25 oct. 2019
  |   Nu sunt Comentarii

Nu știam că, odată intrat, voi muri, cu ea, odată cu ea

Am intrat. Abia deschidea gura. Și-am continuat să intru. Eram rătăcit, dar am continuat să intru și uneori să mai și ies. Îmi plăcea, recunosc. Apoi, m-am dus la ușa din spate. Era închisă, nu avea nici un lacăt pe ea. Am simțit că mă așteaptă, că mă voia, că eram, cumva, parcă, de-acolo. Așa că am intrat, așteptat. Ușa s-a întors cu spatele. Ce vrei? Am spus. Ea mi-a spus să intru. Tot.

Apoi am înghițit-o toată. Și muream – nu știam, în timp ce ea se descărca toată în sufletul meu. Imagini ne priveau de pe pereții pe care abia apucasem să-i fac ai mei, să-i colorez în alb și negru.

Nu știam că odată intrat voi muri, cu tot cu ea. Am desfășurat-o toată în fața mea și-am devorat ce credeam eu că-i mai bun. Câteva momente, în timp ce intram și ieșeam, am murit. Apoi, m-am târât înapoi spre sufletul meu, înviat, neresuscitat, cu spatele ei întors spre mine.

Curgeau raze de lună peste noi, peste nimicul pe care-l construiam. Dormeam. Am vrut să intru, iar, dar totul era închis. Mințea și mă abandona. Puțin câte puțin. Cu frunzele care cădeau, întruna, cu deal, cu nopțile care vor veni, cu tot cu spitalul de nebuni.

Apoi, într-o seară am intrat iar. Era totul deschis. Papagalul era liber la murit. Erau multe suflete prin întuneric, că nici nu puteam să ajung la ea. Am deschis și geamul. Și canalul secret. Ea nu voia să-mi mai apără nici în vis, deși o gândeam, visam, voiam.

Cântau muzici, devoram momente. Secundele intrau ca nebunele în sac. Ea era estompată în tăcerea nopții. Nici clanța de la ușă nu se mai urnea. Undeva se auzea în răgnet de pian. Și-o voce care-mi spunea că trebuie să rămân. N-am rămas. Am fugit. Casa aia era prea închisă și deschisă și anapoda pentru mine.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 63 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger