17 Feb 2016
  |   Nu sunt Comentarii

Ovidiu Băjan: Fiecare poem e o sinucidere amânată!

Ovidiu Băjan reprezintă, pentru mine, tipologia omului care te binedispune. Mai apoi este omul care scrie poezie, publică poezie, visează cu ochii deschiși și în același timp nu uită să fie ironic, sarcastic uneori. Ovidiu Băjan e un poet cât se poate de original, de autentic. Poezia lui nu poate fi descifrată de oricine, dar dacă te lași prins în mrejele ei s-ar putea să te recunoști pe tine însuți. ”A fi om e astăzi element secund”, scrie Ovidiu în poemul Despre exilul de acasă. Acum trăiește în Franța, departe de familie, plecat acolo să mai facă un ban, pentru el, pentru familie. L-am provocat la o palavră, să văd, să descopăr cum îi mai e poetului Ovidiu Băjan. Facebook ne-a ajutat să povestim, încet și pe-ndelete, ca doi ardeleni, ca doi români aprigi dar totuși cumpătați.

Unii spun că Băjan folosește un limbaj de lemn, indescifrabil. Eu spun că nu tot ce zboară trebuie și mâncat. Poetul Eugen Evu spune că ”Ovidiu rămâne cel mai autentic poet al mișcării literare umanist- combatante… dinainte și după 1989”. Dar hai să vedem ce mai spune Ovidiu. Poetul răzvrătit Ovidiu.

Ovidiu Băjan

Traian Urieș: Tu ce zici, înainte de toate, povestim sau scriem poezie?

Ovidiu Băjan: Mi-au plăcut dintotdeauna foarte mult poveştile, dar poezia este un mod de exprimare care încă mai ține de magie şi imponderabil. Le agreez pe amândouă dar am feblețe pentru poezie.

TU: O să-mi răspunzi și la întrebările mai personale sau fără perdea?

OB: Răspund la orice întrebare, sunt un individ sincer şi direct care ştie că oamenii nu au nimic de ascuns, fiindcă, în linii mari, suntem cu toții la fel.

TU: Te mai trezești și tu din când în când speriat că nu ai pus pe hârtie nu știu ce gând trimis de muză?

OB: Nu prea ratez şoaptele muzei, am în permanență la mine ceva de scris şi file de hârtie.

TU: Tu crezi în sfârșitul lumii?

OB: Da, cred. Dar nu din considerații religioase, ci ca o rezultantă firească a coroborării teoriilor ştiințifice vehiculate astăzi. Să nu uităm că 99,99 % din speciile care au populat Terra au dispărut. Pământul însuşi va fi ars atunci când soarele murind va deveni o gigantică roşie.

TU: De ce tu poți scrie poezie și eu nu?

OB: Talentele sunt înnăscute, nu toate lucrurile pot fi învățate sau dobândite prin exercițiu. Sunt și teorii neurologice care se referă la structura cerebrală diferită a poeților.

TU: Dar pentru cine mai scrii tu versuri, că oamenii nu mai citesc așa ceva, totul s-a mutat pe facebook, unde poți citi bancuri și chestii idioate gen ”citește asta ca să ai noroc, distribuie asta dacă vrei să nu ai ghinion”?

OB: Scriu pentru mine. Acum 20 de ani scriam: fiecare poem e o sinucidere amânată!

TU: Apropo, că tot veni vorba, tu crezi în noroc?

OB: Da, anumite conjuncturi te pot avantaja fără ca tu să fii mişcat un deget pentru a-ți deveni favorabili sorții.

TU: De ce-ai plecat din România? Simți cumva că ne-ai trădat, pe cei care am rămas mai departe în țară?

OB: Să fac bani pentru mine şi familie. Inițial am vrut să stau 2-3 ani dar… Nu am trădat pe nimeni, trădezi doar când promiți ceva, cuiva şi nu te ții de promisiuni, când eludezi un jurământ, o datorie. Eu sunt responsabil pentru familia mea, atât. Suntem fiecare pe cont propriu.

