14 feb. 2021
  |   Nu sunt Comentarii

Mi-au îmbătrânit și mâinile

Nici coastele nu mai sunt la fel. Și sângele, cât mai e, curge, parcă, mai greu. Pielea parcă se îngrămădește. Și mama e plecată, parcă la săpat de sfeclă. Și Cezar, parcă, nu mai e el. Ciorile ne spun ceva, și noi ne tot uităm la asfalt, ignorând cerul dimineții. Horcăim, încercând să dormim. Pe mnezăi îi răstignim, crezând că există iad. Și nici nu ne încredem în liniștea dimineții.

Nu mai știm nici să ne mirosim. O să murim crezând că trăim încă o viață. Ne clădim pereți și fier în jurul nostru, ignorând clape de pian construite din fildeși, omorâm tot ce mișcă-n jurul nostru, copacii au devenit monștrii, președinții zei, preafericiții sfinți, secundele scânduri sculptate.

Dar că ne dor diminețile?! Despre asta de ce nu vorbim? Serile nu ne sunt chiar bune, dar tăcem. Că trăim. Asta-i bine. Nu-i așa? Și pielea se tot încrețește. Și anii tot vin. Și gătim, ba una, ba alta. Și mâncăm. Și ei tot vin. Buluc. Anii. Secundă cu secundă. Una peste alta.

Avem toți un pian, dar nu toți îl vedem. Îl avem pe la colțuri pe care nu le-am șters niciodată de dicotiledonate. Glumesc. Mă doare un genunchi. Pe scurtătură, încă, ninge. Și acolo ninge? Mai ales. Și acolo am pielea tot creață. Mai ales. Moare și mama, domnișoară, după ce a murit de sute de ori.

Am mâini crețe. O amendă, ceva, pentru că sunt prea creț. Hai, Românie, nu mă dezamăgi, un jandarm, o poliție, ceva, să-mi dea o amendă, măcar și că respir.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.