6 apr. 2016
  |   Nu sunt Comentarii

Neromânescul și arta de a ne afunda cât mai tare în căcat

M-am dus la abeceul din colț să-mi cumpăr două gămălii de usturoi. Îmi era poftă de usturoi. Cer una, alta și, bineînțeles, două de usturoi, gămălii. Doi lei și 75 de bani, numai  usturoiul. Bătut pe casă. Ce, zic? De la chineji, nu-i așa? Desigur, îmi zice cu un zâmbet de cabaret vânzătoarea.

Vrem usutoi? Vin chinejii! Vrem roboți care să ne ajute să futem buha? Vin chinejii sau japonezii! Vrem cultură de incultură? Vin, desigur, chinejii? Vrem muie cu de toate? Sigur, sunt disponibili tot chinejii.

Noi nu mai vrem să și dăm. Noi suntem doar partea pasivă, aia care primește. Și suntem și nimfomani. O ținem toată în noi, o producem doar pentru noi dar nu ne-o livrăm nici măcar nouă. Ne sugem burțile, nu ascuțim auzurile, votăm ca proștii, gândim ca alții. Din pulă de la mama cultură, flori de măr și ceas cu cuc când vine vorba de știință. Ne pozăm florile din grădină atunci când vine primăvara, ne căcăm pe noi din cauză că pempărșii noștrii sunt peticiți, ne violăm propriile neveste, ne dăm deștepți cu chiloții plini de căcat, putem în loc să futem, ascultăm știri, ne privim unii pe alții în timp ce exersăm stupizenia.

În rest? Cum ești? Bine, mulțumesc! Să mori tu, pe bune!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.