9 aug. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Jocul de-a viaţa

Infractori în general, spărgători de locuinţe, hoţi de buzunare sau tâlhari, criminali cu sânge rece, violatori, pedofili, povestea fiecăruia e simplă sau macabră. Însă fiecare are la bază o cauză declanşatoare, regăsită cel mai adesea în perioada copilăriei sau a unui episod electrizant din viaţa lor. Acum, însă, toţi aceşti indivizi au un singur targhet: supravieţuirea în faţa acestui destin controversat, viaţă mai bună în detenţie, învingerea timpului, a secundelor şi a anilor care le stau în cale ca nişte bariere mentale.

Unii aleg abandonul de sine, iar pentru asta vor exersa zi şi noapte nepăsarea absolută, bătându-şi joc de trup şi suflet în mod inconştient. Scopul este o autodistrugere mai mult sau mai puţin controlată. Viitorul lor este haosul şi iadul pe pământ, ajungând astfel să urască fiinţa şi tot ceea ce derivă din ea. Singurul sentiment acceptat în această situaţie fiind acela de ură faţă de tot ceea ce înconjoară atât fiinţa cât şi nefiinţa.

Alţii se închid în ei conservând tot bagajul uman cu care au pătruns într-o închisoare. Sufletul lor este ferecat, ascuns printre gesturi şi stări de fapt expuse în mod teatral. Nimeni şi nimic nu poate pătrunde în adâncurile subconştientului lor. Sosesc, subzistă şi apoi dispar ca nişte enigme ciudate, nedesluşite. Nu sunt cărţi de citit şi nici nu au file sau cuprinsuri cu scop interpretativ. Plutesc în timp şi spaţiu ca nişte fantome filosofice. Dacă vrei să pătrunzi în tainele existenţei lor te loveşti de semnul interzis.

Atât printre cei ce se abandonează destinului controlat, cât şi printre cei deveniţi aproape instantaneu fantome ale prezentului, mişună cei dispuşi să se convertească în orice moment. Aceştia devin orice numai şi numai pentru a ocoli suferinţa. Într-un final, viaţa va spune stop joc şi pentru ei. Numai că tot viaţa se va muta în trupul altora, aceia vor juca acelaşi joc mai mult sau mai puţin stupid, fără finalitate, fără o cortină care să cadă definitiv. Scena este aceeaşi, doar actorii sunt mereu şi mereu alţii. Nici măcar regizorul nu rezistă la prea multe generaţii de „jucători”.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 63 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger