Nu o să fii niciodată ceva ce nu eşti!

Îmi tot zicea mama într-o vreme (până s-a prins că nu poţi să faci din armăsar ţânţar), fi şi tu mai calm, nu te mai enerva atâta. Prietenii, cunoscuţii, colegii, îmi sugerau mereu să fiu cuminte, să mă duc devreme acasă, să încerc să nu mai ascult muzică rock, să nu mai fumez, să nu mai plec de nebun pe munţi şi pe dealuri. Îmi spune ultima mea prietenă deşteaptă de dinainte să mă-nsor: tu eşti aşa cum eşti, un nebun, un răzvrătit, un tip care cere sfaturi pe care nu le bagă în seamă, un căutător de hazard şi nebunii frumoase, doar persoana care te va cunoaşte în totalitate şi care va ţine cont de părerile tale te va putea schimba, tu eşti şef de haită, indiferent cine va încerca să te detroneze.

Păi vezi că se poate! Da, eu sunt aşa cum sunt şi dacă tu încerci să faci din mine ceva ce nu sunt te vei izbi de ziduri, de eşecuri, de întrebări existenţiale, de probleme care în fapt te privesc personal. Nu poţi să mă faci bărbat care cloceşte în familie dacă eu nu am coaie pentru clocit. Nu pot să fiu pescar dacă eu vreau să explorez lumea. Nu pot să fiu bucătar dacă eu nu pun preţ pe mâncare. Nu pot să fiu omul care tace dacă pe mine mă mănâncă limba să-ţi spun ceea ce am de spus. Nu pot să tac dacă prostul vorbeşte mult prost şi fără rost. Nu pot să fiu calm dacă idiotul maltratează un animal. Nu pot să fiu apatic dacă observ că omul îl exploatează pe om.

Există oameni care nu mai sunt nici măcar în faza de legumă, aceştia lâncezesc dorindu-şi doar papa, futai şi somn, şi totuşi aceştia dau sfaturi „preţioase” în fiecare zi. Eu nu împărtăşesc această stare. Eu vreau să-i dau neuronului de lucru. Prin urmare, nu poţi face din mine omul care merge la o slujbă timp de 30 de ani doar pentru că speră să ajungă astfel la faza de pensionar. Pe mine mă doare-n cot de pensia aia de căcat pe care statul român oricum nu prea mai are de unde să mi-o dea! Eu nu vreau să curgă carnea şi pielea de pe mine atunci când voi avea 80 de ani. Eu prefer să fiu un răzvrătit, ori dintr-un răzvrătit greu faci un cuminţel care stă ca mămăliga.

Când spui cuiva fii aşa, tu eşti aşa? Când ceri cuiva să fie sfânt, tu te gândeşti că sfinţi sunt doar ăia care nu există? Când îmi spui mie să fiu ceva, eşti sigur că mă şi cunoşti?

În sfârşit, schimbă povestea mea cu povestea ta şi vezi ce rezultat vei obţine. Dacă ai şi chef de vorbă treci pe comentarii. Hai pa!