11 nov. 2016
  |   Nu sunt Comentarii

Cu jalba-n proțap din patru-n patru ani

Acest articol nu e pentru cei bolnavi de inimă, pentru cei ce nu mă pot suporta, pentru cei ce cred că patriot înseamnă doar să servești rahat învelit în straie de sărbătoare și mai ales într-o textilă tricoloră, pentru cei ce văd dar nu vor să vadă, pentru cei care se ascund în fotoliu și spun că România e superfrumoasă cu tot rahatul care colcăie în ea, ci pentru cei care vor să vadă și mai ales pentru cei care nu se moșmodesc și schimonosesc atunci când un român îl înjură aprig pe alt român pentru că cel din urmă a furat și a adus țara asta la faliment. Și n-o să scriu cu mari menajamente, așa că mare grijă, citești pe propria răspundere.

Am spus cândva asta și încă o susțin: SUNTEM UN POPOR DE MUIȘTI! Da, ăștia de după daci încoace. Că dacii nu suportau orice muie. Erau și ei muiști, dar nici chiar așa.

Vin unii, mai curajoși, și spun: am muia asta și asta și asta. Noi, dornici de muie, o servim, o gustăm, degustăm, și spunem: mda, parcă e ceva mai bun! Și-l angajăm pe pulos. Că, da, ăla ce ne-a servit-o e doar un pulos, jegos, căruia nu-i pasă ce muie o să luăm după ce noi mergem și spunem, ca niște impotenți, DA, ca la altarul vieții noastre.

Și orbiți de luminile din studiouri, de uleiul la un litru, de kilul de făină pe care ni-l oferă pulosul, de zâmbetul cu dinți de cal, de afișul printat pe ce-a mai de căcat hârtie, de multitudinea de injurii aduse la adresa contracandidatului, de chipurile din afișele electorale care sfidează inclusiv gravitația pământului, de bunăstarea care parcă se vede dincolo de alegeri, ne ducem la urne și punem ștampula fix pe cel mai pulos, fix pe cel care ne-a dat cea mai multă și mai tare muie.

Și ne facem că nu vedem. Nu ne interesează că muia aia e tot o MUIE. Nu vrem să vedem adevărata realitate, ne uităm la Realitatea TV (toate televiziunile sunt la fel, doar că asta vrea să-mi spună că îmi redă realitatea – bulshit), adică o realitate doar a unora. Și așteptăm să se vopsească gardul, să dispară leopardul, să apară autostrada, să se tencuiască autostrada. Și noi tot stăm. Și așteptăm. Si în timpul ăsta o tot muim. Unii plecăm, sătui de muie, alții sperăm și așteptăm, încremeniți ca niște statui cobai.

Și nimic. Și tot nimic. Și noi tot muie. Și muie, și muie. Până la stop cardiac. Și pulosul, ăla care ne tot resuscitează, că mno, votul unuia chiar contează, ne tot spune vrute și nevrute, cu putem și neputute. Și noi, fascinați și extaziați de muie, de preludiu, de decor și de marele VREM, ne entuziasmăm ca proștii, în fotoliu, acolo unde ne tot muiește pulosul.

Când ne săturăm de un pulos, îl luăm pe altul, că doar e democrație, ce pula noastră.  Mai vrem și altceva. Și uite așa, de la daci încoace, umblăm bezmetici dintr-o pulă-n alta, fără să ne mai găsim soarta. Nu, asta nu-i  o poezie, e realitate, e muia pe care o primim zilnic, de la unii de la alții, ca frații, ca românii, ca proștii.

Te-ai supărat că te-am făcut muist? Mai gândește-te! Muia e de mai multe feluri. Prietene, cititor de blog ce ești, iubitor de mumă și de neam, răbdător și sperător român ce ești, îndurător și guraliv bolnav ce ești, TREZEȘTE-TE!

România nu înseamnă politică, puloși, muie, bătaie de joc, analfabeți, manele, copii cu muci la gură, români răspândiți prin toate colțurile lumii, boașe pupate din patru-n patru ani, căcat frumos ambalat și servit pe toate posturile de televiziune comerciale, România e altceva, tu chiar nu vezi?!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.