17 mai 2020
  |   Nu sunt Comentarii

Femeia, acetamipiridul perfect

Am luat masa, acum, câteva minute, cu mama, iubita și restul. Am plecat pe străzi, cu iubita – zic. Am admirat arhitectură, locuri, întâmplări, cazuri. Pașnic, nimic violent. Tot timpul aveam gândul la versul lui Păunescu, ”și plămânii de-atâta strigare se rup”.

 Am trecut pe lângă unii și alții. Puțini, foarte puțini. Cred că unul, poate doi. Cu polițiști cu tot. Cumva am savurat începutul nopții. Apoi m-a lovit. Femeia. Iubita. Fix unde mă durea. Pe la spate. Fix unde nu mă mai așteptam.

Nu, nu m-a înșelat cu altul (habar n-am), mi-a înșelat așteptările. Desigur, o să spui că-s copil și că aștept ca ușa în urma mea să nu mai scârțâie.

Azi, aseară, am vorbit despre privitul tavanelor și viitorul planetei, mai ales al nostru. Am vorbit despre picioarele scurte ale minciunii.

În fine, un plic, un mesaj și în trei secunde mi-am dat seama că femeia e acetamipirid, clor, ai nevoie de ele, dar trebuie să le folosești cu precauție, că, altfel, vorba ăluia, te uiți spre tavanul cețos. Și vorbești și singur.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 68 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger