19 Aug 2015
  |   1 Comentariu

Importanţa unui scaun directorial

Când îţi cumperi un scaun la ce te gândeşti în mod special? La comoditate, la uşurinţa de a-l manipula, la durata de viaţă, la materialele din care este făcut şi nu în ultimul rând, mai ales dacă vorbim de o piesă mai scumpă, la garanţie.

Nu sunt pasionat de scaune, acestea nu reprezintă pentru mine o marfă care să mă facă să urmăresc oferte şi noutăţi, însă atunci când am cumpărat scaunul directorial pe care stau şi muncesc aproape zilnic mi-am dorit, în primul rând, durabilitate, calitate şi comoditate maximă. Nu sunt mulţumit deloc, comoditatea am simţit-o în procent de circa 60 la sută, durabilitatea a atins un maxim de 10 la sută, iar calitatea deja iese din schemă atâta timp cât stricăciunile au apărut imediat după ce a expirat termenul de garanţie, mai ales că 500 de lei acum doi ani şi jumătate nu erau chiar bani de ţigări.

Acesta este scaunul de la biroul meu

scaun-directorial

După cum vedeţi este „bolnav”, un picior a devenit aproape inutil şi atunci când stai la birou şi lucrezi pe calculator vreo două ore, cu foarte mici pauze, devine obositor, spatele începe să doară şi simţi nevoia să-ţi bagi picioarele în tot şi să pleci în vacanţă.

Mai întâi au cedat roţile, locaşurile în care stau acestea fiind din plastic de proastă calitate s-au lărgit şi au devenit aproape impracticabile. A fost nevoie să iau alte roţi cu axul mai gros. Mai apoi, a cedat pistonul din mijloc, cel care susţine încărcătura. Practic, nu mai avea presiune, motiv pentru care stătea doar pe poziţia jos de tot, eram un mare pitic căruia i se vedea doar capul de după un birou mare. Am luat pistonul de la alt scaun directorial şi l-am schimbat relativ uşor, în general această piesă este concepută să se potrivească la majoritatea scaunelor de acest gen.

Acum a cedat piciorul care se vede în fotografie. Plasticul s-a rupt şi roata aproape că stătea suspendată în aer. N-am avut ce să-i mai fac şi, sincer, nici nu mai am nervi să repar ceva la scaunul acela. În rest, totul este funcţional, poţi să stai pe ceva moale şi aproape confortabil, dar într-o rână. Am bandajat piciorul vechiului meu scaun pentru a evita şi o prăbuşire spectaculoasă a unui corp de aproape 100 de kilograme, adică al meu. Am zis că nu îl vede nimeni, dar n-am putut să mă abţin, am decis să-l fac de ruşine în faţa întregii lumi.

Am observat că picioarele noilor modele de scaune directoriale, mă refer la cele care ar trebui să prezinte mai multă calitate, sunt construite din metal. Ăsta este un lucru bun, înseamnă un pic de progres. Pe Georgică al meu, scaunul, l-am cumpărat din Practiker, dar asta nu cred că are vreo importanţă pentru că nu ei produc marfa aflată pe rafturile lor, totuşi, un pic de selecţie pentru produse mai bune cred că n-ar strica.

În sfârşit, nu cred că mai există vreun produs sustenabil în lumea asta. Dar despre asta mi-am propus să vorbim altă dată. Interesant este şi faptul că aceste scaune au generat o piaţă în creştere a pieselor de schimb pentru ele. Aici găsesc un picior în formă de stea identic cu al lui Georgică. Numai că preţul este de prost gust. Mai vezi piese aici şi aici.

Cred că o afacere cu dezmembrări de scaune nu doar directoriale ar genera o cifră de afaceri frumuşică.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 51 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger