10 nov. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Firmele de asigurări au luat-o razna

Am mai scris despre tarife mari la RCA. Acum vreau să postez din nou o ofertă care pur şi simplu m-a şocat, deşi lucrez în domeniu de mulţi ani. Şi vin cu un caz concret, nu cu poveşti inventate sau auzite la bere.

Este vorba de o persoană fizică care are un Sprinter cu care face transport de persoane. Maşina este pe firmă, dar clientul meu doreşte să o treacă pe persoană fizică. Până acum maşina nu a avut evenimente, respectiv accidente, iar ultima primă de asigurare pentru şase luni a fost de 1300 de ron, repet, maşina fiind înmatriculată pe persoană juridică.

Ca să fie trecută pe persoană fizică societăţile de asigurări cu care colaborez stabilesc pentru acest Sprinter un alt tarif, cu alte cuvinte maşina respectivă îşi pierde istoricul, adică o ia de la zero, fără discounturi sau alte bonusuri acordate pentru că nu au existat accidente. Da, dar nu un tarif mai mic, ţinând cont că urmează să fie înmatriculată pe persoană fizică, ci mai mare, foarte mare, uimitor de mare.

Cel mai mic tarif pentru un an de zile l-am găsit la Asirom, 9072.00 ron, iar cel mai mare îl oferă Carpatica, 18219.71 ron. Au luat-o razna, serios! Vrea cineva să cumpere un RCA la preţul de 182.197.100 de lei vechi?

Dar mai bine priveşte şi judecă singur.

Ofertă RCA Comparator Tarife RCA

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 54 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger