Nici vorbă. M-am dus la chineji. Un pasnic. N-o vrut să mă lase să intru. Am uitat sărăcia aia de mască în casă. Zic, dă-mi un mop. Mască aveți? Am schimbat haina și e în casă. Am câte măști vrei. Câte vrei? Dar nu-s mine, stau toate aliniate în căși, pe străzi. Una nu e cu mine. Fix pe aia am uitat-o. Da` am, jur, sporiț-ar covidu, jurasicparc. Îl cunoști pe jurasicparc? Nu puteți intra. Io pot, dar nu vreau. Dă-mi un mop, că nu intru. Îl plătesc. Nu. Adică nu pot să cumpăr un mop dacă nu am mască? Nu. Și mnezău cu mila și cu paznici. Asta pățești când ajung chineji la Hunedoara. Eu voiam un mop, el voia o mască, că așa l-o instruit. Nu intră, nu respiră, fără mască. N-are mască, nu vinzi. Chemi alți păzoi, nu te dai în lături, stai acolo, necontenit, neclintit. Nu vinzi mopuri fără mască. Și euroi să aibă nu vinzi. Mască. Ai învățat? Mască, prostule, atât trebuie să spui! Mască! Mort, copt, prost, absurd, tu să fie sănătoasă mă-TA!.
Prin urmare, nu am mop. Are cineva un mop de vânzare? Plătesc, dar n-am mască, prețizez. Dar am apă de mare în nas. Că mi-am pus ca să se dezumidifice mucii. Hai, îs pă pula mea, n-am apă de mare în nas, că n-am mască. Pardon, n-am mască, dar apă de mare în nas. Fără glume proaste că te măscuiesc de nu te mai vezi. Așadar, un mop, fie el și carpatin?
Ce mai poţi să spui?