22 aug. 2015
  |   3 Comentarii

Focul ţi-a mistuit casa. Cum te compoţi?

Acum două luni un prieten mi-a povestit cum i-a luat foc casa părintească de la ţară. Acolo mai locuia doar mama sa, tatăl său fiind mort de mai mult timp. A ars aproape tot din cauză că focul s-a extins foarte mult iar pompierii au ajuns târziu din cauza distanţei foarte mari. A scăpat neatinsă de foc doar o mică magazie care se afla la o distanţă care nu a permis focului să ajungă la ea. Prin urmare, bătrâna care locuia în casa mistuită de flăcări nu mai avea nimic din ceea ce agonisise o viaţă întreagă, ia ma rămas doar acea magazie în care sunt câteva lemne şi ceva scule necesare grădinăritului pe lângă casă. Fără căldură, fără un pat, fără un loc unde să faci o mămăligă şi-o ciorbă pe care s-o mănânci la bătrâneţe.

Zilele trecute a intrat la mine la firmă un client mai vechi care dorea să-şi reînoiască poliţa de asigurare pentru locuinţă. Sincer să fiu m-a mirat decizia acelui cetăţean. Pentru că în ultima vreme foarte puţini clienţi care au avut asigurare încheiată pentru locuinţă s-au întors şi a doua oară pentru reînoire. Până când agentul i-a emis o nouă poliţă am deschis vorba cu clientul meu şi l-am provocat să văd ce anume l-a determinat să revină.

Mi-a spus că el stă mai mult prin străinătate şi că vrea să stea liniştit. Mi-a mai spus că are un prieten pe care-l doare-n fund de asigurări. Tot el credea că românii nici acum nu au mentalitatea omului care vede într-o asigurare ceva necesar.

Astăzi mă gândeam la situaţia prin care trec cei cărora le-a luat apa casa. Pe lângă ei mai sunt cei cărora focul le-a ars casa şi amintirile de-o viaţă şi ei au stat şi-au privit neputincioşi la propria tragedie. Lucrând în asigurări de mai mulţi ani am avut clienţi care nu lăsau să treacă nici măcar o singură zi fără să-mi ceară să le reînoiesc poliţa de asigurare pentru locuinţă. Dar am avut şi clienţi care au spus că ei îşi bagă picioarele în ele de asigurări pentru că acolo unde locuiesc ei nu vine nici apa şi nici focul, iar cutremurul nu a ajuns niciodată până acolo.

Astăzi mă gândeam că ar fi interesant şi util să deschid periodic un studiu de caz în urma căruia să tragem împreună nişte concluzii. Prin păreri şi cazuri concrete putem ajunge la o idee, la o situaţie pe care am putea-o evita sau nu în funcţie de cât de conţienţi suntem de pericolele care ne înconjoară.

Nu întâmplător am deschis subiectul casă mistuită de flăcări sau luată de apă. Aşa că hai să încercăm să ne imaginăm că suntem plecaţi la muncă în stăinătate şi că locuim temporar cu chirie. În oraşul din care provenim ne-am lăsat casa la un vecin să aibă grijă de ea, o floare, un praf etc. Nu am încheiat o poliţă de asigurare pentru că ne considerăm norocoşi. Nu vindem acel imobil pentru că avem de gând să ne întoarcem la un moment dat în România şi nici nu o dăm în chirie. O păstrăm doar pentru noi.

În străinătate suntem plecaţi de puţin timp şi nu o ducem prea grozav, muncim mult pe bani puţini, suntem la început. Motiv pentru care am reuşit să punem la ciorap doar vreo 2000 de euro.

Într-o zi primim un telefon de la vecinul pe mâna căruia ne-am lăsat locuinţa din ţara natală. Nu ne sună din curtoazie ci pentru a ne spune că în seara precedentă casa noastră a luat foc şi din ea nu a mai rămas mai nimic, ea devenind practic nelocuibilă.

Ce facem? Cum ne comportăm? Prin ce stări putem trece? Practic ce variante avem la dispoziţie? Eu cred că dacă suntem mai slabi de fire putem înnebuni, putem muri sau, în cel mai fericit caz, putem albi instantaneu. Bani pentru o altă casă nu avem, tot ce-am strâns într-o viaţă, inclusiv amintirile frumoase, au dispărut ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată.

Suntem în pericol tot timpul pentru că evoluţia la care a ajuns omenirea face ca noi, oamenii, să fim legaţi de lucruri, de obiecte, de casă, şi nu conştientizăm că suntem mici, că natura este o forţă care nu ne întreabă dacă suntem pregătiţi pentru un uragan, pârjol, inundaţie, ea se înfurie când nu ne aşteptăm, loveşte şi apoi revine la starea de normalitate lăsăndu-ne pe noi să întrebăm cerul şi pământul „de ce noi?”.

Nici oamenii cu multe miliarde în bănci nu cred că ar trebui să se considere Dumnezei pe pământ, pentru că şi banii lor pot dispărea instantaneu. Iar banii nu cred că reprezintă cea mai mare forţă de pe planetă. Şi America a fost lovită şi năucită, şi Japonia a fost aproape ştearsă de pe faţa pământului. Pericolele sunt peste tot, mai ales când avem ceva de care depindem, bunuri, lucruri de valoare, bani, faimă etc.Toate astea sunt indirect nişte pericole pe care am decis să ni le asumăm.

Nu spun că ar trebui să ne părărsim locuinţele şi bunurile, banii şi aurul şi să devenim nomazi fără casă, fără un loc fix în care să ne creem o comunitate. Spun doar că ar trebui să fim conştienţi, mult mai conştienţi decât suntem. Tu ce crezi? Cum ar fi să te trezeşti că noua ta casă este „în stradă”?

3 Răspunsuri la Focul ţi-a mistuit casa. Cum te compoţi?

  • Nu doar focul te poate lăsa fără acoperiș deasupra capului.
    Există multe alte cazuri, când acel lăcaș, numit „casa mea” poate să nu te mai aștepte cu căldură și într-un moment totul să se năruie.
    Poți rămâne fără agoniseala ta la orice vârstă și în oricare moment al existenței tale.
    Exemple pot fi multe; câteva pot chiar enumera pentru elucidare: partaj după un divorț nedorit, succesiune după moștenire, inundații, girare etc.
    Nu întâmplător am enumerat aceste exemple. O să mă întrebi de ce? Pentru că prin două cazuri am trecut chiar eu. Sentimentul acelui moment? Sincer nu poate descris. Nu se poate explica prin cuvinte, trăirile sunt dramatice și insuportabile, iar acel moment lasă urme în sufletul tău, în viața ta, depinde de fiecare cum poate suporta ideea și merge mai departe.
    Un prin caz a trecut prin viața mea. Tratamentul final: vizita la medic. Cred că e simplă explicația.
    Există un moment prin care încă trec… și asta datorită justiției, datorită celor ce mi-au luat dreptul prin două cuvinte simple:”cerere nefondată”, de a mă bucura de casa copilăriei. DA, dreptul meu a fost spulberat în favoarea unui necunoscut, a unui „milițian”, care printr-un simplu act fals, întocmit fără știrea celor în cauză, m-a privat pe mine de căsuța copilăriei mele, considerând că dacă cineva îi asigură spatele, i se cuvine totul. Crezi că e corect? Ce fel de justiție avem? Să-mi spui mie că nu pot intra în acea curte? Să îi dai acest drept unui necunoscut, unui oarecare pentru că în țara noastră totul e posibil. Cum crezi că pot explica starea de a trece pe lângă acea casă și a mă întreba: nu a fost niciodată a mea? Visez? Ba nu visez, este o realitate. Întorc capul și merg înainte… Cu cine să mă lupt? Când tu om al legii ce ești obligat să faci dreptate, nu aplici regulile. Lași totul în favoarea celor ce sunt asemeni ție. Cine îi poate doborî pe acești indivizi? Sunt încă vie, nu știu până când…

    Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Cu ce m-ar ajuta o asigurare în acest caz? Cine mă despăgubește?

    Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 63 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger