19 iul. 2020
  |   Nu sunt Comentarii

O plecat una din parcare. Avea și remorcă. Prea moartă pentru mine, prea vie pentru toți

O plecat lăsând în urma ei o dâră. Dâră de hormoni. Hormoni plini cu noroi. Eu i-am luat, crezând că-s neuroni. M-am așezonat, apoi, cu două care se cred proaste deștepte și doi omi. M-am dus în gară și-am așteptat un tren care, oricum, nu mai vine, în gara aia nu mai vine nici un tren. Am tras trei pipe și două cadre, apoi mi-am luat pâine. De la gară. Bună pâine. Măcar era proaspătă.

Îmi spune, cumva, mai apoi, tot una, că-s prea gregorian, mi-o spus și de ce, că cică-s ghiolban în curaj și-n vorbire și că prea am tupeu să mă exprim. Oi fi! Măcar atât. Ce să fac și eu?! Măcar să mă exprim liber și să fiu direct, să spun sincer ce simt și văd. Asta e, nu toți suntem digerabili.

Cresc pași, mă tot duc, într-o parte. A mea. Ea moartă, eu năuc. Ce să-i mai tot spun, îmi zic, a fost Caragiale, eu ce să mai spun, tac dracului și mă duc într-o parte. Știu, oamenii nu mai apreciază sinceritatea, prea multă minciună s-a semănat. Oamenii se vor linși, mințiți și omagiați. Dacă îi spui unuia că-i prost și-i demonstrezi, cu acte în regulă, primitiv vorbind, zice că ai ceva cu el. Iubirea nu mai are rang, prostia-i la putere. Dacă îți pasă, mori răstignit, dacă ignori, primești un regat. Asta-i lumea de azi, asta ne-am creat. Adică fix un căcat.

Era vie, încă, în mintea mea. Bine, aproape moartă pentru toți. Și eram pe o stradă pe care, cumva, circulam și eu și ea, alteori, amândoi, doi câte doi. Mi-am adus aminte.

În fine, la această scriere, gregorianic vorbind, șerpii nu-s pisici, așa-i? Sau sunt? Mi-a crescut și părul, am o halbă de apă și-o gură de bere, cu care să încep?

A, mi-am adus aminte, înainte să închei, aia din parcare mi-o zis că-s prea direct, că cică să fiu mai mătasic, că carismatic nu știe ce-i aia. Pula mea, dacă pula mea nu-i mătăsoasă înseamnă că nu se există mătase! Ce-i aia mătase? Întreb și io, pentru doi prieteni.

Bine, acum, s-o spunem și pe asta, n-am pulă prea mătăsoasă, dar sufletul mi-e aproape sfânt. Asta în cazul în care există sfinți. Mă rog, probabil că-s prea diletant în acest moment. Așa că mai bine tac. Probabil, nu mor caii când vor câinii (eu am o dilemă la capitolul ăsta), dar tâmpiții sunt tâmpiți de la apus până la răsărit. Să ne asfințim cu bine, în clopote pline cu sfinți. Semnez și plec. Ca un repetent la aritmetică.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 69 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger