17 aug. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Am fost la Cinciş. Aceeaşi mizerie

Ieri m-am hotărât să scot din casă toată gaşca. Unde? Instantaneu m-am gândit la Lacul Cinciş aflat la circa 18 kilometri de Hunedoara. Am aruncat un slip pe mine, am luat două beri şi-o sticlă de apă, am aruncat trepiedul cel mare şi rucsacul foto în portbagaj, câinele pe bancheta din spate şi duşi am fost. Ajuns acolo mă lovesc de prima dilemă: unde să campez astfel încât şi Cezar şi eu să putem face o baie în linişte sau cu valuri, ca băieţii.

Reuşesc într-un final să mai găsesc un loc nevândut (încă) pe malul Cincişului, undeva în preajma unei vile lăsată în paragină de un prieten. Arunc o privire în jur. Apare a doua dilemă: gunoaie, multe gunoaie şi când spun gunoaie nu mă refer la iarba necosită, la lemnele aduse de apă pe mal, la pietre şi la vegetaţie care pluteşte natural pe apă, mă refer la gunoaiele lăsate de alte gunoaie de oameni.

Prin urmare, nervos şi cu mâncărici la limbă întreb: băi gunoaielor care tot campaţi pe malul lacurilor din România, măi jegoşilor şi mizeriilor ce sunteţi, de ce pula mea nu vă luaţi resturile de căcat pe care-l mâncaţi, de ce vă lăsaţi cutiile de bere, plasticurile şi pungile pe maluri, de ce spargeţi sticle în apă, băi gunoaielor, să vină un copil şi să-şi taie picioarele, ca să aibă motive proteveul să dea ştiri cu morţi şi răniţi? De ce mă faceţi să vorbesc urât?

Am tot auzit pe unii şi pe alţii spunând că ei atunci când ajung în locuri de picnic mai întâi de toate se apucă de făcut curăţenie în urma altora. Dar unde-s cei care lasă mizeria? Că nu am auzit pe nimeni să spună „da, mă, eu las mizerie pe unde trec pentru că mă doare fix undeva de restul lumii”. Şi nici n-am prins pe nimeni că face aşa. Ba da, mint. Acum câţiva ani, eram la picnic pe Valea Nandrului. Era mai multă lume acolo în duminica aceea. Şi ce-mi este dat să văd la un moment dat.

La vreo câţiva metri de mine opreşte o maşină taxiu. Coboară lumea din maşina aceea şi începe să se pregătească de întins pături şi alte acareturi. Şoferul, un bou, un gunoi şi-un retard, se apucă de făcut altceva, de schimbat uleiul la gioarsa pe care scria taxi. Bun, nu-i problemă, fiecare poate să facă ce vrea el la picnic, mai puţin să facă mizerie. Şi spermatozoidul acela fecundat de o căţea maidaneză ce crezi că face? Dă drumul la uleiul vechi direct pe iarbă, fără jenă, fără strop de resentimente faţă de natura care îl suportă.

Atât mi-a trebuit. Ce i-am dat să ducă la pachet numai el ştie. Revin la ziua de ieri. Deci, cum puteţi, javrelor de oameni, să vă lăsaţi mizeriile pe câmp, oriunde şi oricum. Nu reuşesc să-mi explic comportamentul acestor oameni decât într-un singur fel. Scursorile alea, în casele lor, ori stau şi dorm pe mormane de gunoaie, ori au o curăţenie exemplară, însă când vine vorba de alt loc decât casa lor devin gunoaie care îşi lasă gunoaiele peste tot.

Sunt sigur că tot ăştia sunt şi cei care îşi duc gunoaiele (dacă le duc) la puţinele coşuri de gunoi de pe stradă sau care le lasă la pubelele unor instituţii publice pe lângă care trec. În fine, doar câteva ore am stat la Cinciş, am făcut baie, Cezar a „mâncat” apa de bucurie că se poate răcori, am băut două beri, am mâncat mici şi-am plecat acasă dezamăgit că din nou nu am reuşit să prind un jeg care îşi lasă gunoiul în urmă. Lângă mine au stat nişte oameni care păreau de treabă, chiar au strâns gunoaiele din zonă înainte să se planteze la picnic. Aveau şi un copil tare simpatic, cu nişte ochi superbi. O fotografie tot i-am făcut.

Încă ceva. Mi-am propus să promovez România ca şi loc, peisaj, istorie, tradiţie. Prin urmare, dacă citeşte acest articol cineva care tot îşi lasă mizeriile pe unde trec şi eu îl rog frumos să îşi schimbe obiceiul şi să încerce să devină civilizat. Nu de alta, dar odată şi-odată tot prind pe unul care crede că ceilalţi oameni sunt gunoierii lui, şi nu cred că o să-i placă să-şi mănânce propriile căcaturi pe care le tot lasă prin iarba patriei.

Cezar la treabăEu şi CezarCopil

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 68 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger