmi place culoarea părului dumneavoastră, doamnă!”. Eu mă uit în jur. Nevastă-mea se uită la mine. Eu mă uit la ea. Alții se uită la mine.

Mă uit și eu la nevastă-mea. Mă uit și la farmacista buboasă, blondă. Farmacista continua să se uite la părul nevesti-mi. Mă uit și eu la părul nevesti-mi. Da, îmi zic, faină culoare, dar indecisă. Roșu cu gri și puțin roșcat, amestecat totul cu câteva fire albe. Mda, zic, câtă perspicacitate pe farmacista asta, frate!

Ca să ieșim din starea aia, mă înfoi la farmacistă și întreb, vorbind pe nas, Xanax aveți? Da, zice, blondăciunea, dar e doar pe bază de rețetă… Știu, nu-mi trebuie, nu am de gând să zbor cu avionul chiar acum, doar întrebam. Ca să ne mai destindem, zic eu, rânjind la farmacista cu complimentele la purtător.

Deci, atenție, au apărut farmacistele care îți spun că le plac ochii tăi roșii, părul prea nevopsit, amigdalele tale frumos umflate, cicatricea de la gâtul tău. Nu pune botul la orice. Înainte să te duci la farmacie îți recomand să te uiți în oglindă, să îți consulți medicul de familie sau, după caz, psihiatrul.

Farmaciștii nu mai sunt ce păreau a fi. Mare grijă. Au complimente la ei. Poate ar fi bine să-ți iei și niște usturoi cu tine. Nu, nu, mai bine mănâncă niște usturoi înainte să ajungi la farmacie. E mai sănătos. Pute, dar ajută.

Un lucru n-am înțeles (am înțeles, dar fac puțin pe prostul) din ce-a spus mai apoi farmacista cu complimentele de servici. Mi-a spus că-mi dă un alt produs care are fix aceeași substanță chimică în pastilă dar care costă mai puțin. Serios? De ce să vinzi pe bani mai puțini un produs farmaceutic când poți să vinzi pe mai mulți bani? N-ai înțeles? Bine, mai vorbim despre asta altă dată.

Eeee, nu-ți dau numele farmaciei, că poate mă complimentează și pe mine când o să merg fără nevastă. Hai, spune și tu ce complimente ai primit în ultima vreme de la farmacia ta de cartier.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 54 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger