27 iul. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Libertatea de exprimare? Un mare fâs!

Azi n-am chef de scris. Sunt dezgustat. Mă doare stomacul şi cred că până diseară am să vomit. Senzaţia mi-a venit după ce am primit ameninţări de la unii, indirect. Vorbim de atacuri ieftine, mârşave, venite de la indivizi care cred că în România libertatea de exprimare este un mare fâs şi că a fi blogger nu înseamnă de fapt nimic. Da, cred că am să vomit după care am să mă culc, să dorm aşa cum ar dori unii care se cred Dumnezei.

Şi cred că am să închid şi blogul. Dacă tot nu am voie să-mi spun părerea de ce să mai scriu? La ce bun? Am să-i las la pupitru pe cei care scriu frumos şi fac din orice rahat un lucru bun, chiar dacă el pute. Cred că-i mai bine aşa. Renunţ eu. Am să mă fac un mare anonim, ca alte câteva milioane de români. Am să-i las pe ei, somităţile, să se exprime. Noi, bloggerii cu ceva mai mult acid la purtător, nu suntem decât nişte sule-n coastele sistemului. Sule, atât. Şi am să rad de tot şi pagina de feisbuc, pentru a nu mai auzi nimeni de mine. Apoi o să-i scriu Preşedintelui României să facă ce vrea el cu ţara asta, că pe mine nu mă mai interesează.

Şi o să plec şi din ţară, că şi-aşa ţara asta nu mai este a mea. De ce să mai stau pe-aici? Ce-aş putea să mai fac dacă nici de vorbit n-am voie. Sigur, mai am un singur drept: SĂ TAC! Şi-am să mă duc în munţi, să trăiesc ca un pustnic sau ca un Robin Hood al zilelor noastre. Nu, mai bine am să-mi pun ştreangul, să nu mai pot fi tentat vreodată să-mi spun părerea despre ceva anume. Dar mai întâi de toate cred că am să-i întreb pe Dumnezei: oare cum ar fi mai bine să fac, domnilor somităţi?

Dar de ce ar trebui să tac? Cine sunteţi voi să-mi interziceţi să tac? Cât să mai tac şi pentru ce s-o fac?

Un blog nu este o instituţie cu mulţi angajaţi, dar este o entitate, este cuvântul şi expresia unui om. Nimeni nu ar trebui să interzică cuiva dreptul la exprimare. Dacă nu-ţi place ce a scris un blogger ai la dispoziţie mai multe forme de a cere socoteală, prima fiind dreptul la replică. Ameninţarea n-ar trebui să intre la socoteală pentru că ar fi vorba de o crimă, da, un act prin care ucizi un drept fundamental, garantat prin toate constituţiile lumii şi mai ales prin însăşi faptul că exişti.

Ori când ajungem să ne băgăm pumnul în gură şi să ne ameninţăm familiile şi prietenii pentru simplul motiv că nu ne place când adevărul este pus pe tarabă, deja e foarte grav. Prin urmare, nu putem vorbi despre ideea de democraţie. Cel puţin nu în ţara asta. Acest lucru nu există. Vorbim de o UTOPIE. În momentul când un singur om este redus la tăcere ideea de democraţie dispare instantaneu. Iar acest lucru înlesneşte automat apariţia ireversibilităţii.

Până şi copiii s-au săturat să tacă. Vezi exemplul elevei din Sălaj, care a decis să iasă în faţă şi să spună răspicat că aici, în ţara asta, oamenii au dreptul doar să tacă.

Acum mă doare stomacul şi senzaţia de vomă nu-mi trece. Am crezut că nu am chef de scris. De fapt, nici nu ştiu cum am scris acest text. Probabil din suflet, din inerţie… Da, cred că am să închid taraba şi-am să plec în lume. Laptopul îl dau la săraci, telefonul îl vând la târgul de vechituri, iar aparatul foto am să-l sparg în faţa celor care mi-au pus pumnul în gură. Să fie şi ei convinşi că am terminat de tot cu România lor. Libertatea de exprimare în România este un mare fâs. Dacă nu mă crezi încearcă să te exprimi. Mai devreme sau mai târziu vor veni şi la tine unii pentru a-ţi spune să TACI.

Sunt laş? Nu, nu sunt laş, atâta doar că îmi este greaţă de România celor cu care mă intersectez uneori. DEŞI ACEST SENTIMENT NU AR FI TREBUIT SĂ-L SIMT VREODATĂ.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.