TU: Toți poeții au fugit la un moment dat în Franța?

OB: Franța a fost şi este o țară în care intelectualitatea s-a bucurat de apreciere, aşa că poate de aceea mulți intelectuali români s-au instruit aici sau chiar au viețuit, forțați în primul rând de condițiile ostile din România.

TU: Ce muncești în Franța? Cu roaba și mistria?

OB: Timp de 9 ani am muncit în construcții, iar în ultimii doi lucrez pentru un englez, om bun la toate, e mai uşor şi mai bine plătit.

TU: Știu că în tinerețe ai făcut lupte greco-romane. Te mai simți în stare să tragi o luptă?

OB: Lupte libere nu greco. Acum nu, cu vreo cinci ani în urmă m-a pus dracu’ să provoc un campion al Franței la o luptă. El avea 17 ani, eu 45. L-am învins dar am pierdut un dinte! Iar de doi ani nu mai fac deloc mişcare, am probleme destul de serioase cu vertebrele cervicale. Când mi-e dor de sport… deschid televizorul.

TU: Crezi că România mai are vreo șansă?

OB: România are toate şansele dacă oamenii se vor instrui la modul serios şi vor renunța la îngâmfare şi practici ilegale cotidiene. Am oroare de patrioții stupizi, suficienți şi agresivi.

TU: Care a fost cel mai prost sfat pe care l-ai primit în viața ta?

OB: Acela de-a mă încrede-n dumnezeu.

TU: Te crezi un tip deștept? Cât face 2+2:2?

OB: Da, dar matematică nu ştiu, am uitat ordinea operațiilor.

TU: Ce părere ai despre religie, despre Biserica Ortodoxă, despre părerile radicale ale Papei Francisc?

OB: Despre religie şi popi am cea mai proastă părere posibilă. Sunt întru-totul de acord cu Voltaire, Marx şi toți ceilalți critici ai religiei şi bisericii.

TU: Care este credința ta? Crezi în vreun personaj religios?

OB: Cea a tigrului, a porumbelului, a apei şi a ierbii. Nu, dar consider că teologia a produs şi lucruri de valoare, dar nu pentru inexistenta redempțiune, ci de natură intelectuală, speculativă, literară.

TU: Te-ai rătăcit vreodată?

OB: Deseori. Mai puțin în oraşe sau în excursiile prin munți, dar foarte des printre idei şi adevăruri.

TU: Când minți de ce o faci?

OB: Să mă apăr atunci când „justițiarii” sunt rău intenționați, să obțin timp sau avantaje minore şi de cele mai multe ori fiindcă minciuna e mai estetică, mai spectaculară decât adevărul!

TU: Există poeți duri, sarcastici, blânzi și iubitori de frumos în același timp?

OB: Uită-te la ce scriu! Platon a zis: „Nimic din ce e omenesc nu mi-e străin”.

TU: Care a fost cel mai prost moment din ultimii 10 ani?

OB: Când a început să-mi facă probleme coloana vertebrală.

TU: Cum e calea exilului?

OB: Cu mine a fost blândă şi profitabilă. Am iubit Irlanda, m-am simțit foarte bine în Italia, am respectat Germania, iubesc Franța, dar nu am uitat niciodată România şi sper să-mi pot trăi ultimii ani în țară.

TU: Spune-mi pe nerăsuflate dacă te indoiești de deciziile tale mai des decât de părerile pe care le ai?

OB: Mă îndoiesc destul de des şi de păreri şi de decizii dar am curajul de a-mi asuma erorile.

TU: Românii s-au născut mai proști decât alte nații sau am eu doar o impresie falsă?

OB: Nu s-au născut mai proşti dar nici mai deştepți, cum vor să acrediteze unii. Consider că ai o impresie falsă, dar pardonabilă, îi judeci dur tocmai fiindcă i-ai vrea mai buni, mai nobili.

TU: Ești un tip incomod?

OB: Foarte incomod. Ador ironia, sunt sardonic, nu țin nici un secret, vituperez orice greşală, de la cele de limbaj la cele care țin de caracter sau de morală. De multe ori sunt incomod chiar pentru mine însumi, cu daune destul de serioase. Încă mă comport ca un puber de 15 ani, sălbatic şi smucit!

TU: Cum ți-ai descoperit adevărurile absolute?

OB: Nu am adevăruri absolute, nici nu cred că ele există, nici în cultură, nici în universul fizic.

TU: De ce poartă femeile chiloți cu un șnur băgat în cur și bărbații boxeri?

OB: Să-şi pună în valoare fesele după care suntem, instinctiv, înnebuniți, iar bărbații poartă boxeri pentru-a-l împiedica pe „Gogu” să sară între mai sus pomenitele fese.

TU: Ce părere ai despre pozele de pe facebook cu cești de cafea și cu ”bună dimineața, dragii mei”? La ce dracului îl ajută pe autorul care și-a făcut un automatism din a posta astfel de rahaturi?

OB: Încerc să-i înțeleg dar, sincer, mi se par stupide. Îl valorizează: are prieteni, e băgat în seamă, socializează…

TU: Am văzut conturi pe facebook cu mii de fotografii în care apare autorul. Oamenii ăștia-s narcisiști sau doar bolnavi? Cum îi vede poetul din tine?

OB: Omul are nevoie de validare din partea celorlalți, de acceptare. Are nevoie să-i fie gâdilate amorul propriu, vanitatea. Narcisismul e o boală dar nu la fel de gravă ca o gripă aviară. Poetul din mine nu îi vede, dar eu îi văd şi îi disprețuiesc.

TU: Te simți bine în propria viață?

OB: Filosofic, ontologic, nu. Ca soț, ca tată, ca prieten, da. Nu pot scăpa de acest paradox oricât m-aş screme.

TU: De care întâmplare sau lucru din copilărie îți este cel mai tare dor?

OB: De orele din noapte când tatăl meu ne spunea, mie şi fraților mei, poveşti.

TU: Patriotismul se învață sau te naști cu el?

OB: După conceptul de „Paideumă” al antropologului german Leo Fobrenius, un anumit gen de patriotism e înnăscut, dar el e şi un lucru care se dezvoltă, care poate fi învățat.

TU: Poți să scrii câteva versuri în care personajul principal sunt eu? (zâmbesc)

OB: Pot şi în curând am s-o şi fac.

TU: Încă una și-am tăcut. Visatul e un accesoriu vital pentru trusa de lucru a poetului?

OB: Eu zic că da, dar mă refer la visele cu ochii deschişi, diurne, fiindcă pe cele onirice, de noapte, nu le-am mai avut din armată, când, toată noaptea, mă „războiam” cu regimente de femei.

TU: Să nu uiți să dai berea când te întorci în țară… Nu-ți spun de care beau că nu vreau să le fac reclamă neplătită.

OB: Dau şi mai multe, fără vreo problemă, eu însumi am primit în viață foarte multe. O să bem din fiecare marcă, să fim şi în beție democratici!

Despre exilul de acasă

Chipuri, atitudini și idei vulgare
Are scârna iată un destin fecund
Genii mor ucise-n aprobări gregare
A fi om e astăzi element secund

Scrisul este crimă cu premeditare
Libertatea-i lanțul liber asumat
Nimeni nu mai știe cu înfiorare
Dacă el consumă sau e consumat

Zeii-s morți şi totuşi eu îi mai invoc
Inamici sau prieteni nu îi mai disting
Vreau o altă lume fără echivoc
Mâini pline de sânge tandru mă ating.

Ovidiu Băjan, Hunedoara, 1994

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 52 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger