Mărturisire

Prin zămislirea ta am decis să ating nemurirea, să dezleg misterul universului, să simt mirosul pur și inconfundabil al naturii, să simt eternitatea, maiestuozitatea momentului, a nașterii și, mai ales, starea absolută de fericire.

Apariția ta în viața mea fără priorități a însemnat condamnarea mea la fericire. Doar tu ai reușit să-mi oferi un motiv suficient de puternic pentru a-mi îmbunătăți mersul, direcția, deciziile, forța și respirația.

Am trecut de la teorie la fapte, de la vise neîmplinite la momente trăite intens. Acum știu că am un martor de seamă la existența mea.

Când ai apărut și ți-am văzut primul zâmbet am simțit că am aflat în sfârșit sensul existenței umane, viața mea a căpătat o altă perspectivă. Teama de eșecuri a dispărut, lucrurile mici sau mari au început să se alinieze într-o ordine coerentă.

Te-am luat în brațe și am simțit că îmi dai puteri atât de mari încât aș putea salva chiar și omenirea de la un iminent prăpăd.

Avându-te alături simt cum se nasc priorități care dau sens fiecărui moment din viața de zi cu zi. Chiar și neplăcutul își găsește acum loc în marele tablou al existenței mele. Simt că nu mai plutesc în derivă, că tot ceea ce construiesc rezistă și se înalță fără nici o piedică importantă.

Acest mesaj către tine vine ca o mărturisire, ca o eliberare a tuturor gândurilor care au sălășluit atâția ani doar sub forma unor întâmplări imaginare.

Tot ceea ce părea a fi până acum doar deșertăciune se înfățișează acum tot mai mult ca niște valori pentru care merită să lupți și să devii chiar și erou.

Prin prezența ta intangibilul devine o culme de urcat. Dacă aș fi însoțit mereu și mereu de zâmbetul tău sunt sigur că aș putea primi Premiul Nobel pentru pace sufletească veșnică.

Chiar și cel mai sângeros criminal din lume, dacă te-ar privi în ochi, ar alege instantaneu să devină bona și pavăza ta până la moarte.

Îți mulțumesc din nou că exiști.