28 sept. 2016
  |   2 Comentarii

De ce s-a jucat Profu’ de Franceză cu sala plină?

Pentru că Roxana Olsanschi, o îndrăgită și talentată actriță de la Teatrul de Vest Reșița, mi-a trimis o invitație pe facebook la premiera piesei de teatru Profu’ de Franceză, spectacol care s-a ținut azi la Teatrul de Artă din Deva, ce era să fac, m-am dus, cu dragă inimă și cu mare dor să mai văd și eu un spectacol de teatru, mai ales că prin tinerețe am jucat și eu ceva teatru la o trupă de amatori din Hunedoara.

Și când spun că m-am dus cu drag chiar nu exagerez. Nu prea îmi stă în obiceiuri să spun ce nu simt sau gândesc. Mă rog, să mă întorc la Profu’ de Franceză. Și pentru că biletele aproape că se epuizaseră complet, am apelat tot la Roxana Olsanschi pentru rezervarea a două locuri. Și m-a rezolvat, iar pentru asta chiar îi mulțumesc mult, chiar a meritat, cel puțin pentru mine. Dar ajung și la asta.

N-am fost, cred, de foarte mult timp la Teatrul de Artă din Deva, foarte posibil să nu fi fost niciodată acolo, la vreun spectacol, nu sunt sigur. Cert este că mi-a plăcut interiorul, scena, atmosfera, în mintea mea am derulat amintiri din trecutul meu de pe scena Teatrului de Amatori din Hunedoara, unde l-am avut ca regizor pe regretatul Nicolae Buciuman, căruia eu, noi, ce-i din trupă, îi spuneam Mami. Un om deosebit, de valoare, dedicat.

Și am observat că oamenii încep să se adune. În număr tot mai mare. Dar erau mai multe femei și adolescente. Măi să fie, mă gândeam, oare bărbații au primit interdicție la piesa asta? Au început să vină și bărbați, la un moment dat, dar majoritatea erau însoțiți de cel puțin două femei. Am spus majoritatea, nu săriți la gâtul meu, aiurea. Probabil, mă gândeam, singur fiind, că cealaltă persoană a refuzat să mă mai însoțească, bărbații veneau să însoțească femeile pe post de gărzi de corp după spectacol. Nah, nu se poate așa ceva, nu se poate ca doar femeile să mai guste arta teatrală în secolul vitezei, nu, refuzam să cred asta! Și probabil că e doar o părere.

Și ne-am instalat în sală. Și sala s-a umplut. Și încă doreau să intre. Și încă intrau. Fantastic, zic, se întâmplă așa ceva la Deva, la doar 18 km de Hunedoara? Nu-mi venea să cred. Și parcă îmi părea rău că mi-am lăsat camera foto acasă. Și-am văzut niște cadre… Sunt hotărât să mă acreditez ca și fotograf la spectacolele Teatrului de Artă din Deva…. Și chiar am s-o fac.

Și începe. Decor simplu, piesă modernă, regizare pe înțelesul tuturor, actori și versați dar și în devenire. Am observat o stăpânire de sine la actorii tineri care pur și simplu m-a uimit. Mă gândeam cât eram eu de emoționat ori de câte ori mergeam la Lugoj, o țară a teatrului din România, și observam că sala este arhiplină.

În fine, Profu’ de Franceză merită văzut. Chiar dacă nu avem curaj să ne dezlipim coloana din spătarul confortabilului nostru fotoliu. Costume simple, pe care le purtăm și noi zi de zi, întâmplări simple, un fapt divers pe care îl cunoaștem cu toții, actori tineri care merită încurajați. Am găsit sarcasm, romantism, prostie românească, obiceiuri care nu ne fac tocmai bine, spectacol și cotidian care nu ne mai uimește, și toate astea într-o singură oră și jumătate în care jur că m-am simțit excelent, în care nu am simțit absolut nici un regret că am plătit 10 lei pentru un bilet de teatru și 14 lei pentru două bilete de transport în comun. Chiar am fost fericit să știu că am plătit artă. Chiar mi-a părut rău că nu am cumpărat un buchet de flori pentru Roxana Olsanschi și Antonia, care chiar nu au glumit, deși a fost vorba de o comedie. Promit că data viitoare, dacă sunt invitat, vin cu două buchete imense de flori. Mă rog, să vedem ce înseamnă pentru florărese cuvântul imense…

La final mi-am pus niște întrebări. De ce la Deva se joacă teatru, de ce există teatru? De ce la Deva se joacă Profu’ de Franceză cu sala plină și de ce șe aplaudă la final, și nu numai, cu frenezie și cu lacrimi în ochi de plăcere. Pentru că, sincer să vă spun, am văzut lacrimi în ochii unor spectatori. Și oamenii erau încântați, fericiți că au plătit 10 lei pentru artă.

Și mi-am găsit singur și câteva răspunsuri, nu susțin că sunt cele mai autorizate, cred doar că știu ce am văzut și simțit. La Deva se joacă teatru în mod constant și uneori și cu sala plină pentru că în zonă oamenii s-au săturat doar de Măruță, Andreea Mantea și alte creaturi marca ProTv și Acasă, pentru că mai merg și hunedoreni sătui de primari cretini, pentru că teatrul nu moare niciodată dacă decizi să-i dai Cezarului ce-i al Cezarului sau lui Decebal ce-i al lui Decebal, pentru că oamenii mai vor și altceva decât sarmale, fripturi de sărbători, cretini la alegeri, îmbulzeală la reducerile de la supermagazinele nemțești, și nu în ultimul rând, pentru că unele licee și școli, rețineți, se mai și organizează, mai și cultivă cultura prin clasele în care se predau diverse materii idioate, cum ar fi religia, spre exemplu, să scuzați înclinația mea spre ce nu vor unii…

În fine, Profu’ de Franceză e fain, neaoș, plin de umor, modern, pe înțelesul tuturor, nu costă prea mult să iei meditații cu el și nici nu râgâie dacă bea șampanie cu eleva lui. Nu spun toate astea ca să mergi la viitorul spectacol al Profului de Franceză, doar spun.

2 Răspunsuri la De ce s-a jucat Profu’ de Franceză cu sala plină?

  • milarez spune:

    nu sunt un mare fan al teatrului , recunosc , insa cred ca as merge la noi daca ar fi , fiinca doar asa iti poti cultiva gustul pt frumos . Bunul nostru prieten Traian spune ca sunt doar 18 km intre noi si Deva ….da asa este ca si distanta reala , insa in materie de gusturi sau altele cum ar fi arta distanta e ceva mai mare …daca suntem un oras fudul cu o cheltuiala de peste 4 miliarde de lei (vechi) pt sport oare am putea gasii si ceva maruntis pt arta????…..intreb si eu fara a avea vreun gand ascuns sau poate cum ar parea un atac ….sincer e doar o intrebare simpla si nevinovata

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.